Doina Stimpovschii: “Activitatea în televiziune e surprinzătoare și interesantă!”

30 august 2017 INTERVIU
 
 

Plină de energie şi bună dispoziţie! Așa își dă întâlnire cu telespectatorii, în fiecare weekend, Doina Stimpovschii, prezentatoarea matinalului “Bună Dimineața de Weekend” de la TV Moldova1.

Frumoasa prezentatoare revine pe micul ecran începând cu 2 septembrie, cu aceeași atitudine și simplețe cu care uimește pe toată lumea, motiv pentru care am invitat-o la o discuție despre provocările și satisfacțiile unei cariere în televiziune. O descoasem de secrete și ne energizăm pentru toată toamna!

Doina, cum te pregăteşti pentru noul sezon al emisiunii “Bună Dimineața de Weekend?” Ţi-a lipsit emisiunea în perioada de concediu?

Sincer, sincer, sincer? Nu mi-a lipsit, așa cum nu cred că cineva care a lucrat cam jumătate de an aproape fără nicio zi liberă, poate duce dorul job-ului. 🙂 Iar acum că am stabilit de la bun început că-s tare muncitoare și responsabilă (și modestă) pot spune că am avut un concediu foarte leneș, în care am uitat de tot și nu m-am gândit deloc la redacție. Cred că doar așa te poți odihni „sănătos” și poți aduna rezerve de entuziasm pentru următoarea rundă de activitate. Cum mă pregătesc? Am început să mă trezesc mai dimineață. Încerc să-mi reeduc organismul ca să se „trezească” din toate punctele de vedere mai devreme. Și am început să fiu mai atentă la ce se întâmplă în spațiul public și să ochesc potențiali invitați pentru emisiune.

Ai fost aleasă să prezinţi emisiunea în urma unui casting. Cum crezi, care a fost argumentul tău forte pentru care ai ajuns să prezinți matinalul de weekend de la TV Moldova 1?

Habar n-am! Am mers la acel casting din curiozitate, pentru că nu fusesem vreodată la vreun casting până atunci. Nu sunt un om care să se iubească și să se autoaprecieze prea mult. Mai curând îmi enumăr defectele și nepriceperile decât aptitudinile. Și dacă e să-mi amintesc ce am făcut la acel casting atunci vă spun că am dat-o în bară în momentul în care domnul Teodor Guțu, editor coordonator Divertisment TV Moldova1, m-a întrebat dacă sunt o persoană „încrezută”. Nu știu ce a fost în capul meu, dar am crezut că mă întreabă dacă am încredere în mine. Mai târziu m-am dezmeticit și mi-am dat seama că sensul adjectivului „încrezut” este cu totul altul. Vă dați seama că acum dau vina pe emoții și în niciun caz pe neatenția mea. 🙂 Și ca să răspund totuși la întrebare, cred că punctul forte a fost faptul că mă simt destul de degajată pe platoul de filmare. Nu mă prefac și nu încerc să par mai „altfel” decât sunt. Cum vorbesc și gesticulez cu mămica mea, cu prietenii mei sau cu colegii, așa vorbesc și atunci când suntem în direct la „Bună Dimineața de Weekend”.

Cum reuşeşti să fii de fiecare dată energică, veselă și zâmbitoare, având în vedere că trebuie să fii foarte matinală în weekend?

Mie îmi place să mă trezesc dimineața! Chiar foarte mult! Am înțeles că funcționez mai bine dacă mă ridic din pat la 5:00 sau la 6:00 decât dacă o fac la 8:00 sau 9:00. În schimb, mă cam înspăimântă diminețile de iarnă, când la ora 06:00, atunci când ies din casă, afară e beznă! Energia, veselia și zâmbetul vin firesc, odată cu ceașca de ceai sau cafea băută în compania colegilor, odată cu complimentele cameramanilor, care îți spun că porți o rochie frumoasă, cu vocea producătoarei care îți șoptește în cască un „Bravo!” și, desigur, odată ce interacționezi cu invitații din emisiune. Ei au rolul cel mai important și sunt cei care aduc cea mai multă și mai bună energie.

