Iată-l pe singurul bărbat moașă din Moldova!

11 septembrie 2017 INTERVIU / Noutăți
 
 

Victor Chișenco este singurul bărbat mamoș, adică moașă la masculin, din R. Moldova! Tânărul de 22 de ani este absolvent al Centrului de excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”, specialitatea Medicină Generală, calificarea Moașă și, de șase săptămâni, profesează în domeniu la Institutul Mamei și Copilului din capitală.

Să-l cunoaștem!

Victor, cum ai luat decizia să urmezi această meserie?

Mama mea este asistentă medicală și, astfel, de mic copil am îndrăgit medicina, auzind de la ea istorii de la lucru și cazuri interesante zi de zi. Așa am decis că vreau și eu să îmbrac halatul alb. Într-o zi, o rudă a remarcat că am degete lungi și fine și mi-a sugerat că ar trebui să fiu ginecolog. Dar pentru că notele nu mi-au permis să intru la studii la buget am ales să urmez Colegiul, calificarea Moașă, care are tangențe cu obstetrica și ginecologia.

De ce anume această specializare?

Eu cred că sunt trei motive principale pentru care am optat pentru această direcție: dorința de a ajuta pe cineva și de a fi util, respectul față de sexul frumos și profesia cu toate nuanțele ei – bucuria de la nașterea unui copil, zâmbetul mămicii când își vede copilul pentru prima dată, lacrimile de bucurie ale tăticilor, florile, baloanele și fericirea celor din jur, care mereu îți ridică moralul, și dorința de lucru și multe alte chestii frumoase.

Cum a recaționat familia ta când i-ai anunțat specialitatea pe care ai ales-o?

Familia s-a bucurat, m-a încurajat și mereu m-a suținut și mi-a fost aproape.

Care este rolul unei moașe? Ce faci, la propriu, ca să ajuți gravida să aibă un travaliu și o naștere cât mai ușoare?

Moașa este o persoană specializată în domeniul obstetricii și ginecologiei, rolul ei este de a acorda îngrijiri și asitență gravidelor, parturientelor și lăuzelor sau problemelor cu afecțini ginecologice.

Femeia care este în travaliu se numește parturientă. Pentru ca travaliul să decurga mai ușor, în primul rând îi putem recomanda gravidei să fie însoțită de o persoană de suport, aceasta poate fi o rudă de gradul întîi sau soțul. Este preferabil ca această persoană să frecventeze, împreună cu gravida, ședințele psihoemoționale pentru a afla mai bine despre rolul ei în sala de naștere. Dacă persoana de suport nu este, moașa va ține la curent parturienta despre starea ei și starea fătului, o poate informa despre pozițiile pe care parturienta poate să le ocupe în timpul travaliului sau să îi acorde accesorii care ar face nașterea mai rapidă sau mai puțin dureroasă. Moașa poate efectua parturientei masaj în regiunea abdominală sau regiunea lombară, pentru a diminua durerile și, desigur, îi oferă suport psihoemoțional pe toată durata travaliului și a nașterii.

Cum reacționează lăuzele când văd că vor fi îngrijite de o moașă bărbat?

De obicei, lăuzele reacționează neutru sau pozitiv, lăudând profesia pe care mi-am ales-o. Dar, în general, ele sunt interesate mai mult ca persoana care stă în fața lor să le poată oferi o informație amplă și asistență medicală calificată, și sunt mai puțin interesate de genul persoanei sau felul în care arată.

Te-ai lovit de prejudecăți? Sunt pregătite femeile să se lase pe mâna unui mamoș?

Nu m-am lovit de prejudecăți, uneori surprind doar uimire, și asta pentru că meseria mea nu e întâlnită în rândul bărbaților. Dar, gravidele, parturientele sau lăuzele dacă văd ca le este acordată o informație amplă despre starea lor de sănatate și starea intrauterină a fătului și înțeleg că persoana care stă alături ține situația sub control, sunt pregătite să se lase pe mâna oricărei persoane calificate, fie ea moașă, mamoș, medic.

Cum ți se pare experiența asta a nașterii?

Fiecare naștere e unică și e frumoasă în felul ei. De la o naștere poți să ai doar senzații puternice, fericire, bucurie. Asistând la mai multe nașteri, am văzut mulți tătici care plâng. Eu zic că este unicul loc unde ai putea să vezi un bărbat că plânge. Este emoționant să vezi aceste momente.

