5 lucruri pe care trebuie să le știi înainte de a te epila cu lama în zona inghinală

21 iulie 2016 Corp
 
 

Epilatul total sau Brazilian, care presupune îndepărtarea totală a părului, de la pubis la labii și între fese, a fost îmbrățișat de câțiva ani buni de aproape toate femeile din lume.

epilare lama

Dacă optezi pentru epilarea acelei zone cu lama de ras, iată câteva lucruri pe care ar trebui să le știi ca să previi iritația și să faci acest lucru cât mai eficient:

1. Exfoliază zona

Este de departe cel mai important sfat atunci când te lupți cu firele crescute sub piele sau cu iritația produsă de epilare. Pentru a ușura acest proces, este important să elimini stratul de celule moarte, pentru a lăsa pielea curată și a scoate la iveală firele deja crescute sub piele. Astfel, epilarea inghinală va fi mult mai eficientă și de durată și, în plus, vei evita iritațiile și mâncărimea, mai ales atunci când părul începe să crească.

Iată cum îți poți prepara un scrub natural homemade: Amestecă 3 lingurițe de zahăr cu puțin ulei de jojoba sau de migdale. Acest scrub natural are dublu efect: pe de o parte exfoliază, pe de altă parte hidratează pielea, conferindu-i elasticitate.

2. Folosește o cremă specială

Nu uita să folosești o cremă specială destinată iritațiilor provocate de epilare. Aplică pe piele spuma sau gelul pe care îl folosești înainte de epilat și lasă-l să acționeze suficient de mult încât firele de păr să devină moi. Poți încerca și un gel pe bază de aloe vera pentru hidratarea pielii.

gel aloe vera

3. Rade în direcția opusă creșterii firului de păr

Părul pubian este mai fragil și mai ușor de ras la sfârșitul dușului, așa că optează să faci această operațiune după o baie fierbinte.

Deoarece pielea este mult mai sensibilă în acea parte a corpului, este important să razi în direcția opusă creșterii firului de păr.

4. Schimbă lama în mod regulat

Nu uita că zona intimă este una extrem de sensibilă, așa că cel mai bine este să schimbi cât mai des lama de ras pentru a evita contaminarea cu diferite afecțiuni.

5. Poartă lenjerie de bumbac după epilare

După ce te epilezi, curăță și usucă zona respectivă, după care aplică pudră de talc. Ai grijă să porți lenjerie din bumbac.

bikini

Avantajele acestei metode este faptul că poţi să o faci şi singură, oriunde te afli şi că e cea mai rapidă metodă. Dezavantajul e că părul începe să crească după doar câteva zile.

În încheiere, e cazul să demontăm un mit: după epilarea cu lama de ras, firele de păr nu cresc nici mai dese, nici nu se îngroaşă! Ele doar cresc mai repede decât în cazul epilării cu ceară.

În general, medicii recomandă pentru epilarea inghinală în special ceara sau epilatorul electric sterilizat la fiecare folosire.

Text: Sabina NCIOLAEV


 
 

Recomandări