Mihaela TATU: “Ești ceea ce alegi TU să fii!”

04 aprilie 2016 INTERVIU
 
 

Considerată un model pentru milioane de femei, Mihaela Tatu, celebra prezentatoare de televiziune, în prezent un cunoscut trainer pe tehnica și arta livrării discursului, a fost de curând la Chișinău, pentru o întâlnire de suflet cu femeile. O întâlnire frumoasă și emoționantă, motivantă, prin care moldovencele au avut ocazia de a o cunoaște îndeaproape pe Mihaela Tatu, o femeie extrem de puternică, cu un optimism molipsitor și o energie pozitivă debordantă.

12321451_925508467560367_4738727906462695696_n

Vă prezentăm, în continuare, un interviu pe care vedeta a avut bunăvoința de a ni-l acorda!

Sunteți o femeie puternică, optimistă, ambițioasă, plină de energie și inițiativă, care pare să nu obosească niciodată. E o rețetă a acestui fel de a fi sau te naști așa?

Neobosită și cu un pic mai multă energie decât un om obișnuit. Așa am venit pe lume. Îmi aduc aminte că atunci când m-am căsătorit, tata stătea în tocul ușii, cu mama pe după umăr, și s-a uitat lung la mine – a fost prima oară când l-am văzut cu lacrimi în ochi – și i-a zis mamei: “măi nevastă, ne-a plecat bucuria din casă”. Probabil că soiul meu este așa. Nu am fost niciodată un copil plângăcios, nici atunci când am fost bolnavă sau când m-am lovit. Mai târziu, când au început hormonii să tropăie, m-am trezit cu lacrimi și cu alte lucruri. De altfel, sunt un om care ia viața așa cum e. Am avut o perioadă în viață, în care am venit în București și, mai ales, primii ani de televiziune, în care m-am străduit foarte mult să demonstrez și să nu înșel așteptările celor care au avut încredere în mine. În acea perioadă m-am transformat un pic într-o femeie-bărbat. Și tot în acea perioadă am plâns mai mult decât acum, când sunt cât se poate de obișnuită cu manifestarea energiei feminine în mine și în jurul meu.

În acest moment sunteți fericită?

Da! În acest moment, ființa asta care stă de vorbă cu tine este rezultatul unui trecut, al unor experiențe de viață care m-au format – pozitivă, plină de entuziasm, de dorință de a fi, de trezire. Dacă viața mea nu era așa cum a fost, nu cred că aș fi fost așa acum.

Pentru că suntem rezultatul trecutului nostru și dacă avem capacitatea să vedem, să asimilăm ceea ce ni se întâmplă, și să acționăm în conformitate cu toate experiențele de viață, atunci cred că ne putem construi viitorul fără niciun fel de probleme.

Viața este formată din evenimente pozitive și evenimente educative. Fiecare eveniment mai delicat, oameni care vin și ne mai dau câte o palmă peste ceafă, sunt niște dascăli ai noștri, niște învățători, iar dacă învățăm ceva din acel eveniment, este în câștigul nostru, dacă nu – aceeași problemă nerezolvată ni se întoarce cu alte date, mult mai dospită, cu alte personaje. Dar lecția este aceeași, dacă vrem – o învățăm, dacă nu – se tot repetă. E important să te trezești și să înveți din toate. Ne rugăm la Dumnezeu să ne facă tari, puternice, să ne dea noroc. Dar Dumnezeu nu are cum să te învețe să fii puternică dacă nu-ți dă situații prin care tu să treci și să devii mai puternică.

Care sunt cele mai importante proiecte în care sunteți implicată în momentul de față?

Sunt implicată în tot felul de proiecte care îmi aduc împlinire profesională şi umană.

