Cum îți scapi copilul de fobii. Sfatul psihologului

15 iulie 2017 Dezvoltarea copilului
 
 

Aveţi un copil care se teme de străini, de întuneric, de doctori, de spaţiile închise, de înălţime, de insecte, de furtună şi chiar de şcoală?

Potrivit Cristianei Haică, psihoterapeut, “temerile sunt normale la copil, până când acesta va avea capacitatea să facă deosebirea între real şi imaginar”.

Iată însă câteva sfaturi care vă pot ajuta să-l scăpaţi pe cel mic de fobii:

Frica de apă

Această fobie apare mai ales la copiii care au fost forţaţi să ia contact brutal cu apa. Îl veţi ajuta să scape de această teamă dacă-l înscrieţi la cursuri de înot. Cu blândeţe, instructorul îl poate învăţa să înoate în scurt timp şi să nu se mai teamă de apă.

Frica de doctor

Nu-l mai speriaţi că “vine doctorul şi-i face injecţie”, pentru că-i va fi frică de el. Soluţia e să mergeţi la cabinetul medicului de familie, în vizită, când micuţul nu e bolnav, doar pentru a-l cunoaşte mai bine pe doctor. E necesar ca micuţul să se convingă că acesta îi vrea binele şi că nu întotdeauna vizitele la el se termină cu o injecţie.

Frica de “omul rău”

Toţi copiii se tem de necunoscuţi. Cu cât îl veţi cocoloşi mai mult, cu atât micuţul va creşte cu impresia că trăieşte într-o lume periculoasă, în care trebuie să se teamă de tot ce-l înconjoară. Soluţia – fiţi realişti, nu catastrofici. Pentru orice eventualitate, învăţaţi-l adresa de acasă şi numărul de telefon, dar şi cui să ceară ajutorul dacă se pierde.

Frica de întuneric

Apare în jurul vârstei de 2-3 ani, mai ales dacă cei mici sunt ameninţaţi cu “bau-bau”. Părinţii ar trebui să aibă un comportament liniştitor, să le explice prichindeilor că în încăperea în care dorm sunt aceleaşi obiecte atât ziua, cât şi noaptea. Poate fi util jocul de-a baba-oarba, în care copilul nu îşi foloseşte simţul văzului şi astfel se poate obişnui cu întunericul.

Frica de şcoală

Trebuie să facem distincţia între anxietatea de separare, care e specifică elevului din clasa întâi, şi fobia de şcoală. Aceasta din urmă apare între 7 şi 13 ani. Copilul se lamentează, critică şcoala, se vede diferit faţă de colegi şi nepregătit să facă faţă exigenţelor profesorilor, stări ce-i pot provoca anxietate şi insomnii. Trebuie să staţi de vorbă cu el şi să-i explicaţi că la şcoală poate învăţa lucruri noi, se poate juca cu ceilalţi copii şi poate lega prietenii durabile.

Teama de animale

“Să nu te apropii de căţel, că te muşcă; fii cuminte, că altfel vine lupul şi te mănâncă” – aşa induc părinţii, involuntar, copiilor, teama de animale. Aşadar, dacă vreţi ca micuţul dumneavoastră să nu aibă această temere, nu-l mai speriaţi. Soluţia este să identificaţi patrupedul de care prichindelului îi este frică şi să-i oferiţi copilului cât mai multe informaţii despre animalul respectiv.

Sursa


 
 

Recomandări