Campanie pentru tratamentul copiilor cu autism. Donează și tu!

19 decembrie 2016 Campanii sociale
 
 

Reprezentanţii Asociaţiei “SOS Autism” au demarat campania de colectare de fonduri prin care doresc să îmbunătățească calitatea terapiei, să descopere și să valorifice talentul copiilor cu autism. Totodată, prin această campanie se dorește și conștientizarea în rândul comunității asupra nevoii de recuperare și integrarea copiilor cu autism în societate.

copil

Printre proiectele Asociației se numără şi achiziționarea unui cuptor pentru arderea argilei și o roată a olarului, dispozitive ce le-ar fi de folos foarte mult în terapia pe care o urmează.

“Momentan, unica terapie oferită de “SOS Autism” este terapia comportamentală bazată pe principiile ABA. Dar, ca și părinți, suntem mereu în căutare de noi metode de a spori calitatea terapiei și a descoperi talentele copiilor noștri. Astfel, am descoperit pasiunea pentru lut. Practicăm terapia cu lut de jumătate de an și ne bucurăm să vedem că obiectele pe care le meșteresc copiii noștri sunt foarte populare. O parte dintre ele le-am vândut, iar câteva le-am dăruit oamenilor cu suflet mare care ne susțin, însă durata figurinelor noastre din lut este foarte scurtă. Pentu că nu avem cuptor să le ardem corespunzător, ele sunt uscate pur și simplu și peste un timp crapă. De aceea ne-am dori enorm să putem achizișiona un cuptor pentru arderea argilei și o roată a olarului, instrumente care ne-a ajuta să dezvoltăm talentul copiilor cu autism și, de ce nu, să transformăm acest talent într-o viitoare profesie”, ne-a declarat Aliona Dumitraș-Gorincioi, președinta “SOS Autism”.

implicare

Aliona Dumitraș-Gorincioi (dreapta), alături de Luminița Suveică, la concertul de caritate “Din suflet pentru copiii cu autism”

În acest sens, Asociaţia a demarat o campanie de strângere de fonduri pe platforma online www.generosity.com, prin care le cer celor care vor să sprijine copiii cu autism să doneze orice sumă doresc.

Așadar, www.thewoman.md face apel către vedete, bloggeri, persoane publice să susțină, în preajma sărbătorilor de iarnă, cauza Asociației“SOS Autism”, pentru a dărui ore de terapie copiilor ce suferă de autism!

AO “SOS Autism”, organizație neguvernamentală fondată, în 2008, de părinți ai copiilor cu autism. Asociația este nevoită să se autosusțină pentru a oferi servicii pentru copiii din R. Moldova afectate de această tulburare.

Implică-te și tu! Schimba viitorul unui copil cu autism!

Donează AICI!

Text: Alina MATEI

 
 

Îți recomandăm