Ioana Nestorescu-Bălceşti, Marele Ordin Feminin Român, despre prezența femeilor în masonerie

11 iunie 2017 INTERVIU
 
 

Există oameni şi există caractere. Şi anume caracterele sunt cele care scriu istorie, făuresc tendinţele în artă, marchează destine. Ioana Nestorescu-Bălceşti este anume tipul de caracter care fără a se impune, lasă urme adânci atât pe drumurile pe care păşeşte cât şi pe traseul destinului celui care o cunoaşte, lucru pe care îl pot confirma cei care o cunosc.

Modestia Ioanei ar putea deveni legendară dacă ar accepta mai des să ofere interviuri. O face rar, preferând să lucreze din umbră, să nu îşi etaleze reuşitele. Dincolo de toate însă, este tipul artistului complex, maturizat pe deplin, manifestând un spirit integrator, de factură tradiţională, dar deschis pentru tot ce este nou şi valoros.

Pentru a o cunoaşte mai bine, dar şi pentru a înţelege complexa formare culturală a artistului şi omului Ioana Nestorescu-Bălceşti, e necesar să menţionăm că s-a născut în Bucureşti, dar o bună parte din copilărie şi adolescenţă le-a petrecut la Râmnicu Vâlcea, la conacul Bălceştilor, fapt care îşi va pune amprenta în formarea ei ca artist de mai apoi. A frecventat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti, s-a specializat în Grafică şi design interior la Şcoala Populară de Arte şi este licenţiată a Universităţii de Arte din Bucureşti, secţia Scenografie. Pe parcursul anilor a scris poezie (fiind laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale), dramaturgie, proză, a realizat expoziţii de pictură şi grafică, a montat piese de teatru, figurând atât pe poziţia de regizor şi scenograf.

A crescut într-o familie unde Francmasoneria era o temă la ordinea zilei, tatăl ei fiind nimeni altul decât Horia Nestorescu-Bălceşti, figură monumentală a masoneriei româneşti. Ioana a fost cea care a transcris, fiind încă la o vârstă fragedă, ritualuri, documente unice ce vizează masoneria. Mai apoi, a scos la lumină documente ale Fracmasoneriei româneşti depozitate la Biblioteca Naţională din Paris. A făcut pentru masoneria română, investigând, susţinând, mişcând din umbră, atât cât nu reuşesc mulţi dintre cei care ar trebui să o facă de pe poziţiile lor. Apoi a urmat iniţierea ei masonerie, în cadrul Marelui Ordin Feminin Român. Şi de atunci a păşit oficial pe tărâmul Artei Regale.

Despre Artă şi Arta Regală, despre simboluri şi semne, despre femeie şi masonerie, vom discuta cu Ioana Nestorescu-Bălceşti în cele ce urmează, dorindu-ne ca acest material să fie doar unul de debut dintr-o serie mai largă de interviuri. Pentru că are ce povesti şi mai ales are ce împărtăşi. Şi pentru că prezenţa femeilor în Masonerie mai este încă o temă marginalizată în spaţiul românesc, vom pune un accent deosebit în discuţia de mai jos pe aspectele legate de apartenenţa la masonerie a Ioanei Nestorescu-Bălceşti.

Prezenţa femeilor în Masonerie încă mai reprezintă un subiect tratat diferit de către specialiştii în domeniu, dar şi de către publicul larg. Ce reprezintă Masoneria pentru tine, mai ales făcând parte din Marele Ordin Feminin Român?

Un Mare Maestru exclama odată: “Asta niciodată!” la întrebarea “De ce nu sunt femeile primite în masonerie?” şi în acelaşi timp, deloc misogin, spunea că femeile sunt “cealaltă jumătate a Cerului”. Tatăl meu, Horia Nestorescu-Bălceşti, pe de altă parte, nici el întru totul de acord cu apartenenţa femeilor la masonerie. dar mai ales cu opţiunea Lojilor mixte, atunci când a aflat că am fost iniţiată, a exclamat: “Ei bine, de-acum eşti Sora mea!”

