Cum îți protejezi copilul de înțepături de insecte

07 iulie 2017 Dezvoltarea copilului
 
 

Pentru că vara ne confruntăm cel mai mult cu tot felul de gângănii, este important să știm și cum să ne apărăm de mușcături, pișcături și înțepături de insecte.

În anotimpul călduros, nu numai că s-au dezmorțit toate vietățile și au început să facă pași (mărunți, dar mulți), dar și noi petrecem mai mult timp pe afară, prin parcuri, la iarbă verde.

Să zicem că noi, adulții, mai suportăm câte o pișcătură de țânțar, deși, sunt oameni care sunt alergici la țânțari. În schimb, copiii au pielea foarte sensibilă și este nevoie să le acordăm o atenție specială, astfel încât, pe cât posibil, să îi ferim de înțepături de insecte.

Iată cum te ferești de înțepături de insecte

În primul rând, evită să stai seara cu cel mic în zone dragi insectelor, cum ar fi cele cu multă verdeață, lemn sau apă. Multe insecte prind curaj atunci când se însearează, iar riscul de a fi înțepat e mult mai mare ca în miezul zilei.

De asemenea, poți face o vizită la farmacie, unde ar trebui să găsești diverse spray-uri și creme împotriva insectelor, pe care le poți aplica pe pielea copilului. Însă, atenție! Ține cont de recomandările de vârstă, pentru că multe produse nu sunt potrivite pentru pielea bebelușului.

Există și uleiuri esențiale care țin insectele la distanță, cum ar fi cel de lavandă, mentă sau cimbru, pe care le poți picura pe hainele copilului.

Există chiar brățări anti-insecte, foarte drăguțe și eficiente.

De asemenea, încearcă să nu-l îmbraci pe cel mic în culori vii, pentru că atrag multe insecte.

Și nu în ultimul rând, verifică-i corpul cu atenție de înțepături sau mușcături de insecte de fiecare dată când vă întoarceți de afară.

Sursa


 
 

Recomandări