Dimitriana Zaharia, despre viața și sistemul de educație în Japonia

10 ianuarie 2018 INTERVIU
 
 

Dimitriana Zaharia este stabilită de mai bine de 10 de ani în una dintre cele mai bogate ţări din lume, Japonia. Absolventă a facultății de Jurnalism la Chișinău, Dimitriana a renunțat la o carieră în media pentru a-și întemeia o familie în Țara Soarelui Răsare. Frumoasa moldoveancă este căsătorită cu un japonez și au împreună un băiețel adorabil, Nikita, de 11 ani.

Dimitriana ne-a povestit despre cum arată viața sa în Japonia, despre sistemul de educație japonez, ce valori se cultivă în familiile japoneze și ne-a dezvăluit, cu emoție, cui îi duce dorul în Moldova!

Dimitriana, îți mulțumesc că ai acceptat acest interviu. Pentru început aș vrea să ne povestești cum ai ajuns în Japonia și de cât timp ești stabilită în Țara Soarelui Răsare?

Sunt de mai bine de un deceniu pe acest tărâm. Cred că cel mai lesne pentru a te stabili într-o ţară străină e să te căsătoreşti cu un cetăţean (cetăţeancă) al acelui stat, ceea ce am făcut şi eu 🙂 Deşi n-a fost un scop, a fost o întâmplare. Pentru că niciodată n-am visat să ajung în Japonia. Aşa s-au creat circumstanţele.

Cum a fost adaptarea la societatea japoneză? Ce te-a impresionat cel mai mult, ce a fost mai greu?

Îţi spun sincer că am avut o perioadă lungă şi grea de adaptare, deoarece sistemul japonez diferă foarte mult de cel european. Cel mai mult m-a impresionat natura. Fiind o ţară insulară, Japonia e favorizată de climă. Prin urmare, peisajele ei sunt uimitoare. Nu e neapărat să fii un bun fotograf ca să-ţi reuşească o poză 🙂 Şi, bineînţeles, cultura oamenilor. Japonezii sunt oameni culţi! Iar cel mai greu a fost să mă obişnuiesc cu felul lor de a fi şi a gândi. Japonezii sunt altă naţie, prin urmare şi mentalitatea lor e alta.

Cum se trăiește în Japonia?

În Japonia se trăieşte stresant. Dar cred că în majoritatea ţărilor civilizate se trăieşte la fel, pentru că au un ritm şi mod de viaţă mult mai dezvoltat şi alert. Trebuie să reuşeşti să ţii pasul 🙂 Stresant, dar sigur! Există siguranţa zilei de mâine în acest sistem japonez.

Se spune că sistemul de educație japonez este cel mai performant din întreaga lume. Este adevărat sau e doar un mit?

Practic, nu cunosc decât două sisteme de educaţie din întreaga lume. Unul în care am fost educată eu şi altul în care se educă copilul meu. Luate în comparaţie, nu pot spune care dintre ele este mai bun, se echivalează. Sistemul de educaţie japonez este orientat mai mult pe integrarea şi dezvoltarea colectivă, decât pe dezvoltarea personalităţii fiecărui individ în parte. Acest sistem educă copiii ca să devină cetăţeni culţi şi responsabili ai acestei ţări. Şi este axat mai mult pe latura practică, decât cea teoretică. Iar performanța se referă mai mult la alfabetizare, rata analfabetismului fiind de 0%. Dar, cu o astfel de ordine şi educaţie, când trebuie să faci ca toţi, e şi o ruşine să rămâi analfabet 🙂

Este adevărat că copiii din Japonia merg neînsoţiţi la grădiniţă de la 3 ani, iar de la 4 ani circulă singuri cu metroul?

Este o informaţie eronată. Aşa a fost cândva, cu 30-40 de ani în urmă. Acum lucrurile s-au schimbat şi aici. Copii merg la grădiniţă însoţiţi de părinţi sau bunei. Şi neapărat trebuie încredinţaţi educatoarei. Nu-i laşi să se ducă singuri nici măcar până la uşă. Iar la şcoală merg în grupuri organizate.

Se știe că Japonia este una dintre cele mai tehnologizate ţări din lume. Cât acces au copiii la gadgeturi? Copiii japonezi au voie cu telefoane mobile în școli?

Da, e adevărat. Deja în foarte multe localuri te deservesc roboţii, îţi răspund la întrebări, te orientează, îţi dau informaţia necesară.

Şi acest proces începe să devină unul firesc. În şcoli, însă, copii nu au acces la gadgeturi şi nici nu au voie cu telefoane mobile. Acest fapt bucură. În schimb, în timpul liber şi în afara şcolii, e o dependență accentuată faţă de aceste jocuri computerizate. Deja depinde de fiecare părinte cum gestionează timpul liber al copilului său.

M-ar interesa să aflu mai multe detalii despre alimentația în școli și grădinițe… Ce mănâncă copiii, ce regim au, cum funcționează acest sistem, dacă există taxe în instituțiile respective?

În şcoli copii se alimentează doar la amiază. Prânzul îl iau în clase. Nu au cantină. Deservirea o fac elevii, pe rând. Şi tot când le vine rândul, participă la prepararea mesei. Copii nu au voie să aducă nimic de-ale gurii de-acasă. Mesele sunt echilibrate, diversificate şi bine gândite de către specialişti în domeniu: bucătari şi medici. Da, pentru alimentaţie se plăteşte o anumită taxă simbolică. În rest, pentru reparaţia şcolii, colectivul pedagogic, părintesc, nu se admite nicio taxă sub nicio formă. Şcolile publice, în Japonia, sunt gratuite.

Ce valori se cultivă în familiile din Japonia?

Respectul faţă de oamenii în vârstă şi iubirea faţă de ţara în care te-ai născut. Cât de mult n-ar lucra japonezii, este țara cu cele mai mici concedii şi cele mai scurte vacanţe, cu taxe incredibile pe care le plătesc statului. Japonia se află și printre primele locuri în lume după suicid. Japonezii niciodată nu-şi vorbesc țara de rău. Numai de bine sau deloc. Da, şi dragostea faţă de propria țară se cultivă tot în familie.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care ar trebui să le știm despre Japonia?

Frumoasă întrebare! Pentru mine toate lucrurile de-aici sunt importante, deoarece sunt inedite! Vizitaţi Japonia şi decideţi singuri 🙂

Există mulți moldoveni și români în Japonia? Avem o diasporă în Japonia?

Nu cred că suntem atât de mulţi, dar totuşi existăm şi pe-aici 🙂 Există şi o diasporă. Dar pentru că suntem împrăştiaţi pe toate insulele japoneze, ne-ntâlnim rar. Însă, ţinem legătura.

Ce activitate ai, Dimitriana? Ce te pasionează?

Activez în alimentaţia publică. Dar sunt pasionată de tot ce e frumos: arta fotografică, poezie, caligrafie japoneză, lectură, scris etc.

Revii des acasă? Ce îți lipsește cel mai mult din Moldova?

Acasă revin o dată la 2-3 ani, cu toate că mi-ar plăcea să revin mai des. Cel mai mult, din Moldova, îmi lipseşte MAMA. Regret acest timp care ne-a despărţit, pentru că ştiu că nu va mai putea fi recuperat niciodată…

Iți mulțumesc Dimitriana pentru interviu și te-așteptăm mai des acasă!

Text: Alina MATEI
Foto: arhivă personală


 
 

Recomandări