Laurențiu Popescu, dezbrăcat de celebritate

05 octombrie 2015 INTERVIU
 
 

Pasiunea pentru muzică i-a schimbat radical cursul vieții și l-a transformat în ceea ce este astăzi, un nume consacrat pe piața muzicală autohtonă.

În interviul ce urmează, vă invit să îl descoperim împreună pe interpretul, dar și omul, Laurențiu Popescu, care ne-a împărtăşit din bucuriile sale şi ne-a vorbit despre surprizele pe care le pregătește și despre ce este mai important în viaţa lui.

Laurențiu, ne spui în câteva cuvinte despre vara ta din acest an? Cum ţi-a fost?

Vara aceasta a trecut atât de repede, nici n-am reușit să-mi fac planuri că deja a trecut. Așa e, trăim într-o lume grăbită. Spun asta pentru că plănuiam la începutul verii să lansez și un videoclip la piesa “Bate toba”, să mai imprim o piesă nouă, dar așa și nu s-a întâmplat nimic în ceea ce ține de creație. Am avut mai mult de lucru la începutul verii, mă refer la concerte, nunți, diferite ceremonii, apoi mi-a dat de știre rinichii, o problemă de sănătate mai veche și am hotărât să fac un tratament. Am fost pentru prima dată în viața mea la un sanatoriu, unde am urmat diferite proceduri, m-am odihnit și m-am relaxat puțin.

Apoi au început iar nunțile, cumetriile, că așa e la moldoveni, se fac mai multe evenimente în iulie și august, când revin acasă rudele de peste hotare.

Am găsit o săptămână mai liberă și am mers cu familia la munte, la Sovata, doar că am stat 3 zile pentru au început ploile și nu avea rost să rămânem, drept pentru care am călătorit prin România. Este o țară cu adevărat frumoasă, ai ce vedea. Am vizitat Sighișoara, Sibiul, Râmnicu Vâlcea și, spre final, am ajuns la București, am mers și la un meci de fotbal, Steaua – Rosenborg, pe Național Arena. Pentru mine a fost ceva sensațional, pentru că ultima dată am mers la un meci de fotbal când eram elev la școală, cu mulți ani în urmă, nu mai vorbesc de feciorul meu Cătălin, care este un fan înrăit a echipei Steaua și era visul lui să vadă un asemenea meci, se afla în al nouălea cer. Uite așa ne-am încărcat toți cu energie pozitivă și a trecut și vara.

Cu ce ne mai surprinzi? Profesional, vorbind!

Sper să vă surprind în curind cu videoclipul la piesa “Bate toba”, avem și scenariul pregătit, la fel lucrez la o piesa nouă. Dacă voi fi mulțumit de rezultat – le voi lansa, dacă nu – mai amân lansarea. Nu mă grăbesc nicăieri.

Dacă nu ai fi cântat, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci?

Nu știu ce aș fi putut să fac altceva în afară de muzică, îmi plăcea istoria, geografia, poate deveneam un bun profesor.

Cânţi cu foarte multă pasiune. Ce te inspiră, în general? Care a fost momentul când ai decis că vrei să faci muzică?

De fapt, depun multă dragoste și pasiune în tot ceea ce fac și îi mulțumesc Domnului că fac ceea ce îmi place, adică muzică. Mă inspiră tot ceea ce mă înconjoară, depinde de dispoziție și de multe alte lucruri, dar inspirația mea cea mare și profundă o găsesc acolo unde m-am născut și am crescut, în satul meu de baștină,Verejeni, raionul Telenești. Am decis să fac muzică încă din școală, cântând la toate evenimentele culturale care se organizau. Când mă întreba cineva ce vreau să devin în viață le spuneam că artist. Cântam de mic la armonie, chitară, în fanfara satului cântam la tenor, acolo am învățat și notele muzicale.

Ai debutat în formația Savana, iar ulterior ai început o carieră solo. Cum au evoluat lucrurile pentru tine?

Eu zic că lucrurile au evoluat spre bine. În 2009 am lansat primul meu CD solo, “Trăiește clipa”, care s-a bucurat de succes, din 2009 până în prezent am lansat încă multe cântece, unele din ele au devenit șlagăre, am lansat vre-o 5 videoclipuri, a trebuit să muncesc din greu ca să-mi recapăt fanii, pentru că lumea știa de formația Savana, iar de Laurențiu Popescu nu prea. Practic, am început de la zero. Oricum, formația Savana rămâne în sufletul meu, cu atât mai mult că eu am fost cel care a fondat-o. Am amintiri frumoase, o istorie de succes.

Ai doi băieți. Se îndreaptă spre lumea artistică?

Băiatul cel mare, Virgiliu, s-a îndreptat deja spre muzică, cu toate că a absolvit jurnalistica, scrie singur muzica, își face textele singur, a început cu hip hop, acum zice că are genul lui de muzică, ca la nimeni, e ceva interesant, a realizat și niște videoclipuri, nu prea iubește să se afișeze, să se ducă pe la emisiuni, de aceea nu prea îl cunoaște lumea. În paralel, mai lucrează și într-o firmă americană care nu are nimic cu muzica. Cătălin, feciorul mai mic, e la școală deocamdată, face pianul, are voce bună, îl mai iau cu mine uneori la concerte, dar zice că vrea să fie medic. Vom trăi și vom vedea.

