Cum să alegi încălțămintea potrivită pentru bebeluş

17 iulie 2017 Dezvoltarea copilului
 
 

Pediatrii ortopezi recomandă părinților să cumpere bebelușului prima pereche de încălțăminte abia dupa ce acesta învață să facă primii pași.

Înainte de a începe să meargă, bebeluşul nu are nevoie de încălţări, însă după ce acesta a făcut primii paşi, trebuie să ştii cum să alegi perechea de papuci potrivită.

Chiar dacă până la împlinirea vârstei de un an nu este recomandat să încalţi copilul, decât cu şosete sau papucei împletiţi, în momentul în care acesta începe să meargă, trebuie să găsești o soluţie pentru a-i proteja picioarele.

După primele 10 luni de viaţă, în momentul în care scoţi bebeluşul la aer, este bine ca el să poarte încălţări flexibile cu o talpă moale, dar destul de groasă, pentru ca micuţul să nu se rănească. La încălţări normale, mai rigide, nu trebuie să te gândeștii decât după ce copilul a început să meargă fără a mai avea nevoie de susţinere.

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească orice încălțăminte

• Indiferent dacă alegi ghetuțe, pantofi sau sandale, încălțămintea trebuie să fie din piele, atât exteriorul, cât și interiorul. Acesta este singurul material care îndeplinește toate cerințele pentru sănătatea picioarelor: pielea este fle-xibilă, permeabilă la aer, nu provoacă alergii.

• Este indicat să fii atentă şi la talpa încălţărilor: aceasta trebuie să fie din elastomer, pentru a nu aluneca.

• Este bine ca vârful încălţămintei să fie rotund, pentru ca degetele de la picioare să se întindă cât mai bine.

• Este bine totodată să te orientezi spre încălţăminte cu bandă auto-adezivă. Cea cu şireturi poate fi destul de periculoasă, deoarece acestea se pot dezlega uşor, iar micuţul riscă să se împiedice.

• Evită să cumperi o pereche de încălţări fără ca micuţul să le probeze. Chiar dacă îi cunoşti dimensiunile, ai putea constata că bebeluşul nu se simte comod în ele.

• Este bine să ştii că piciorul unui copil creşte cu aproximativ 5 cm în primul an, şi că îşi va dubla dimensiunea înainte de vârsta de trei ani. De aceea, în medie, este necesar să-i schimbi dimensiunea încălţărilor, o dată la două-trei luni.

Text: Sabina NICOLAEV


 
 

Recomandări