Dezvăluirile lui Brigitte Macron despre viața alături de soțul său și diferența de vârstă dintre ei

20 august 2017 Societate
 
 

Dezvăluirile lui Brigitte Macron despre viața alături de soțul său și diferența de vârstă dintre ei. Soția lui Emmanuel Macron a oferit revistei Elle Franța primul interviu după alegerea soțului său la Palatul Elysee.

Brigitte Macron apare pe coperta din august a ediției franceze a revistei Elle și vorbește, printre altele, și despre diferența de vârstă de 25 de ani dintre ea și soțul său, Emmanuel Macron, scrie ABC News.

„Există momente în viața ta în care trebuie să faci alegeri vitale. Asta a fost pentru mine, iar ceea ce s-a spus în ultimii 20 de ani nu este semnificativ. Bineînțeles, luăm micul dejun impreuna, eu cu ridurile mele, el cu tineretea lui, dar așa se întâmplă. Dacă nu aș fi făcut această alegere aș fi trecut pe lângă viață. Am fost foarte fericită alături de copiii mei, dar în același timp, simt că a trebuit să trăiesc ”această dragoste”, cum ar spune Prevert, pentru a fi pe deplin fericită, spune prima doamnă a Franței despre relația cu soțul ei, pe care la întâlnit cu aproximativ 20 de ani în urmă și cu care s-a căsătorit în 2007.

Brigitte Macron apare pe coperta casei Elle France purtând un sacou crem peste un tricou alb, o pereche de jeanși albaștri Saint Laurent și o pereche de pantofi stiletto albaștri. Ședința foto a fost realizată de Mark Seliger la Palatul Elysee.

Brigitte Macron a spus pentru Elle că i-a fost greu să accepte criticile aduse relației sale pe perioada campaniei electorale.

”Într-un final mi-am spus: ‘OK, nu îmi place dar va trebui să mă descurc pentru că după aceea va trece”, a dezvăluit Brigitte Macron în primul interviu major pe care l-a acordat de când soțul ei a fost ales președintele Franței.

Interviul acordat pentru Elle vine în contextul în care peste 280.000 de francezi au semnat o petiţie împotriva recunoaşterii vreunui „statut special” al Primei Doamne. Aceștia nu sunt de acord cu o modificare a Constituției privind rolul Primei Doamne, care în prezent nu acordă un statut special partenerei de viață a președintelui francez, deși aceasta are, de obicei, alocat propriul birou la palatul Elysee, unul sau doi asistenți, dar și agenți de securitate.

Fosta profesoară Brigitte Macron ar putea să adopte „mai multe cauze”, care rămân de precizat, dar al căror „fir conducător” este educaţia şi „integrarea diferenţelor în societate”.

Sursa


 
 

Recomandări