În primul rând, continui să reprezint acest brand bine construit, “De 3 x Femeie” –  acesta este motivul pentru care am fost și la Chișinău – pentru că având experiența de viață, experiența profesională și cea spirituală prin care am trecut, se pare că sunt oameni care consideră că aș putea să le fiu model inspirațional și motivațional. Și atunci vin cu toate studiile și experiența de viață și încercăm, împreună cu fetele din această lume, să facem puțină ordine în ceea ce înseamnă diferența dintre dedicare profesională și carierism, și prețul pe care îl plătim pe social și pe personal din cauză că am ales să ne transformăm în niște femei-bărbați bine. Împreună conștientizăm diferența dintre feminitate și feminism, pentru că această idee de egalitate cu bărbatul, foarte prost înțeleasă, a generat o femeie care nu-și mai este în pielea ei și atunci rezultă o societate ușor dezechilibrată. Pentru că suntem conștiente de faptul că femeia este cea care generează transfromarea, ori dacă femeia nu se mai ocupă de copil, de familie, de soț, iată ce se întâmplă. Pentru că ea este cea care generează echilibrul în aceste medii, ori echilibrul acesta nu poate să existe dacă nu este ea împăcată cu sine. Ea poziționându-se pe primul loc în ordinea priorităților ei și dăruind din prea plinul ei.

Apoi am foarte multe proiecte legate de tineri, pentru că ei sunt viitorul și pentru că tărim într-o societate în care nu se prea pune preț nici pe trect, nici pe viitor, nu respectăm bătrânii noștri, tinerii, copiii. Și sistemul educațional cam scârțâie, și atunci sunt implicată într-un eveniment educațional și motivațional, “BookLand”, o caravană de promovare a cărţii, a lecturii şi a culturii în licee şi nu numai. Alături de alte personalități care sunt în măsură să vorbească despre viața lor, prin exemple personale motivaționale, îi conving, subtil și indirect pe tineri, să se apuce de lectură. Pentru că fără educație suntem vraiște. Nelson Mandela spunea că educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea. Așa știi ce drepturi ai, știi cui să ceri ajutorul, cui să ceri socoteală, știi ce ești și ce reprezinți tu în societate, și nu te lași manipulat cu foarte multă ușurință.

Apoi sunt mentor în cadrul evenimentului “Femina”, iniţiat de către Fundaţia Comunitară Oradea, prin care sprijinim tinere în drumul lor de dezvoltare personală, ca mai apoi, împreună, să dezvoltăm proiecte pentru comunitate. Am avut niște fete care au ales să-mi fie ucenice și împreună cu ele am dezvoltat, pentru liceeni, un proiect de conștientizare a ceea ce înseamnă educația. Pentru că educația nu înseamnă doar chimie, fizică, geografie și cultură generală, ci înseamnă și conduită, limbaj adecvat, comportament civilizat, înseamnă spirit civic.

Sunt trainer pe tehnica și arta livrării discursului, pentru că felul în care ne adresăm oamenilor, în care comunicăm cu ei, este foarte important. Tehnica și arta livrării discurusului înseamnă dicție, ritm, volum, intonație, gestionarea emoțiilor, calibrarea energetică la public, conduită, limbaj verbal, nonverbal și paravberbal. Vreau să promovez, să readuc în atenția oamenilor frumusețea, rotunjimea, voluptatea, senzualitatea și foma extraordinară a limbii române, care este atât de frumoasă.

Un alt proiect la care am participat a fost ”Serbările Normalității”, o serie de evenimente desfășurate în 56 de oraşe din România, menite să trezească femeia, să o pună să-și recunoască și identifice stima de sine și să conștientizeze faptul că sunt niște ființe umane extraordinare. Această campanie a adus în discuție problematica egalităţii de şanse, a violenţei domestice şi a traficului de persoane. Toate aceste arii există pentru că noi, femeile, le acceptăm. Atât timp cât tu nu te vezi specială și nu ai respect față de ființa ta, ce să ceri de la alții? Ești ceea ce alegi tu să fii, nu există vârstă pentru un nou început. Sunt niște axiome care pe mine mă mână în această existență.

Dar ceea ce este mai important e că ne oglindim în ceilalți. Dacă eu în clipa asta te văd pe tine încrezută, arogantă, mincinoasă – mă recunosc. Nu am curajul să mă văd pe mine așa, le bag acolo sub covor pentru că nu am curajul și sinceritatea să mă uit la ele, dar le văd în ceilalți. Ceilalți nefiind așa. E greu să fii sincer cu tine. Foarte greu! Să te vezi așa cum ești. Și nu numai să te vezi, dar și să îți dorești să ieși din zona ta de confort.

