Copiii de la Centrul de Protecţie Socială „Prometeu” au primit ghiozdane în care aveau toate rechizitele necesare

19 septembrie 2017 Campanii sociale
 
 

În timp ce unii copii au la dispoziție tot ceea ce își doresc, dar le lipsește pofta de a învăța, alții, cu posibilități materiale reduse, reușesc să se impună în clasă prin învățătură, știind că doar așa pot reuși ceva în viață.

30 de copii ce provin din medii sociale dificile sau din familiile cu posibilități materiale reduse, beneficiari ai Centrului de Protecţie Socială „Prometeu” din or. Strășeni, au primit câte un ghiozdan complet utilat, pentru a putea începe școala în cele mai bune condiții.

Rând pe rând, copiii au primit ghiozdanele echipate cu rechizitele școlare necesare și au mulțumit frumos pentru tot. Iar când spunem tot, ne referim de la riglă, ascuțitori, pixuri și acuarele, până la mai multe caiete, mape, învelitori, hârtie și carton colorat, mape pentru desen, creioane, plastelină etc și câte un ghiozdan încăpător, astfel încât să nu le lipsească nimic pe parcursul anului școlar.

Darurile le-au fost oferite de către oameni cu suflet mare la inițiativa www.thewoman.md, care a desfășurat campania ” Donează un ghiozdan cu rechizite unui copil sărac”, în colaborare cu platforma de fundraising Guvern24.

Pe alocuri, ghiozdanele dăruite micuților au fost echipate și cu uniforme școlare. Copiii au primit și multe încurajări cu ocazia începutului de an cu privire la importanţa frecventării cursurilor şcolare şi importanţa educaţiei pentru dezvoltarea acestora.

Dna Alexandra Boligari, președinta Centrului „Prometeu” și-a exprimat sentimentele de mulțumire pentru această campanile care este de mare ajutor pentru copiii din familiile sărace.

”Bucuria a fost mare și ajutorul este necesar. Avem speranţa că vom parcurge cu bine anul şcolar care a început. Mulţumim pe această cale tuturor celor care au făcut posibilă această acțiune care încurajează educaţia și, sper, să trezească interesul copiilor pentru învăţătură”, a spus dna Boligari.

Acţiunea a fost primită cu bucurie și de elevii cărora li s-a adresat.

www.thewoman.md le mulțumește celor care s-au implicat în acest proiect: Anișoara Rusu, Aurelia Balan-Cojocaru, dnei Vera Malcoci și fiicei sale Delia, Tatianei Bordeianu, Eugenia Andrieș-Carabut, Ruslan Golban, Nelly Jizdan și tuturor celor care au contribuit ca acest vis să fie realizabil!

Copiilor le dorim sănătate și spor la învățătură!

Text: Alina MATEI


 
 

Recomandări