Ioana Nestorescu-Bălceşti: “Masoneria e o cale pe care, dacă aş nega-o, ar însemna să îmi contest existenţa”

14 noiembrie 2017 INTERVIU
 
 

Despre masonerie, despre artă, depsre un nou proiect – ghidul Masonic al Londrei și despre alte lucruri frumoase discutăm cu Ioana Nestorescu-Bălceşti!

Ioana Nestorescu-Bălceşti

Un amplu interviu cu Ioana Nestorescu-Bălceşti, despre prezența femeilor în masonerie, mai puteți citi AICI!

Recent ai participat cu un vernisaj de picturi la Salonul Internaţional de Artă şi Cultură Masonică, organizat de Marele Ordin Feminin Român. Care a fost genericul vernisajului şi ce impact a generat expoziţia în rândurile publicului?

Am adus de la Londra la Bucureşti 7 tablouri. Expoziţia s-a numit “O altfel de privire” tocmai pentru că au fost făcute în perioada, să-i zicem aşa, de acomodare cu o altă lume; cu o altfel de privire…

În mod cert pentru mine a fost interesant să văd cum este primită şi privită această abordare, pentru că am participat în fiecare an la Salon (n.r. Salonul Internaţional de Arte şi Cultură Masonică), de fiecare dată cu altceva. Sunt într-o permanentă şi nesfârşită căutare. Tema pe care am ales-o nu a fost deloc uşoară, fiind vorba de geometrie sacră şi alchimie, fiind vorba, în genere, de a caută prin culoare, linii, texturî, răspunsuri la întrebări existenţiale.

Îţi dau un exemplu. Prima pictură din această serie se numeşte “Mintea lui Dumnezeu”. Înfăţişează un vârtej, o oglindă, un început sau un sfârşit. Trebuie să spun că cel mai emoţionant şi măgulitor moment a fost când cineva
s-a oprit în faţă unei picturi şi a exclamat: “Aici este despre mine! Este al meu!” Şi l-a cumpărat, spunând că nu a cumpărat un (simplu) tablou, nu l-a căutat… (I did not buy a painting. I did not search it. Opus Magnum founded me and chooses me. Me and my heart! And I am very happy because of that!) Când cineva face un lucru în care te vezi ca într-o oglindă şi te aşează într-o stare, înseamnă ceva! Mai ales că nu a existat nici o barieră de limbaj.

Mintea lui Dumnezeu. Acrilic pe pânză 30×40. Ioana Nestorescu-Bălceşti

Arta, de obicei, fie te consumă, solicitându-ţi forţe şi emoţii, fie din contra, te alimentează şi te face să străluceşti. Cum este în cazul tău? În general, cm decurge procesul de creaţie?

În vara această (2017) am decis să rămân în Londra. A fost o decizie brutală, cu consecinţe. Rupturile, schimbările sunt întotdeauna binevenite dacă ştii să le gestionezi. Dar a fost o alegere pe care am făcut-o cu inima, cu sufletul… Nu am plecat cu bani, nu am plecat cu un plan bine întocmit. Nu ştiu încă, nici măcar acum, dacă am fost curajoasă sau inconştientă. Lucrurile s-au aşezat într-un fel sau altul şi mi-am amintit într-o dimineaţă un lucru pe care l-am învăţat demult, dar pe care nu l-am aplicat: spiritul transcede carnea. Mi-am păcălit aşadar mintea superficială care se plângea de toate lucrurile lumeşti din lume, dar de oboseală îndeosebi, cu un efect placebo şi am ieşit din acel mod auto-pilot în care funcţionam. Bineînţeles că nu poţi pocni din degete şi brusc să te simţi sau să gândeşti altfel. Asta se întâmplă treptat… Nu există nici un buton de switch on/off şi nici nu cred că există o reţetă universală pentru asta. Cred că totul ţine de credinţă. De încredere şi credinţă care, împreună, pun lucrurile în mişcare. Şi mai apoi imaginaţia. Aşa cum spunea Einstein, „imaginaţia este avanpremiera atracţiilor viitoare ale vieţii”. Eu am avut pe lângă aceste „ingrediente” şi multă iubire şi înţelegere.

Opus Magnum. Acrilic pe pânză 30×40. Ioana Nestorescu-Bălceşti

Aşadar am început prin a-mi pune întrebări grele pe care mai apoi mi-am propus să le transpun în culoare. Pe mine starea m-a condus către atmosferă, iar subiectul picturilor mele a fost condus de o stare. Un singur tablou, cel de-al şaptelea, a avut, ceea ce numesc eu simbol masonic clar, echer şi compas; ultimul din colecţie pe care l-am numit „Ascenssion” şi, în fond, despre care am spus că mă reprezintă. A fost, dacă vrei, primul meu autoportret masonic, un act de decantare.