Te-ai obișnuit să trăiești live emoţiile întâlnirilor cu telespectatorii?

Nu vreau să spun că m-am obișnuit, pentru că pentru mine asta ar însemna să spun că m-am plictisit. Cred că obișnuința nu-i lucru bun și e sinonim cu monotonia. Nici n-ai avea cum să te obișnuiești după numai 7 luni de emisiune. Mai bine zic că mă simt mai stăpână pe tot ce se întâmplă în emisie, deși atunci când aud în cască: „Atenție” chiar înainte de a intra în direct, mi se înmoaie picioarele exact ca în prima emisie.

Se știe că în direct se întâmplă lucruri spectaculoase și, uneori, neprevăzute. Cu ce invitat ai avut cele mai mari emoţii? Care au fost cele mai mari provocări de până acum?

Nu știu de ce, dar sunt cel mai emoționată atunci când în lista invitaților se regăsesc oameni din domeniul culturii și jurnaliști. N-ai cum să fii relaxat și să te simți atotputernic atunci când trebuie să intervievezi un scriitor cunoscut, un artist plastic cu renume care este director de muzeu, o actriță care a jucat în sute de spectacole sau un jurnalist faimos. Aceste interviuri îmi dau cele mai mari emoții și mă fac să aleg pe sprânceană fiecare întrebare pe care urmează să o adresez invitatului.

Cât despre provocări… Provocare numesc eu momentul când, în loc de indicațiile producătoarei, în cască aud brusc un țiuit asurzitor. Mi s-a întâmplat o dată sau de două ori să se descarce bateria în direct și atunci m-am panicat. Îmi imaginez că un om cu experiență în televizune nici n-ar tresări în asemenea situații, însă eu, fiind încă foarte „verde”, mă panichez.

În altă ordine de idei, mă mir că încă nu m-am împiedicat în platou 🙂 Sper să n-o zic acum într-un ceas rău. Până la urmă, incidentele, bâlbele și gafele comise în direct au cel mai mare farmec și trebuiesc tratate firesc.

Ce ți se pare cel mai dificil în munca din TV?

Nu cred că mi se pare ceva foarte dificil. Și nici nu-mi vine să numesc „muncă” ceea ce fac la “Bună Dimineața de Weekend”. Acest termen mă duce cu gândul la ceva greu, chinuitor și al naibii de complicat, pe când activitatea într-o televiziune nu poate fi decât surprinzătoare și interesantă. Bine, asta spune cineva care petrece doar patru ore din weekend la TV. În rest, stă acasă și documentează subiectele pe care urmează să le discute în emisiune. Cum era citatul acela înțelept? „Fă ceea ce-ţi place cu adevărat şi nu vei mai munci nicio zi din viaţa ta?!” 🙂 Cam așa e și la mine.

În afară de televiziune activezi la o publicație online, faci muncă de teren, reportaje şi interviuri. Aș vrea să ne spui când ai început să dezvolți pasiunea pentru jurnalism?

Ca mai toate elevele care scriu compuneri frumoase la limba română, m-am gândit că mă voi face jurnalistă. Apoi am fost dezamăgită atunci când o profesoară de la facultate ne-a zis, celor care scriu eseuri superbe în liceu, că ne va fi cel mai greu să ne adaptăm stilului jurnalistic. Chiar așa a fost. Nu că acum scriu foarte bine, dar cel puțin nu mai încep reportajele cu exprimări de genul „Într-o zi frumoasă de vară…” 🙂 Sunt atât de norocoasă pentru că în redacția moldNova.eu, acolo unde lucrez, am parte de colegi și redactori-șefi extraordinar de înțelegători și altruiști. Ei mă îndrumă, îmi atrag atenția atunci când îmi scapă niște lucruri, nu se supără atunci când greșesc, iar toate acestea puse la un loc mă încurajează și îmi mențin pasiunea pentru acest domeniu.

