35 la sută din bolile adulților încep în adolescență

17 octombrie 2015 Adolescenţi
 
 

Aristotel spunea că “numai obiceiurile bune formate în tinereţe sunt cele care contează cu adevărat”.

adolescenti

Cu mai puțină filozofie și mai multe date, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a confirmat ceea ce a spus deja marele filozof grec din secolul al IV-lea î.Hr: Sănătatea adolescenților este neglijată mult prea des și slab luată în considerare de autoritățile medicale, astfel încât acești tineri sunt deosebit de vulnerabili și au acces la servicii de sănătate limitate.

Sfaturi pentru sănătate

În timpul prezentării noilor recomandări pentru îngrijirea sănătăți adolescenților, Anthony Costello, director al Departamentului pentru sănătatea copilului și adolescentului din cadrul OMS, a spus că “adolescenții nu sunt nici adulți, nici copii, ci un grup de populație care are nevoi specifice și care prezintă riscuri ridicate”.

“Adolescenții de multe ori nu au bani, sunt reticenți în a merge la spital sau la medic, nu mai vor să fie tratați ca niște copii”, a subliniat specialistul, precizând că aproximativ 35% din cauzele îmbolnăvirilor la nivel mondial încep în adolescență.

Experții OMS consideră că mulți tineri, între 10 și 19 ani, sunt reticenți în a vizita medicul sau a merge la spital, pentru că nu mai vor să fie tratați ca niște copii și/sau pentru că, de multe ori, nu au bani.

Potrivit Valentinei Baltag, expert în domeniul sănătății adolescenților în cadrul OMS, adolescenții ar trebui să fie tratați în mod egal, să li se garanteze confidențialitatea și să se implice mai mult în grija lor.

“Există țări unde adolescenții reprezintă o cincime din populație, dar majoritatea studenților în medicină nu au o pregătire specială pentru a trata nevoile lor specifice. Acest lucru este inacceptabil”, a mai declarat dr.Valentina Baltag.

Atenție la acești factori

Tulburări psihice, anorexie, bulimie, anxietate, obezitate și dieta săracă în nutrienți sunt asociate cu probleme din adolescență. Cu toate acestea , în conformitate cu organizația internațională , cele trei cauze de deces la această vârstă sunt accidentele rutiere, SIDA și decesul prin sinucidere, în timp ce cele trei cauze mai frecvente ale bolii sunt depresie, accidente și anemie.

Noile norme globale publicate de agenția ONU recomandă facilitarea accesului adolescenților la serviciile de sănătate, consolidarea formării și informării pentru această grupă de vârstă, extinderea consilierii și diagnosticării dincolo de aspectul contracepției.

Așadar, dacă ai adolescenți acasă, dedică-le mai multă atenție și, înainte de a apărea o problemă de sănătate, mergi cu el la medic, chiar dacă nu vrea . Este pentru binele lor!

Text: Alina MATEI

 
 

Îți recomandăm