Dumnezeu ne lasă pe noi cu niște însușiri pe care, cu foarte multă muncă, putem să le transformăm în calități, dar putem să alegem să le transformăm și în defecte. Alegerea este a noastră. Ori dacă Dumnezeu mă lasă pe mine cu însușiri pe care le-am transformat în calități, dacă nu le împărtășesc și altora, dacă nu dăruiesc din prea plinul meu și din experiența mea, mi se iau.

Mihaela Tatu

Vă lipseşte televiziunea?

Am momente în care îmi lipsește, dar deschid televizorul, mă apuc și butonez și îmi trece imediat.

Cu ce format v-ar place să reveniți în televiziune? Dacă ați face o emisiune la Chișinău, ce gen de emisiune ar fi?

Cui îi trebuie emisiune care să fie un divertisment de bun gust? Știi cât de multe ori m-am gândit să vin să fac emisiune la Chișinău? Dar aici probabil că oamenii nu sunt interesați să facă treaba asta, probabil că nu am vorbit eu cu cine trebuie. Dar aș face o emisiune de modele. Societatea actuală românească este dornică de modele, este însetată și flâmândă de modele, pentru că nu mai există așa ceva și, spre deosebire de televiziunile din Moldova, în România nu se promovează decât nonvaloare.

Cu așa un program încărcat, mai aveți timp de tabieturi, de chestii care ne plac nouă, femeilor?

Peste tot pe unde mă duc există timp pentru orice, trebuie doar să îți dorești, să fii ușor disciplinat cu tine și cu ființa ta. Iar pentru a fi disciplinat trebuie să ai o perioadă în care ai ieșit din zona de confort, care este foarte grea. Îți trebuie vreo 30 de zile ca să schimbi un obicei vechi și să-l înlocuiești cu un alt obicei. Pentru că de-a lungul vieții obiceiurile au săpat șanțuri adânci pe creierașul nostru, și atunci astupăm șanțul obiceiul respectiv cu un obicei nou, dar pentru asta ai nevoie de consecvență și tenacitate în a construi un altul bun.

Aveți milioane de admiratori, dar Dvs. admirați pe cineva?

Cred că nu există loc în această lume unde merg și să nu admir pe cineva. Nu e obligatoriu ca oamenii pe care îi admir să fie persoane publice. Mai mult, dacă sunt ceea ce sunt acum este pentru că, de-a lungul carierei mele în televiziune, am fost foarte deschisă în a învăța câte ceva de la fiecare om care a venit la mine în emisiune. Nu există om care să fie, pe o anumită arie de dezvoltare personală, model și pe care să nu-l consider model.

Povestiți-ne despre familia Dvs.?

Familia mea este formată dintr-un copil, un câine și cu mine. Am atât de multe activități pentru că sunt o femeie singură. Am avut o perioadă în care mi-am dorit cu tot dinadinsul pe cineva lângă mine. Cunoscând oameni, mi-a dat seama că, atât timp cât eu nu sunt în armonie cu mine, nu am să atrag niciodată un om care să fie echilibrat și așezat, și într-o armonie cu el. Și am dat peste tot felul de oameni frumoși, dar nepotriviți pentru mine.

Dar nu singurătatea e problema mea. Nu îmi doresc să fiu cu tot dinadinsul cu cineva cu care să nu rezonez, numai de teama de singurătate. Îmi doresc un om frumos, cu care să râd, cu care să călătoresc, cu care să împărtășesc bucurii, să tăcem unul lângă altul, împăcați cu prezența noastră, să citim, să împărtășim valori comune. Mă întreabă toată lumea de ce nu rămân în Oradea sau de ce nu mă duc în București? Atât timp cât mă simt bine cu mine, mă simt bine oriunde. Dar dacă voi găsi sufletul cu care să rezonez, omul acela minunat, îl voi urma, pentru că eu sunt  mai de modă veche, eu îmi urmez bărbatul. Dar în acest moment nu a apărut. Așa că eu am încredere în planurile pe care Dumnezeu și le-a făcut cu mine. Și dacă în acest moment nu există, probabil că ceea ce fac acum este ceea ce trebuie să fac.