Ce alte pasiuni mai ai? Spune-ne mai multe despre tine

Îmi plac filmele, dar nu mă uit la seriale. Game of Thrones nu face excepție 🙂 Îmi place foarte mult teatrul. Chiar am făcut parte dintr-un grup de teatru de amatori care se numește „7+”. Am montat și un spectacol! Este vorba despre „Gaițele”, piesă de teatru semnată de Alexandru Chirițescu. Mi-a plăcut enorm să văd cum se plămădește un spectacol de teatru și cum se lucrează la un personaj.

Să mânânci dulciuri cât încape se pune ca fiind pasiune? 🙂

Observați, vă rog, că n-am menționat „lectura” ca pasiune. Cred că cititul ar trebui să fie considerat o necesitate și, poate chiar mai mult, o obligație decât o pasiune sau o relaxare. Recunosc că, în ultimul timp, nu mi-am onorat această obligație.

Te-ai obişnuit cu notorietatea?

Of, care notorietate?! Nimeni nu mă știe! 🙂 Nu e ca și când apar de luni până vineri la știrile de la ora 20.00. Și chiar de aș apărea tot nu cred că aș avea notorietate. În Republica Moldova nu există „cultul celebrității” sau cel puțin nu în felul în care îl percep eu. Judecând după ce, cine și cum se promovează, am impresia că termenul „vedetă” a devenit mai mult o glumă, ca să nu zic o ofensă, decât o laudă. În fine, subiectul ăsta cu notorietatea, faima și liderii de opinie din Republica Moldova e unul tare complicat. Am putea dezbate tema ore în șir. Poate chiar în platoul de la “Bună Dimineața de Weekend”!

Lucrurile care te fac să te simţi bine? Ce te inspira? Ce te face fericită?

Mă simt foarte bine atunci când îmi duc responsabilitățile până la capăt. Un reportaj pe care l-am scris cu suflet, un interviu interesant, o vorbă bună din partea unui invitat care îmi spune că s-a simțit relaxat în platou… Acestea sunt lucrurile care mă fac să mă simt bine. Iar fericită mă simt atunci când pot ajuta pe cineva, când petrec timp cu mămica mea și cu oamenii pe care îi iubesc, când merg în vizită la bunica și mănânc învârtită cu brânză, când văd un film pe care îmi doream demult să-l vizionez sau când revăd un coleg de școală. Fericirea se află în lucruri simple, iar aceasta este o lecție pe care cred și sper că toată lumea a înțeles-o.

Eşti o femeie greu de cucerit?

Cred că respectul, bunul simț și atenția poate cuceri pe oricine! 😉

Care este cel mai mare vis al tău? Există cumva o listă cu nişte lucruri pe care trebuie să le bifezi ca totul să fie perfect?

Nu sunt o fire superstițioasă, dar cred că cele mai mari vise merită să fie ferite de urechile lumii. Am senzația că de fiecare dată când povestești cuiva despre ceea ce îți dorești parcă pierzi din energia și din hotărârea ta de a realiza acel ceva. Cred că e doar o țăcăneală a mea, dar îmi urmez instinctul. Dincolo de confortul fizic la care visează majoritatea, sănătatea, liniștea și sentimentul acela de împăcare cu sine reprezintă ceea ce te-ar putea face să te simți „perfect”. Atât cât este posibil, desigur. Perfecțiunea nu o vom atinge niciodată, așa că nu trebuie să ne fie teamă de ea.

Îţi mulţumesc și îți doresc succes în tot ce faci!

Mulțumesc, Alina, pentru interesul manifestat și pentru sprijin!

Text: Alina MATEI
Foto: arhivă personală


 
 

Recomandări