Eu fac parte din Marele Ordin Feminin Român, o Mare Lojă Feminină independentă, consacrată de obedienţă regulară masculină, potrivit ritualurilor impuse de Ritul Scoţian Antic şi Acceptat şi care nu şi-a propus sa fie o obedienţă numeroasă, ci din contra, optează pentru calitatea umană, nu pentru cantitate şi pentru o selecţie foarte atentă a viitoarelor membre. Pe de altă parte, Ordinul din care fac parte, prin acţiunile şi evenimentele pe care le organizează, îşi propune să creeze punţi de legatură între masoni dar şi cu societatea profană din care, cu toţii, facem parte. Masoneria este însă un ordin iniţiatic şi o instituţie filosofică prin excelenţă. Pentru mine, Masoneria este un mod de viaţă, dacă pot spune astfel. Cred cu tărie că Mason nu devii, te naşti astfel!

De ce ţi-ai dorit să trăieşti iniţierea masonică?

Pentru mine au existat mai multe “etape de pregătire” până când am bătut la poarta Templului. Mai înainte de toate, am luat contact cu Masoneria încă din 1999, pe vremea când eram studentă la filosofie şi în acelaşi timp lucram la Centrul Naţional de Studii Francmasonice şi mai târziu la Editura “Nestor”, unde făceam tehnoredactare şi arhivare de documente. Aşa am început să citesc, din ce în ce mai mult, nevoită fiind să fac şi corecturile pentru tipar. Am început practic cu istoria masoneriei – vorbim aici de date şi documente concrete – şi mai puţin, în acea perioadă, cu simbolismul masonic. Abia începând cu 2012- 2013, prin participarea la evenimentele culturale organizate de MOFR, s-a început un demers, simbolic, al pregătirii mele pentru iniţiere, astfel că prima expoziţie pe care am realizat-o în cadrul ediţiei a II-a a Salonului Internaţional de Artă şi Cultură Masonică organizat de MOFR, denumită generic “Symbolom”, a fost de fapt “Masoneria văzută prin ochii unui profan”. Dar în raport cu orice lectură anterioară, iniţierea masonică a proiectat o altă lumină asupra înţelegerii atât a simbolismului masonic, cât şi a scopului în sine – acela de pefecţionare, de şlefuire a sinelui. Lumea sau viziunea lumii nu ţi se schimbă dintrodată în sensul aflării nu ştiu cărui secret. Consider că “secretul” în masonerie este unul personal.

Afişul primei expoziţii masonice , Salonul Internaţional de Arte şi Cultură Masonică, MOFR, 2013

Am fost iniţiată la 31 mai 2014, în R:.L:. Helios, or:. Bucureşti. Motivaţia mea a fost, în esenţă, reconstrucţia de sine. Am înţeles că a trăi doar în lumea profană înseamnă degradarea intenţiilor, deturnarea principiilor şi ruina speranţelor şi că a trăi în lumea sacrului înseamnă a evada din condiţia servilă a propriului ego, a domina necesităţile, compromisurile şi toate efectele nocive ale pasiunilor. Noi, masonii, spunem că “săpăm temniţe adânci viciului şi ridicăm templu virtuţii” principiu de altfel care, sine qua non, te fereşte de ignoranţă. Pentru mine, iniţierea masonică a fost o coregrafie simbolică. A fost acel katharis, prima treaptă în această mare Călătorie. Cred că ceea ce fundamentează Masoneria este că ea materializează deliberat şi concentrat o sistematizare a relaţiilor umane care aduce Lumina fără a trăda relaţiile fiinţării sociale. Asa cum spunea Steiner, oricine posedă în stare latentă facultăţile necesare pentru a dobândi cunoştinţe despre lumile superioare, conştiinţa îi devine din ce în ce mai extinsă. A fost un moment, în 2001, în care am vrut să renunţ a continua studiile la Facultatea de Filosofie pentru un motiv vulgar (retrospectiv gândind acum), acela că “asta pot studia şi acasă sau la bibliotecă”. Ei bine, nu! Consider că, odată iniţiat, nu te poţi retrage în bibliotecă să studiezi şi să practici masoneria la nivel personal. Mai mult decât atât, cred că viaţa socială ar trebui să existe, nu numai organic, ci în armonie, cu raţiune şi inteligenţă.