Aţi mai vizitat R.Moldova?

De prin 2010 cred că vin aproape în fiecare an. Anul trecut nu am fost și am suferit.

Ce vă place aici?

Voi. Oamenii. Energia lor. Orașul este așa cum este, dar oamenii sunt uluitori, felul lor de a fi, căldura, sunteți extraordinari, aveți o candoare în felul în care vorbiți. Apoi sunteți niște gazde desăvârșite, aveți foarte multă emoție, influența rusă a felului de a fi, vorbiți așa apăsat. Faptul că vă entuziasmează lucrurile mărunte și rezonați la lucruri de suflet.

Se zice că omul sfințește locul și, probabil, că voi femeile trebuie să vă treziți odată și să vă impuneți cu demnitate. Voi încă mai credeți într-un fel tradiționalist în relația dintre bărbat și femeie. Și nu mă refer la supunere, ci la acceptarea violenței domestice. Mă interesează această zonă tocmai pentru că am un sentiment de admirație pentru voi.

Ce sfaturi ați avea pentru femeie care se confruntă cu violența în familie?

În general, nu dau sfaturi, dar îți spun ce aș face eu. În primul rând mi-aș căuta un loc de muncă, pentru că munca nu e o rușine. După care, câștigându-mi independența financiară, mi-aș lua o locuință cu chirie și mi-aș lua copiii și aș apela la lege și la tot felul de asociații care protejează femeia, conștientizând că sunt o ființă umană și nu merit să fiu bătută, decât dacă îmi place. Și asta înseamnă că e ceva patologic. Dacă eu nu mă tratez pe mine cu demnitate, cine să mă trateze?

Dar eu sunt mai amazoană din punctul acesta de vedere, mi-e drag de mine și mi-e drag de bărbatul căruia mă dăruiesc.

Dar să nu uităm că bărbații ăștea despre care noi vorbim urât sunt rezultatul creșterii și educației unei femei. Pentru că ne educăm bărbații fără să ne gândim că sunt viitorii soți ai altor femei. Educă-ți băiatul așa cum ți-ai fi dori să se comporte soțul tău cu tine. Nu-l fă buricul pământului, gândindu-te că nicio femeie nu va fi suficient de bună pentru odorașul tău. Nu. Trebuie să crească un bărbat cu picioarele bine înfipte în pământ, care să își asume ocrotirea și siguranța unei familii formată dintr-un copil și o soție, în funcție de dorințele lui. E foarte ușor de făcut un copil, dar ce faci după aceea? Ce lași în urma ta?

V-a fost greu să vă creșteți fata?

Se zice că educația unui copil începe cu educația mamei. Am fost educată cu niște valori solide și le mulțumesc părinților mei. Asta am dăruit mai departe și Ioanei, dar și ei au însămânțat în ea niște valori, precum sinceritate, demnitate, onestitate, punctualitate. Mi-a fost greu să o cresc, pentru că pe la începutul adolescenței, când trebuie să ai un echilibru și o stabilitate, eu mi-am luat copilul de mână și am plecat în București. Am schimbat casă, cerc de prieteni, școală, absolut tot. Și să vii cu o mentalitate – precizez că am cresut în Ardeal – și cu niște sincerități și apucături neobișnuite pentru zona în care m-am mutat, am primit palme. Și eu, și ea. Da, am crescut-o destul de greu, dar dacă problemele au venit din afara familiei, am făcut spate în spate cu ea o echipă imbatabilă. Nu ne-a fost ușor, dar am avut răbdare și noroc de un copil cuminte și foarte înțelept. Eu am învățat să fiu părinte datorită ei, ea a învățat să se dezvolte datorită mie și împreună am crescut.

M-ai întrebat de sfaturi: eu n-aș sta să-mi fac carieră, după aceea să fac casă, mașină și apoi să fac copilul. Aș face coplul tot de tânără. Eu am avut-o pe Ioana la 22 de ani și am crescut împreună cu ea, și am dezvoltat familia și pe mine în paralel cu ea. Ne-am crescut una pe alta și ne-am format una pe alta.

Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ați primit de la părinți?

Mama m-a învățat să fiu feminină, lucru care nu s-a lipit de mine în prima parte a vieții, pentru că sunt Berbec, sunt energia cu care iese iarba din zăpadă. Toate învățăturile mamei au ieșit la suprafață, însă, mai târziu, când am fost pusă în situația de a lua un prânz cu niște oficialități sau a participa la tot felul de evenimente mai apretate, la care m-am descurcat extraordinar, gândindu-mă de unde le știu.

Am rezonat foarte mult, în copilăre, cu învățămintele tatălui meu, care m-a învățat să tai la traforaj, să călăresc, să înot, să scuip, să înjur, să arunc cu cițitul, să trag cu arcul și mi-a format o cultură deosebită. Dar tatăl meu mi-a dat 3 sfaturi importante:

1.Indiferent ce vei face în viață, să fii cea mai bună! Știi ce a spus Gandi: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Începe schimbarea cu tine!

2.Indiferent de funcția pe care o ai – să rămâi OM. Pentru că azi ești primar, mâine nu, dar porți cu tine statutul de OM, pe care nu ți-l ia nimeni. Și dacă în acest moment nu lucrez în televiziune este pentru că statutul de om nu mi-l ia nimeni.

3.Dacă iei viața în serios s-ar putea să te ia și ea pe tine și te poate răni, dar dacă vei glumi și te vei juca cu ea, și ea te va îngădui și bine îți va fi. Indiferent ce  faci, lucrurile tot așa se întâmplă în viață, de ce să-mi fac griji inutile?

Am avut șasna acum doi ani să merg la Londra la un training cu Anthony Robbins, unul dintre cei mai importanţi, motivaționali şi inspiraţionali coach, mentori, traineri din lume. A fost o experienţă unică, din care am învățat foarte multe lucruri, printre care și că succesul în viață îl ai atunci când faci totul cu bucuria, entuziasmul și curiozitatea unui copil. Adulții pierd asta, nu mai sunt ei înșiși pentru că nu dă bine, nu se mai bucură, nu mai au entuziasm, pentru că sunt obosiți și scârbiți nu numai de viață, ci de propriile lor ființe. Pentru că sunt victime ale vieților lor și ale alegerilor lor și dau vina pe toată lumea pentru ceea ce li se întâmplă. Dar eu sunt ceea ce aleg eu să fiu. Eu aleg dacă fac una sau alta, nimeni nu mă pune cu forța. Și apoi, ne-am pierdut curiozitatea. Nu ne mai punem întrebări, nu mai căutăm răspunsuri. Am pierdut acel DE CE?

Suntem o societate de morți umblători, morți la 25-30 de ani și îngropați la 80.  Important este TE TREZEȘTI SAU NU?! E ceva în jurul tău care să-ți facă declicul acela? Ai curajul și forța de a renunța la zona de confort în care trăiești și să schimbi ceva în viața ta?

La Dvs. cand s-a produs acel declic?

