Două maimuţe au fost clonate în China, după metoda oii Dolly

25 ianuarie 2018 Noutăți
 
 

Două maimuţe au fost clonate în premieră mondială într-un laborator din China, cu aceeaşi metodă prin care a fost creată oaia Dolly – transferul nucleului unei celule somatice. Oamenii de ştiinţă spun că populaţiile de maimuţe identice genetic vor fi folositoare în cercetarea unor boli ale oamenilor, scrie BBC.

Astfel, maimuţele au devenit primele primate din lume clonate prin transfer de ADN din celule fetale. După transferarea ADN-ului în cele două ouă donate, a fost folosită reprogramarea genetică pentru a modifica datele genetice care, altfel, ar fi oprit dezvoltarea embrionilor.

Maimuţele clonate sunt două exemplare identice de macac cu coadă lungă – numite Zhong Zhong şi Hua Hua – care s-au născut în urmă cu opt săptămâni, respectiv şase săptămâni într-un laborator din China.

Zhong Zhong şi Hua Hua sunt rezultatul a 79 de tentative de transfer nuclear. Alte două maimuţe au fost clonate dintr-un alt tip de celulă adultă, însă acestea nu au supravieţuit.

”Am testat diverse metode, însă doar una a funcţionat. Au fost multe eşecuri înainte de a găsi o cale de clonare cu succes a unei maimuţe”, a declarat profesorul Sun.

Potrivit cercetătorilor, maimuţele sunt hrănite cu biberonul şi se dezvoltă normal. Aceştia se aşteaptă ca mai multe exemplare clonate de macac să se nască în următoarele luni. Ei susțin că s-au respectat liniile internaţionale stricte impuse în cazul cercetărilor realizate pe animale de Institutele Naţionale de Sănătate din SUA.

Qiang Sun, reprezentant al Institutului de Neuroştiinţe din cadrul Academiei de Ştiinţe din China, a spus că maimuţele clonate vor fi folositoare pentru studierea unor boli genetice, cum ar fi unele tipuri de cancer şi tulburări metabolice şi ale sistemului imunitar.

În urmă cu 20 de ani, oaia Dolly a făcut istorie după ce a fost clonată la Roslin Institute din Edinburgh. Acea procedură a reprezentat prima clonare reuşită a unui mamifer pornind de la o celulă somatică adultă prelevată din ugerul unei ovine din rasa Finn Dorset.

Text: Sabina NICOLAEV, după bbc.com


 
 

Recomandări