Iniţierea este privită de profani de multe ori ca fiind un pas făcut în necunoscut, asumându-ţi nişte “riscuri”. Unde mai pui că persistă şi acel concept mitic despre un “secret” de sorginte necunoscută. Cum crezi, ce ar putea schimba această viziune eronată?

Pentru profani este şi cred că va fi mult timp de-acum înainte, fără pretenţii profetice, un subiect controversat, ca să folosesc un termen comun. Şi ce-i drept, cum şi pentru ce să cauţi esenţa unui lucru despre a cărui natură nu îţi poţi face nici o reprezentare? Tot ceea ce ţine de masonerie este învăluit într-o înfăţişare sinistră şi total greşită. Iar masoneria nu caută adepţi şi nu face propagandă.Cu toate acestea, în realitate, în masonerie lucrurile se petrec la fel ca în celelalte structuri ale ştiinţelor omeneşti. Iniţierea, perioada de ucenicie (tăcere şi ascultare) şi altele nu sunt proprii masoneriei. Masoneria este secretă pentru omul obişnuit numai în sensul în care scrisul este un secret pentru cel ce nu ştie să scrie şi nu a învăţat încă. Şi cred că oricine poate învăţa “să scrie”, dacă alege calea dreaptă, dacă este un om bun, liber şi de bune moravuri.

Volumul de debut, poezie cu caracter iniţiatic, 2015

Arta şi Masoneria. Cât de mult se întrepătrund aceste două domenii şi ce loc ocupă arta în viaţa ta? Este poziţionată cumva pe aceeaşi treaptă cu Arta Regala?

Trăsătura caracteristică definitorie a artei este creaţia. Arta pe care o cultiv este teatrul. Apoi scrierea (de la poezie la dramaturgie şi planşe de arhitectură) şi mai apoi pictura şi sculptura. Ce este, în esenţă, Arta Regală dacă nu arta de a construi material şi spiritual? Eu încă mai caut, mă descoper în fiecare zi, cu fiecare provocare, cu fiecare proiect pe care mi-l asum. Din păcate. nu există un concept bine definit în ceea ce priveşte arta masonică. Ea înglobează însă pe de-o parte toate artele – de la geometrie la retorică. Prin natura profesiei mele, aceea de scenograf, amîmbinat însă teatrul cu poezia şi mai apoi cu grafica sau cu pictura, cum a fost în cazul celor două expoziţii pe care le-am făcut, în 2014″Ferestre” – o expoziţie instalaţie – obiect/pictură/poezie – şi în 2015, odată cu lansarea volumului de versuri de debut “Şapte Călimări” – o expoziţie de grafică dar şi cele două spectacole, în 2013 “În căutarea fericirii” şi în 2015 “Maestrul” – o alegorie simbolică la ”Legenda lui Hiram”, de altfel primul spectacol de teatru masonic din Romania. Toate acestea au fost căutări în spectrul artei masonice.

Iniţierea masonică a însemnat cumva şi o nouă viziune asupra lumii prin prisma artei?

Cu siguranţă. Nu atât o nouă viziune asupra lumii, cât o nouă viziune asupra sinelui. Practic, imaginea mea ca profan dinainte de 2014 se suprapune stingher cu imaginea mea de acum. Niciodată desăvârşită. Pentru mine arta şi viaţa masonică sunt echilibrul, felul meu de a fi şi justificarea mea că exist. Viziunea mea asupra artei s-a schimbat odată cu conştientizarea pluralităţii sensurilor şi a propriului prag de trecere de la profan la iniţiat, a înţelegerii prin ochii care au primit, aşa cum se spune, simbolic, “Lumina”. Prima expozitie, cea din 2013, pusă sub semnul “Masoneria văzută prin ochii unui profan”, de care aminteam mai devreme, a fost un amalgam de simboluri masonice, plasate sugestiv în carcase de monitoare, fiind însă amestecate reprezentările primelor 3 grade (ucenic, calfă, maestru) cu simboluri ale gradelor superioare. Chiar dacă erau corect situate fiecare în cadru său, instalaţiile acelea au fost făcute la nivel pur intuitiv şi estetic.