Ascenssion. Acrilic pe pânză 30×40. Ioana Nestorescu-Bălceşti

Pe lângă vernisajul de picturi ai mai avut şi o prezentare în care ai vorbit şi ai expus un studiu personal despre istoria masoneriei regulare, mai ales pe tărâm englez, dar şi despre Londra masonică. Despre ce a fost vorba mai exact?

Când am ajuns în Londra nu ştiam unde să merg mai întâi… National Gallery, British Museum, Freemasons’s Hall, British Library… În fine, le-am luat pe rând, dar nu în ordinea amintită. Ajungând la Freemasons’s Hall mi-am dat seama de bogăţia pe care o are Londra în ceea ce priveşte masoneria şi cum nu sperasem vreodată să ajung aici am început o adevărată aventură. A fost într-adevăr un studiu personal despre istoria masoneriei engleze şi despre locurile marcate de masonerie, o prezentare de fotografii intitulată “Londra masonică, o istorie la tot pasul –în imagini”. Am încercat să descopăr cât mai mult din istoria acestui oraş, având să aflu că City of London este un oraş din Londra, că “Square mile” este la propriu o milă pătrată nu o legendă (deşi are formă de dreptungi – “square” în limba engleză mai înseamnă şi “echer”). Istoria Londrei de după Marele incendiu din 1666 merge mâna în mâna cu francmasoneria speculativă, remodelarea oraşului după planurile vechi fiind doar o aparenţă. Aici un aport extrem de important îl au Christopher Wren, în principal (care a reconstruit celebra Catedrala St. Paul dar şi 51(!) dintre bisericile devastate de incendiu) şi John Evelyn, controversatul Nicholas Hawksmore şi alţi arhitecţi, toţi francmasoni, despre care am vorbit. Pe de altă parte, am vorbit despre Royal Society (înfiinţată la 1660) şi ai cărei membri fondatori au călcat cu loialitate pe urmele “Colegiului Invizibil” şi ale Rozicrucienilor, 7 (!) dintre cei 12 (!) membrii fondatori au fost francmasoni. Un alt punct al prezentării mele a fost zona Temple (unde avem Temple Church cu Inner, Middle şi Outer Temple) care este fără îndoială un preţios vestigiu templier, construit după modelul Templului lui Solomon. Şi multe altele… Conexiunile cu francmasoneria înainte de 1717 şi după sunt nenumărate – prin oameni, prin scop, prin concepţii, prin tradiţie.

După prezentare mi s-a propus să alcătuiesc un fel de ghid Masonic al Londrei, lucru neaşteptat de altfel, dar care m-a bucurat foarte mult, astfel că, reîntorcându-mă la Londra, am reluat lucrul la acest studiu numaidecât. Ghidul urmează a fi tipărit şi va fi lansat la Festivalul de carte la Gaudeamus, în Bucureşti, în perioada 22-26 noiembrie 2017.

Tu faci parte din tipajul de artişti polivalenţi, faci scenografie, pictură, sculptură, fotografie, scrii poezie, proză. La ziua de azi, de multe ori, asemenea caractere multilaterale sunt învinuite că se împrăştie prea mult, necăutând să persevereze pe un singur domeniu. Pe de altă parte, societatea de azi se pare că a uitat tipajul artistului renascentist, care făcea, de la pictură şi sculptură, până la inginerie şi marină. Putem considera astfel că artistul de azi s-a îndepărtat de sensul artei, de căutarea Adevărului pe care îl ascund, cum spunea Blaga „şi ochi, şi flori, şi buze, şi morminte”?

Aşa cum am mai spus, eu mă aflu într-o permanentă căutare. Nu am o nişă de lucru, nu cred de altfel că am încercat vreodată să caut o nişă, să mă exprim într-un singur limbaj. Nu caut să perseverez într-un singur domeniu; aş vedea-o ca pe o limitare. Scopul meu este tocmai această căutare. Să găsesc, să descopăr unde se sfârşeşte Omul şi unde începe Dumnezeu. Când eram copil cutreieram dealurile şi pădurile din Vâlcea, construiam hărţi imaginare, găseam vestigii antice – blide sparte, oase de câini ori pisici dar care pentru mine erau oase primitive… Am făcut balet şi gimnastică pentru ca mai apoi să înţeleg coregrafia unui spectacol. Am făcut facultatea de filosofie şi am început să înţeleg şi scriu altfel. Din facultatea de jurnalism nu am rămas decât cu pasiunea pentru fotografie. Apoi am terminat scenografia şi am realizat că aceasta este “vesica piscis” a artelor. Ca să construieşti un spectacol, ca scenograf, ai nevoie de geometrie, de noţiuni tehnice şi inginereşti, de pictură, şi istoria artei dar neapărat de istora teatrului, filosofie, ş.a.m.d. M-am dus mai departe la master la grafică, tot la Unarte, pentru că simţeam că mai am de căutat, mai am încă mult de descoperit. Proiectul cu care m-am prezentat mă urmăreşte şi astăzi. Se numeşte „Cearcănele Identităţii”.

