Cum să încorporezi semințele de chia în rețete. 10 idei care te vor ajuta să le consumi mai des

18 mai 2017 Nutriție
 
 

Seminţele de chia sunt bogate în proteine, fibre, calciu, antioxidanţi şi omega3. Aceste mici seminţe sunt benefice pentru organism din mai multe puncte de vedere.

Secretul seminţelor de chia este că acestea se măresc în contact cu apa, chiar şi de 3 ori mărimea lor iniţială. Acesta este motivul pentru care sunt atât de hrănitoare. E de ajuns să le încerci o dată și te vei îndrăgosti de ele. Vestea bună este că le poți presăra peste aproape orice. Iată câteva idei:

1. Dressing de salată

Adaugă semințe de chia în sosul de vinegretă. Cu cât le lași mai mult să se înmoaie, cu atât devine mai consistent dressingul.

2. În cereale

Adaugă 1-2 linguri de semințe de chia în cerealele tale pentru micul dejun. Acestea se dizolvă și îi dau un plus de sațietate.

3. În smoothie

Ce poate fi mai sănătos decât un smoothie din cele mai sănătoase fructe și legume, plus o lingură de semințe de chia? Acestea îi conferă băuturii o textură cremoasă și crocantă în același timp.

4. Gem

Pentru un gem preparat rapid, amestecă fructele tale preferate cu puțin îndulcitor (stevia sau agave), iar apoi adaugă 1-2 lingurițe de semințe de chia. Fierbe totul câteva minute până se îngroașă gemul.

5. În iaurt

Poți să-ți creezi singur cel mai sănătos iaurt din lume. Ai nevoie de iaurt din lapte de cocos, o linguriță de miere de albine naturală și o lingură de semințe de chia. Acest mic dejun îți va face plinul de nutrienți.

6. Ca budincă

Amestecă semințele de chia cu apă, lapte de cocos și lasă-le să stea puțin până se umflă. Dacă simți nevoia, poți să adaugi și o lingură de miere.

7. Ca înlocuitoare pentru ou

Poți folosi semințele de chia într-o mulțime de rețete, în locul ouălor: de la biscuiți la pâine, brioșe, torturi sau waffles. Ca regulă, 3 linguri de apă + 1 lingură semințe sunt echivalente cu un ou.

8. În clătite

După ce ai terminat de făcut compoziția clasică de clătite, adaugă și 1-2 linguri de semințe de chia. Nu le vei simți prezența, însă clătitele tale vor fi de zece ori mai sănătoase decât de obicei.

9. În supe

Poți folosi semințele de chia ca să dai consistență supelor, în special celor cremă. O lingură este suficientă.

10. În salata de fructe

Dacă ți se pare că salatele de fructe sunt plictisitoare, o lingură de semințe de chia poate să-ți schimbe părerea. Fă un dressing delicios din 4 linguri de iaurt de cocos, zeamă de la o jumatăte de lămâie, esență de vanilie și 4 linguri de semințe de chia. Rezultatul este delicios.

VEZI și ce beneficii uimitoare au semințele de chia!

Sursa


 
 

Recomandări