După ce a cucerit întreaga lume, “Atlasul Frumuseții”, minunatul album foto al Mihaelei Noroc, va apărea și în română

01 noiembrie 2017 Noutăți
 
 

Atlasul frumuseții este un proiect foto minunat și extrem de îndrăzneț: o cartografiere a frumuseții feminine din cât mai multe țările de pe această planetă. Mihaela Noroc este cea care a reușit să facă acest lucru, după patru ani și 50 de ţări străbătute.

Presa din toată lumea i-a lăudat proiectul, având sute de apariţii în presa din toată lumea. În format fizic, Atlasul frumuseții a apărut mai întâi la edituri prestigioase din afara țării, dar în luna noiembrie „Atlasul frumuseţii. Femeiile lumii în 500 de portrete”, de Mihaela Noroc, va apărea și în română, la editura Humanitas.

Pagina de Facebook a Atlasului are peste un milion de fani, iar printre cei care au prezent minunatele fotografii ale Mihaelei Noroc se numără Oprah Winfrey, CNN, The Wall Street Journal, The Guardian, Time, Forbes, Elle, RAI, SKY News etc.

Astfel, Atlasul frumuseții a devenit cel mai mediatizat proiect artistic creat de un român al zilelor noastre.

În cartea ce va apărea la Humanitas vor apărea imagini şi texte care nu au fost promovate în online.

Mihaela a anunțat vestea publicări în România în următorul fel:

„Dragi prieteni din România, am o veste extraordinară. Deja publicat în mai multe țări, albumul “The Atlas of Beauty” va avea o ediție și în limba română. “Atlasul Frumuseții” va fi publicat de editura Humanitas, la sfârșitul lui noiembrie, dar e deja disponibil pentru precomenzi. Primele 100 de persoane care îl vor precomanda, îl vor primi cu autograf. M-am simțit onorată când una dintre cele mai importante edituri din lume, Penguin Books, a decis să publice cartea în limba engleză. Dar mă simt la fel de onorată că azi pot anunța ediția în limba mea maternă, publicată de Humanitas. Sper să aibă cel putin la fel de mult succes. E o muncă intensă de 4 ani, în toate colțurile lumii, adunată în 352 de pagini pline de emoție, tipărite la o calitate excelentă. Editia romanească a Atlasului Frumuseții nu va fi o simplă traducere a celei englezești, ci mai mult decât atât. Am adăugat câteva imagini și povești noi, am revizuit multe dintre texte și am ales o nouă copertă, după cum puteți vedea”.

Vezi și cine este moldoveanca din proiectul fotografic „Atlasul Frumuseții”!

Sursa


 
 

Recomandări