Înălțarea Domnului. Astăzi se ciocnesc ouă și se spune ”Hristos s-a înălţat!”

09 iunie 2016 Societate
 
 

La 40 de zile de la Paşte, creştinii sărbătoresc, an de an, Înălţarea Domnului Iisus la cer. Pun pe masa frumos aranjată pască şi ouă roşii, iar salutul “Hristos a înviat!” este înlocuit cu “Hristos S-a înălţat!”.

inaltarea-domnului-ispas

Sărbătoarea Înălţării Domnului reprezintă momentul în care, în prezenţa apostolilor, Iisus Hristos s-a ridicat la cer de pe Muntele Măslinilor. Potrivit cărţilor sfinte, Iisus a zis: “Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”, insuflând credinţa că nu numai spiritul Său va fi înălţat, ci şi trupul. De aici îşi are originea şi credinţa populară potrivit căreia cine moare de Înălţare ajunge direct în Rai. Salutul credincioşilor în această zi este “Hristos S-a înălţat!”, iar răspunsul, “Adevărat S-a înălţat!”.

Iată ce obiceiuri aduc belşug şi pace în casă:

• Este ultima zi din an în care se vopsesc şi se împart ouă roşii sau se coace pască.

• Superstiţioşii nu dau nimic din casă în ziua de Înălţare, în special sare şi foc, căci cred că vor avea parte de pagubă, de ceartă şi de inimă rea.

• Nu se seamănă culturi, pentru că, se spune, nu vor da rod.

• Oamenii se încing la brâu cu frunze de nuc, la fel ca Iisus, ca să nu aibă dureri de spate, şi bat vitele cu leuştean, ca să se îngraşe.

• În unele zone ale ţării încă se mai păstrează tradiţia Moşilor de Ispas, se fac pomeni pentru morţi şi se împart pâine caldă, brânză, ceapă verde şi lapte proaspăt, se împodobesc mormintele şi casele cu ramuri de paltin, iar ferestrele, cu leuştean.

• Tradiţia rurală mai spune şi că gospodarii trebuie să-şi bată cu leuştean vitele, ca să se îngraşe şi să fie sănătoase, şi să le taie, din vârful cozilor, câte un smoc pe care să-l îngroape într- un furnicar, ca să vină pe lume, peste an, tot atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în furnicar. Frunze de leuştean se pun şi la ferestre, pentru a păzi gospodăria de rele.

• Bătrânii cred şi astăzi că oamenii care mor în preajma acestei sărbători ajung în Rai.

• Se spune că, pentru o recoltă bogată, însămânţările trebuie făcute până de Înălţare.

• De asemenea, în această zi se spune “Hristos s-a înălţat” şi se răspunde cu “Adevărat s-a înălţat”.

• Este interzis “să se dea foc din casă”; în caz contrar, discordia va domni tot anul în familie; nu se dă nici sare, de teamă că laptele vitelor nu va avea smântână.

Înălțarea Domnului se mai numește și “Paştele cailor” sau “Ispasul”

Legenda spune că, în grajdul în care s-a născut Iisus, vitele erau foarte liniştite. Caii, în schimb, au făcut mare gălăgie. Supărată pe ei, Maica Domnului i-ar fi blestemat să mănânce o singură dată pe an – în ziua înălţării la cer a pruncului sfânt, numită şi “Paştele cailor” sau “Joia iepelor”.

Înălțarea Domnului. Conform altei legende, la înălţarea lui Iisus la cer ar fi fost de faţă, alături de apostoli, şi un om de rând, Ispas. Pentru că Ispas era vesel şi bun, tradiţia cere ca, în această zi, să fim bine dispuşi şi să evităm orice supărare.

Înălțarea Domnului. De sărbătoarea Înălţării Domnului noi, românii, îi cinstim şi pomenim pe eroii şi martirii neamului, care şi-au dat viaţa pentru apărarea şi întregirea ţării, pentru dreptate şi adevăr.

Sursa


 
 

Recomandări