Ești un tată prieten sau tată autoritar în relaţia cu fiii tăi? Împărtăşiţi secrete? Ţi se confesează?

Nu sunt un tată autoritar, băieții au avut întotdeauna libertatea de a face ceea ce vor, dar am ținut totul sub control. Desigur, ca toți copiii, uneori trebuiau impuși să-și facă lecțiile, să se ocupe la instrument, dar fără asta nu se poate. Îi sfătui și eu să facă cum e mai bine, căci cum îți așterni așa dormi. Sunt pasionați ambii de fotbal, de istorie, țin la neamul românesc și își vor țara întregită, așa că avem multe lucruri în comun.

Dacă ar fi să le dai un singur sfat, care ar fi acela?

Este o vorbă românească –a fi domn e o întâmplare, a fi om e un lucru mare. Asta e deviza de care mă conduc în viață și îi sfătuiesc și pe copii mei să țină cont de ea.

Aproape nimeni nu îți cunoașțte familia, viața particulară. Cum ai reușit să fii așa discret?

Nu știu dacă-i adevărat că sunt cam secretos, de obicei când sunt întrebat la vreun interviu despre ceva sau cineva, răspund cu mare plăcere, nu am nimic de ascuns. Altceva este că nu-mi prea place să afișez evenimentele care au loc în familie și, în general, în viața mea personală, cum o fac alții.

Ai o căsnicie frumoasă. Vorbește-ne despre soția ta? Cum ai cunoscut-o? Cum s-a păstrat relaţia după atâţia ani?

Cu Violeta, soția mea, am învățat împreună la Colegiul de Muzică “Ștefan Neaga”, unde a studiat dirijarea corală. În prezent este profesor, predă pianul și are ore de muzică la Liceul „Nicolae Sulac” din capitală, unde învață și feciorul Cătălin.

Am cunoscut-o chiar la începutul anului de învățământ, era studentă în anul I, eu eram în anul III, cu toate că eram de-o vârstă. S-a întâmplat așa pentru că eu venisem la studii după clasa a 8-a, iar ea după clasa a 10-a. Locuiam la căminul colegiului și, împreună cu câțiva colegi de grupă, am hotărât să facem cunoștință cu fetele din anul I, motivul era unul serios, căutam șurubelniță. Și uite-așa, colindând dintr-o odaie în alta, am întâlnit-o pe viitoarea mea soție, o fată venită de la țară, din nordul Moldovei, simpatică, frumoasă, plină de viață, veselă, comunicabilă. Ne-am împrietenit și, pe parcurs, prietenia noastră a trecut în dragoste. Ne-am căsătorit de tineri, eu abia împlinisem 19 ani, ea avea încă 18, au trecut mulți ani de atunci, dar noi avem în continuare o relație frumoasă, care se bazează pe dragoste și încredere unul față de altul.

Care sunt pasiunile tale? Ce preferi să faci pentru a te relaxa?

Cea mai mare pasiune rămâne a fi muzica. Dacă nu cânt, atunci ascult muzică, dacă nu învăț ceva nou, atunci compun, experimenez. Mai am și alte pasiuni, îmi place să călătoresc, să citesc, mai ales despre diferite evenimente istorice, despre marile personalități ale lumii, să joc fotbal, volei, tenis de masă, să privesc diferite competiții sportive la televizor și nu numai. Mă simt bine și mă relaxez atunci când sunt în compania celor dragi, alături de familie, de frați, surori, alături de prieteni, colegi.

După o zi agitată, uneori, am nevoie de puțină singurătate și atunci mă retrag într-un loc liniștit să-mi aud gândurile.

Ce gen de muzică îţi place să asculţi?

Ascult practic toate genurile de muzică, depinde de dispoziție și de starea mea sufletească.

Ești perceput ca un om de succes. Ai avut vreodată un eșec major? 

Tot ce am dobândit în viață a fost posibil doar prin muncă și prin harul moștenit de la părinți și dat de Dumnezeu. N-am avut părinți bogați, sunt al 11-lea copil (mezinul) a unei familii de țărani, care au dus-o destul de modest, de la 15 ani, practic de când am venit la studii la Chișinău, am început singur să-mi câștig bucata mea de pâine, am trecut prin mai multe greutăți, dar de fiecare dată m-am ridicat și am mers înainte cu demnitate și onoare.

Ce te preocupă acum?

Încerc să prețuiesc fiecare clipă din viață, să nu pierd timpul în zadar, am construit o casă, am sădit mai mulți pomi în grădină, am grijă de băieții mei ca să-și croiască un drum bun în viață, să fac noi cântece, să nu-i dezamăgesc pe cei care au încredere în mine.

Un mesaj pentru cititoarele www.thewoman.md…

Să aveți parte în viață de iubire, noroc și fericire, alături de cei dragi. Și chiar dacă nu ați reușit să faceți ceea ce v-ați dorit, nu regretați, înseamnă că așa a fost să fie, altă dată o să reușiți, capul sus și înainte!

Îți mulțumesc!

Text: Alina MATEI
Foto: arhivă personală


 
 

Vezi mai multe despre:

Recomandări