Sunt mulți bărbați care asistă la nașterea copilului său? Este bine ca tatăl să asiste la naștere?

Practic, fiecare al doilea bărbat vrea să asiste la naștere. Este bine ca tatăl să asiste la naștere în calitate de persoană de suport, pentru că femeia va naște mult mai ușor având alături o persoană de încredere. Se știe că nașterea nu este un lucru ușor, de aceea în timpul travaliului femeile au nevoie de multă putere, răbdare, susținere și înțelegere. Având toate acestea, nașterea va decurge foarte bine.

Ce sfat ai pentru viitorii tătici?

Nașterea este un moment unic care nu poate fi pus pe replay sau retrăit, de aceea le recomand ca în timpul nașterii să fie alături de soție, dar nu alături de preteni sau la lucru, cum de obicei se întâmplă. De asemenea, le recomand multă răbdare, să acumuleze cât mai multă dragoste în ei ca, atunci când va fi nevoie, să o dăruiască atât în timpul nașterii, cât și după naștere! Și neapărat să nu contrazică femeia în timpul nașterii, este ziua când barbații trebuie să asculte întru tot femeia și să le îndeplinească toate poftele.

Din experiența avută, aș vrea să ne spui dacă viitoarele mame sunt complet informate în privința nașterii? Ce ar trebui ele să știe înainte de venirea la maternitate?

În general, viitoarele mămici au cunoștințe esențiale în ceea ce privește nașterea și parcursul ei, însă noi suntem mereu pregătiți să răspundem la orice întrebare care apare.

Înainte de a veni la maternitate e binevenit ca tinerele mămici să frecventeze ședințele psihoemoționale care se desfășoară sau ar trebui să se desfășoare în cadrul Centrelor Medicilor de Familie sau să frecventeze cursuri ale tinerilor mămici. Sunt sigur că investiția va fi una utilă și le vor face să se simtă cu mult mai sigure în sala de naștere.

Ca să nu le fie frică de naștere eu aș recomanda gravidelor ca, înainte de a ajunge în sala de naștere, să se informeze și din carți științifice, nu cele de pe internet, pentru că sunt diferite informații care, adesea, sunt scrise doar pentru a aduna vizualizări.

Documentându-se corect, femeia va ști de ce medicul sau moașa întreprind sau nu anumite acțiuni și va fi mult mai sigură pe ea, pentru că nașterea este un process fiziologic, deci în mare parte depinde de felul cum acționează parturienta și nu medicul sau moașa.

Ce trucuri folosești ca să încurajezi viitoarele mame?

Ca să încurajez viitoarele mămici le dau o doză bună de informații ca să înțeleagă că au alături un profesionist. După asta, deja, individual, unor parturiente le place să stai lângă ele, să le ajuți, să le faci masaj, să le dai o cană de apă, să le încurajezi, pe când altele preferă să stea în singurătate și liniște.

Îți amintești prima naștere la care ai asistat?

Da, desigur, cred că nicio moașă sau medic nu uită această experiență. E ceva unic. Atunci am înțeles că am făcut o alegere corectă în privința meseriei.

Povestește-ne mai multe despre tine. Ce pasiuni ai?

Sunt pasionat de lucruri frumoase și liniștite, natura, aerul curat, plimbările de seară sub cerul înstelat alături de persoana dragă sunt lucrurile care mă fac să mă simt fericit. Îmi plac animăluțele de companie, îmi place muzica la pian și aș vrea, când o să am casa mea, să îmi cumpăr unul. Sunt o fire liniștită, calmă, în zilele când sunt liber îmi place să lenevesc și să nu fac nimic. De trei ani sunt într-o relație cu o domnișoară.

Ce planuri de viitor ai?

Pe viitor plănuiesc să acumulez cât mai multă experiență pentru a putea să acord asistență calificată înaltă lăuzelor, să încerc să devin un obstetrician-ginecolog, pentru a putea să ajut și mai mult din punct de vedere medical gravidele parturientele și lăuzele. Și, nu în ultimul rând, să construiesc o casă, să concep trei copii și să sădesc mulți copăcei, ca să pot lenevi la umbra lor în timpul liber.

Îți mulțumesc și îți doresc succes!

Text: Alina MATEI

Foto: arhivă personală, www.suntparinte.md


 
 

Recomandări