Mă preocupă exactitatea ştiinţei la fel de mult ca afecţiunile sufletului. Iar spiritul acesta renascentist vine din dorinţa de a explora în detaliu de natura umană şi calea ei către îndumnezeire.

Am scris şi am publicat acum 2 ani în „Şapte Călimări” o poezie care sună aşa:

…Tu ce vrei să te faci când o să fii mare? Aşa mă întrebau, eu dădeam din umeri şi plecăm capul
Eu voiam totul, voiam să mă fac tot
Să fiu cerc infinit
Să fiu roată
Să fiu piruetă…

Toate artele, pictură, sculptură, teatru, muzică, poezie…au în comun un lucru esenţial: toate transmit un mesaj, proclamând astfel libertatea de gândire. Oscar Wilde scria în “Portretul lui Dorian Grey” că scopul artei este de a dezvălui arta şi de a-l ascunde pe artist. Ori pentru mine asta cred că este mai important. Arta în sine, care are ca scop educarea minţii. Evident că există acea putere a exemplului personal, dar asta deja este altă discuţie…

Prezentarea expoziţiei de pictură “O altfel de privire”, din cadrul Salonului Internaţional de Artă şi Cultură Masonică organizat de Marele Ordin Feminin Român, 13-17 octombrie, 2017

Radu Gyr, poetul închisorilor comuniste, îşi compunea poeziile în gând, apoi ele erau transmise printr-un alfabet al ciocăniturilor în pereţi, celorlalţi deţinuţi. Astfel, poezia lui Radu Gyr, a ajuns să fie cunoscută şi recitată atunci când încă nu scrisese măcar un rând. Nicola Tesla, aromânul sârb de credinţă ortodoxă, îşi imagina invenţiile sale geniale în minte, până la ultimul şurub, corecta în gând toate greşelile, apoi doar punea pe foaie rezultatul final. Avem de a face aici cu acel Adevăr de care spuneam mai sus, acea Cunoaştere fără de prihană care face că rezultatul final să curgă de la sine. Cum curge Cunoaşterea înspre creaţiile tale? Şi întreb asta pentru că, iarăşi, tu balansezi între Francmasonerie şi Artă, le comasezi, le trăieşti de comun acord. Deci… cum e până la urmă?

Limbajele şi valorile nu se demodează. Pictori precum Maniu şi mulţi alţii, erau nevoiţi să ascundă în pânză elemente de natură religioasă sau orice altceva era interzis în aşa numitul “realism socialist”. Mi-aduc aminte o secvenţă dintr-un interviu unde maestrul Maniu povestea cum a ascuns într-o pictură într-o căpiţă de fân, o imagine a naşterii lui Isus; când lucrarea a fost dusă la comitet i s-a spus că e genial, dar că ceva estompează într-un colţ acolo… Tare dureroasă trebuie să fi fost ruperea această de lucrurile care sunt adânc impregnate în tine ca om de cultură, ca artist. El a şters atunci cu benzină colţul acela… Dureros.

Noi avem toată libertatea din lume, uneori aş spune prea multă libertate de a ne exprimă trăirile. E drept spus, comasez arta şi francmasoneria. Eu mi-am declarat apartenenţa la masonerie din mai multe motive. În primul rând ar fi fost puţin credibil să neg aşa ceva, dat fiind faptul că am crescut şi m-am hrănit spiritual cu masonerie prin Horia Nestorescu-Bălceşti. Pe de altă parte, pentru mine masoneria este o cale, pe care dacă aş nega-o, ar însemna că îmi contest existenţa. Şi cred de altfel că se întrepătrund. Cele şapte arte liberale ale antichităţii s-au regăsit în manuscrisele zidarilor medievali, ale francmasonilor operativi.

Emoţiile artei între două generaţii şi două extreme ale Francmasoneriei. Tată şi Fiică: Horia Nestorescu-Bălceşti vs Ioana Nestorescu-Bălceşti

De la Geneză la Apocalipsă există un principiu măreţ; acela că omul este gol şi dacă va ocupa locul ce i se cuvine, Dumnezeu îl va umple cu harul Sau desăvârşit. Cred cu tărie că noi oamenii suntem vase de comunicare. Golirea de iluzii şi de false identităţi este un demers de pregătire a omului pentru a primi atât forţa creatoare cât şi sublimul mod de exprimare. Acel rezultat care curge de la sine…

Text: Alexandru Rufanda
Foto: arhivă personală


 
 

Recomandări