Georgeta Simion, dr. pediatru-gastroenterolog, susține un Workshop despre sistemul digestiv al copilului, prevenția și tratarea bolilor digestive

04 aprilie 2017 Sănătatea copilului
 
 

Pe 5 aprilie 2017 are loc seminarul “Mami, mă doare burtica!”, dedicat sănătății copilului, în special sistemul digestiv, prevenția și tratarea bolilor digestive. Un workshop susținut de către doamna doctor pediatru-gastroenterolog, Georgeta Simion.

17522645_1234600536651157_5455221780809434872_n

Alimentația constituie punctul de plecare al sănătății copiilor noștri, de aceea este important să punem bazele nutriționale încă din primii ani de viață. Educația nutrițională la copii trebuie să înceapă de la prima linguriță, pentru că este mult mai ușor de construit, decât de corectat anumite deprinderi.

Atunci când vorbim de un sistem digestiv sănătos, de o imunitate digestivă corectă, trebuie să ne gândim în special la cum asociem alimentele, cum le poziționăm în anumite momente ale zilei, astfel încât absorbția lor să fie una eficientă.

copii

În cadrul workshop-ului, dr. Georgeta Simion va face o scurtă introducere în nutriție și va parcurge, pas cu pas, informații despre modul în care se realizeaza digestia, despre ce declanșează intoleranțe alimentare caracterizate prin stare de balonare, reflux, arsuri, constipație, diaree sau chiar și alergii alimentare și vine cu soluții în acest sens.

Evenimentul “Mami, mă doare burtica!” va avea loc pe data de 5 aprilie 2017, ora 18.00 la patiseria Delice D’Ange, str. 31 August 1989, 117/2, or. Chișinău. Participantele la workshop vor putea participa la o tombolă cu premii atractive și vor avea parte de surprize frumoase.

Pentru rezervări de bilete sună la 0695 37 713. Locurile sunt limitate!

Pentru mai multe detalii intră pe pagina evenimentului.

Text: Alina MATEI

 
 

Îți recomandăm