5 motive pentru care ar trebui să citești „Despre Ea”, de Augustina Șiman

23 februarie 2017 Cărți & Filme
 
 

Are o veselie molipsitoare, optimism mult de oferit și iubire de dat cu carul. Vorbim Despre EA. Despre Augustina Șiman, cea care reusește, de fiecare dată, să ne surprindă cu scrierile ei, cu trăirile, gândurile și intensitatea emoțiilor.

Decât să îţi povestesc care a fost demersul carierei ei, am preferat să-i cer 5 motive pentru care merită să citești cea mai recentă carte “Despre EA”, pe care o va lansa odată cu sosirea primăverii 2017.

1. Fiindcă „Despre Ea” nu e doar despre stăina elegantă care își balansează, plină de grație, sufletul pe tocuri… Nu e doar despre mine și nici măcar despre o anumită cititoare a mea… „Despre Ea” e despre noi toate – o expresie universală a grijilor noastre, speranțelor noastre, supărărilor noastre la diferite vârste și ipostaze ale maturității noastre lăuntrice. Nu puține femei și-au jucat rolul prin prezența lor în viața mea, în scrierea acestei cărți, marcându-mă sau revoltându-mă profund.

2. Unul dintre mesajele centrale ale cărții este frumusețea feminină în amplitudinea diversității sale, iar această carte se diferențiază de oricare altele prin faptul că mesajul menționat supra este transmis nu doar prin cuvintele încâlcite profesionist (din experiența literară a patru cărți deja), ci și prin totalitatea imaginilor care se conțin în carte, inclusiv pe coperă. Imagini care surprind femei în zeci de stări, valorificându-și, prin limbajul trupului, rolul de mamă, de soție, de iubită, de femme-fatale.

3. Fiindcă nu e o carte agresiv-feministă (deși asta s-ar putea părea tuturor persoanelor care nu au citit-o), este o carte motivațional-feminină. Gestul de a te privi în oglindă plină de emoții și de a-ți zâmbi înainte de a-l întâlni pe cel care ți-a oprit pulsul de atâtea ori, cel de a-ți șterge lacrimile după un eșec sau de a alege, cu o uriașă seriozitate, rochia care să pună în valoare marginile trupului și sufletului tău – nu poate fi considerat ca o amenințare în adresa bărbaților, ci ca un exemplu de celebrare a condiției sale pentru femei.

4. Fiindcă cele 25 de texte și peste 30 de citate conțin, fiecare, un mesaj separat. Prin urmare, deși există o cronologie a organizării acestora în carte, fiecare fragment de proză poate fi lecturat separat, având o existență autonomă. Această metodă de organizare a cărții a fost gândită intenționat într-un astfel de mod, principalul argument fiind lipsa de timp, atât a bărbaților, cât și a femeilor contemporane, pentru lecturi care presupun răsfoirea de zeci și sute de pagini pentru a ajunge la mesajul final.

Mai mult ca atât, „Despre Ea” începe, cu un îndemn de reinventare a femeii…

Tu ești frumoasă.
Frumoasă îți este încheietura mâinii, pe care o întinzi ca să prinzi din cădere un copil, un bărbat sau un vis…Frumoase îți sunt gleznele picioarelor, care au găsit curaj ca să fugă de ceea ce te nenorocește. Frumoasă îți este întreaga ființă, când îți dai seama că în viață vrei mai multe!

5. Cele 180 de pagini ale cărții au fost apreciate, de către criticii literari autohtoni, ca fiind cele mai bine-scrise din tot parcursul literar personal. Pentru mine a fost important să îmi dovedesc că există viață după succesul cărții “Cămașa lui”, că pot realiza ceva mai sincer, mai complex, mai profund, dar și mai rațional în același timp. Că pot să mă depășesc. Aceasta, de fapt, e marea frică a tuturor scriitorilor, motiv pentru care am tot amânat, timp de trei luni, tipărirea cărții…

coperta_despre ea

cosita

Acum rămâne să îmi spună cititorii dacă criticii au avut dreptate.

Text: Alina MATEI
Foto: arhivă personală


 
 

Recomandări