Irina Petrașcu, artist handmade: “Nu mă inspiră niciun politician, încât să fac o păpușă cu chipul lui!”

22 martie 2016 Societate
 
 

Irina Petrașcu este un artist handmade care realizează păpuși personalizate, pe cât de ștrengare pe atât de sufletiste și pline de viață.


Este o mămică creativă a trei băieți, care s-a regăsit în artă și căreia îi place ceea ce face. Pui de Om este locul unde găsim creațiile sale, lucrate cu multă dragoste, imaginație și pricepere.

Irina, de când ai început să faci păpuși?

De aproximativ trei ani.

De unde ai învățat să faci păpuși?

Nu m-a învățat nimeni, am încercat una, pentru un cadou, apoi alta, am mai privit câteva filmulețe pe internet și uite-așa am început să cos, să descos, să experimentez și iese ce iese.

Ce materiale folosești pentru confecționarea păpușilor?

Materialele pe care le folosesc sunt cele ce se găsesc la noi în comerț. În general, folosesc materiale variate, dar pentru capul și trunchiul păpușii folosesc tic.

Cât durează realizarea unei păpuși? Câte ai realizat până acum?

Îmi rezervez aproximativ 7-10 zile pentru o păpușă, sâmbetele, duminicile și sărbătorile sunt excluse, aceste zile sunt rezervate copiilor. Uneori nu-mi iese din prima și sunt nevoită să o las pe câteva ore sau zile, ca mai apoi să o văd altfel și să reiau lucrul asupra ei. Nu am calculat câte păpuși am realizat, dar nu cred că sunt atât de multe pe cât mi-aș dori.

De unde te inspiri?

Orice mă poate inspira, un desen, o haină, un vis, o stare, un cântec, o vedetă…

Am remarcat că ai realizat și câteva păpuși cu chipul unor vedete autohtone. Care a fost reacția acestora? Au cumpărat păpușa?

Lenuța Gheorghiță a fost surprinsă, șocată, până astăzi îmi scrie, mă sună, urmează să ne vedem. A vrut să cumpere păpușa cu chipul ei dar, până la urmă, a cumpărat-o o prietenă de a ei și i-a făcut-o cadou. Important e că a ajuns la ea. Adrianei Ochișanu i-am făcut-o cadou la sfârșitul spectacolului din 18 martie. Era prea copleșită de emoții, încărcată de flori, dar aștept o reacție mai târziu.

Păpușa Lenuța Gheorghiță

Păpușa Lenuța Gheorghiță

Păpușa Adriana Ochișanu

Păpușa Adriana Ochișanu

Dacă ar fi să realizezi un personaj celebru, pe cine ai alege?

Pe Minnie Mouse.

Dacă ai face o păpușă cu chipul unui politician din Moldova, care ar fi acesta?

Nu aș face.

De ce?

Nu există niciun politician care m-ar inspira!

Cât timp îți ia să faci o păpușă?

Minimum 10 ore, depinde de complexitatea ei, de coafură, de modelul hainei, de câte stofe am de combinat, de accesoriile pe care le are. Ca să vă dați seama, pot să vă dau un exemplu: cerceii Lenuței Gheorghiță sunt făcuți din mai multe detalii, am lucrat la ei aproape două ore.

Cât costă o păpușică și unde le pot găsi cei își doresc una?

Păpușile statuete din stoc costă înte 250-450lei, cele personalizate încep de la 500 lei, iar păpușile pentru joacă au prețuri între 250-300lei. Doritorii mă pot găsi pe Facebook sau mă pot suna la numărul de telefon 069198592.

În afară de păpuși, ce alte produse handmade creezi?

Îmi place să fac cadouri, îmi place stofa și ador fetru, de aceea încerc să le combin și să fac cadouri celor dragi. Fac metru de măsurat copiii, coșuri pentru fructe și dulciuri, rame foto îmbrăcate în catifea și fetru, buchete și broșe din flori și nu cred că mă opresc aici. Suntem o familie mare, avem multe evenimente, sărbători, iar cadourile oricum vor fi necesare. În plus, eu obțin o plăcere deosebită când le personalizez după omul căruia îi este destinat cadoul.

Cine este Irina Petrașcu? Dă-ne câteva repere biografice

Am aproape 35 ani, sunt căsătorită și am 3 băieți. De profesie sunt psiholog, dar lucrez la o companie de telefonie mobilă, însă copii mei spun că lucrez “mamă” și fac păpuși. Cu mare drag și multă plăcere fac ceea ce fac și nu aș putea crea nimic dacă nu mi-ar plăcea atât de mult.

Îți doresc realizări frumoase și multă inspirație!

Text: Alina MATEI
Foto: arhivă personală

 


 
 

Recomandări