Pe parcursul istoriei au existat momente de restrişte pentru masonerie, fiind persecutată. Crezi că arta ar putea constitui acea cale de mijloc prin care profanii să aiba parte de o înţelegere a Masoneriei fără a se ajunge la atacuri şi denigrări nefondate?

Cred că arta masonică dusă la un alt nivel ar putea fi o cale de comunicare. Mă refer aici în mod deosebit la promovarea artei masonice – fie pictură, fie scriere, fie teatru şi, în genere, arta vizuală – în cadrul evenimentelor ce au loc nu numai în România, ci şi peste hotare. Dar daca se va căuta neapărat în biografia unui artist dacă a fost mason sau nu şi se va plasa arta lui prin prisma acelor denigrări istorice, atunci cu siguranţă va fi denigrat şi artistul doar prin simpla lui apartenenţă la masonerie. Atacurile vis-a-vis de masonerie au fost şi vor mai fi, din păcate, aşa cum am mai spus, din răutate, ignoranţă şi mai ales fanatism. Întotdeauna simbolurile precum craniul, spre exemplu, vor fi plasate sub semnul neortodoxiei sau păgânismului. Să nu uităm, totuşi, simbolistica acestora. În numeroase legende europene şi asiatice, craniul omenesc este considerat un omolog al bolţii cereşti. Mai mult decat atât, craniul reprezintă, în fond, onorarea vieţii, a umanităţii din noi şi întruchiparea conştiinţei.


Medalie, Marele Ordin Feminin Român, 2016

Ceea ce mă leagă strâns de Marele Ordin Feminin Român, nu este numai armonia şi frumuseţea din interiorul Ordinului, care este mai presus de orice, însă şi felul în care noi am ales să avem această deschidere către publicul larg prin evenimentele pe care le organizăm – “Coloana Armoniei” – o stagiune de concerte unică în lume prin care am promovat tineri talentaţi. dar şi artişti consacraţi, “Salonul Internaţional de Arte şi Cultură Masonică” – în care an de an sunt prezente din ce în ce mai multe obedienţe într-un periplu de expoziţii, conferinţe şi colocvii, apoi Premiile “Concordia” care, de asemenea, anual, se acordă unor personalităţi din ţară şi străinătate, masoni sau nu, pentru promovarea, prin conduita şi activitatea lor, a principiilor masonice ce se află întotdeauna în strânsă legătură cu drepturile omului, cultura şi societatea,

Balurile “Mozart” şi “Spiritul Crăciunului”, în esenţa lor caritabile, de unde fondurile obţinute sunt rezervate diverselelor categorii de persoane, aflate în stare de nevoie. Şi ultimul, dar nu cel din urmă, proiect cultural iniţiat de MOFR, “Lumea de mâine prin arta tinerilor de azi”, stagiune de concerte ce se desfăşoară lunar şi în care sunt promovaţi tineri talentaţi din România şi nu numai, şi pe care MOFR îi susţine financiar, din surse proprii, ale Ordinului sau ale Surorilor în particular, în activitatea lor.

Simbolistica masonică în artă poate dezvălui mai mult decât le este destinat profanilor?

Sensul existenţei noastre este de a descoperi adevăratul Eu. Prin artă se pot oare releva sensurile simbolurilor? Arta nu reproduce vizibilul, face doar ca lucrurile să fie vizibile. În ipostaza profană, ca artist, canalele de comunicare la nivel simbolic şi spiritual sunt închise în această direcţie. Te hrăneşti cu altceva. Simbolistica masonică şi mai mult decât atât, înţelegerea ei nu face altceva decât să deschidă aceste canale. Dacă rămânem cu totul concentraţi asupra luptelor sociale şi a aspiraţiilor, asupra reuşitei sau nereuşitei lor, vom rămâne sclavi ai bunurilor materiale şi ne vom consuma cu înfrigurare pentru ele.

Text: Alexandru RUFANDA


 
 

Recomandări