Mama

10 decembrie 2016 Femei&Societate
 
 

Nu cred că am scris vreodată despre asta… dar nici nu aș fi putut… Pe măsură ce am lăsat anii să mi se strecoare pe sub piele, cu tot cu fiorul și cu lecțiile lor, i-am lăsat să îmi schimbe nu doar geografia trupului (cearcăne de nesomn din cauza unui nou bărbat sau a unui nou vis, vreo două kilograme dizolvate din jurul coapselor din cauza faptului că de fiecare dată când sunt într-un oraș nou îl descoper mergând mult pe jos – iar anul acesta am avut norocul să descoper mai multe, ridul acela care își face ușor apariția între sprâncene de fiecare dată când calendarul îmi amintește că nu e marți, e joi – și iarăși întârzii undeva), ci și prioritățile.

augustina-siman

… e din cauza anilor graba de a mă întoarce către mama de oriunde nu aș veni: din orașe sau din brațe străine… findcă parcă, mai mult ca niciodată, aș vrea să aflu ce crede ea, să se bucure și să sufere pentru mine – în maniera ei nemaiîntâlnit, în lume, de sinceră și de firească… Parcă aș căuta, uneori, să îmi spună că la ea și la tata așa nu a fost – motiv pentru care am apărut Eu… Să se mândrească pentru cursul vieții mele și să mă încurajeze să perpetuez sau să fie vântul care îl redirecționează, suflând în pânzele corabiei mele.

Să mă convingă fără să îmi spună prea multe, uneori pur și simplu zâmbindu-mi… Cred că înțelepciunea mamelor se datorează faptului că deși noi avem tot mai mult timp și nevoie ca să ascultăm, ele au mai puțin timp ca să explice…

De aceea am început să merg cu mama, mai des ca la 23, la 24, la 19 sau la 14, la teatru și la concerte… să îi urmăresc entuziasmul de pe chip și să vreau, foarte mult, să știu nu doar ce crede despre șeful care uneori mă necăjește, ci și despre soprana din fața ei care tocmai a luat note din octava a doua.

Vreau să fie supărată pe mine, să nu vrea să îmi vorbească, dar oricum să mă caute ca să se asigure că știu că niciun necaz nu durează până mâine… Ea- unicul om care nu uită nici măcar după ce am uitat eu… Ea – cea care mi-a dăruit primul parfum și prima ambiție măreață, și m-a învățat să fac minuni folosindu-le pe ambele concomitent… Vreau să îmi spună că mă descurc.

… fiindcă, cred că de acum în colo, după prea mulți oameni, contează doar ce simte, crede, știe sigur Mama. Și mă bucur că am înțeles asta la 25, nu la 35 sau la 40 – am câștigat mai mult timp lângă ea.

Adineauri, stînd împreună într-un local, la o măsuță mică, rotundă, încărcată cu două căni mari de ceai, urmărind cum ninge liniștit afară, m-a întrebat dacă e gata cartea și dacă iubesc, rezumând chintesența feminității mele, noastre (mama scria și ea în tinerețe, scria atât de mult încât se pregătea să facă filologie)… A văzut ridul dintre sprâncele mele – semnul acela sigur că am întârziat, și mi-a replicat “La anu’ să nu te văd împodobind bradul singură… Lansarea cărții o faci în martie”. Dacă ar ști cât de frică îmi era de ambele până la deadline-ul ei!

Text: Augustina ȘIMAN
Foto: Promo Time, arhivă personală

 
 

Îți recomandăm