Cam toată viața am trăit intens momentul, dar am făcut tranformări radicale în viața mea acum 10 ani, când am avut o ruptură de ligament încrucișat și menisc, m-am operat și acela a fost începutul unei transformări interioare profunde. Am trecut prin 6-7 luni de depresie, am zis că s-a sfârșit totul, pentru că făceam emisiuni de top, făceam dans sportiv de performanță, aveam cal și călăream, făceam toate sporturile extreme, eram foarte trufașă și un dictator, atât în casă, cât și cu colegii de serviciu, cu partenerul de viață și cu copilul. Nimeni nu era suficient de bun, nimeni nu se ridica la așteptările mele, eu eram buricul pământului, fără să mă gândesc că, de fapt, am fost o norocoasă că Dumnezeu m-a înzestrat cu niște abilități pe care să le pot dezvolta, că nu mi se cuvine nimic, că totul este Dumnezeire. Am fost o trufașă și mi-a dat Dumnezeu acest eveniment în care am conștientizat că trebuie să schimb totul. Dar m-a îngenuncheat și m-a făcut să nu mai trăiesc în afara mea, (filosofia de viață vestică este să trăiești în afară, să te intereseze ce face X, ce zice Y, să consumi medicamente, chipurile să vindeci ceva, dar să nu te duci la sursă) și m-am întors în mine, am început să-mi ascult corpul, am început să mă întorc la femeia din mine, am început să practic yoga (yoga sunt niște exerciții de antrenament spiritual care îți aduce echilibru și armonie în corp și nu are nicio legătură cu religia), nu încep niciodată ceva până nu îmi fac rugăciunea, fără să-i consacru lui Dumnezeu fiecare zi pe care o încep. Am început să mă întorc înspre mine. Apoi , acum 5 ani am avut o operație delicată, peste care am trecut cu bine și rezultatele au fost bune, și am făcut Camino de Santiago de Compostela, un pelerinaj care se ține de vreo mie de ani, la care participă oameni din toate colțurile lumii, indiferent de religie, etnie, cult. Am făcut pe jos 826 de km, timp de șase săptămâni, traversând nordul Spaniei, de la est la vest, pe drumumul Sfântului Iacob. Experiența vieții mele nu a fost nașterea și venirea pe lume a fiicei mele, pentru că sunt femeie și eram menită să fac asta, dar drumul acela a fost… Acolo am descoperit cine sunt, ce hram port pe pământul ăsta, cât de mică și insignifiantă sunt, care este măreția Lui, ce lurcuri uluitoate face cu noi, cât de lipsiți de recunoștință suntem, mi-am dat seama cât de ipocrită și de leneșă, comodă, sunt.

Uite, eu credeam despre mine că sunt o tipă cu simțul umorului. Și într-adevăr sunt. Doar că eu credeam că și ironia este simțul umorului. Ironia este cea mai fină, rafinată și inteligentă formă de răutate. Pentru că una este să glumești cu cineva și să ți se răspundă și alta este să împroști un pic cu venin, să înțepi pe cineva.

Apoi m-am apucat să nu trec peste toate acese lucruri pe care le-am văzut. De exemplu, găseam tot felul de motive să nu fac un lucru și mi-am dat seama că astea sunt scuze ale unei minți leneșe. Știi ce am făcut? N-am trecut peste! Am trecut prin. Da, mi-e frica de întuneric, stau în întuneric și alchimizez starea. Da, mi-e frică de gândaci, studiez gândacul, nu am chef să fac 80 km pe jos, îi fac în fiecare zi, să văd până unde pot, nu-mi plac blondele, mă duc în mine și văd de ce nu-mi plac blondele. Și mă întorc la mine și îmi dau sema că asta mi s-a întâmplat. Toată viața mea am fost ceea ce am ales eu să fiu, cu toate că am dat vina pe alții.

12592518_925507580893789_6455026951855235766_n

Sunteți împlinită acum?

Da! Să știi că da. Ioana s-a stabilit de 2 ani în Berlin, dar când știu cât de mulțumită și împlinită este nu pot decât să mă bucur, chiar dacă este mai departe. Deci, am tăiat cordonul ombilical și am vindecat aceste atașamente. Pentru că noi suntem plini de atașamente.

Am călătorit în toată lumea în 2 ani de pauză, dar în mine mă întorc urgent atunci când nu-mi place ceva. Stau în mine și îmi dau seama că sunt o ființă plină de iubire, de lumină și de divin, și tot ce este în afara mea este iluzie, care astăzi e într-un fel și mâine e altfel. Totul este o lizulie pe care o crează mintea noastră. M-am vindecat de atașament, am răbdare, îmi dau seama că lucrurile sunt puse acolo și dacă mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă în acest moment este pentru că atrag ceea ce mi se întâmplă. Și dacă nu mi se întâmplă, înseamnă că a fost un gând, un moft de-al minții mele și că Dumenzeu are alte planuri cu mine.

Vă surprinde, în general, Dumnezeu?  

Da! Tare de tot. Mi se întâmplă lucruri de dimineața până seara, de fiecare dată sunt la fel de uimită cu ce poate să mă surprindă, cu Dumnezeire, cu hotărârile pe care le ia și cu ce-mi scoate în cale. Trebuie doar să vrei și să crezi, de asta eu sunt foarte grijulie cu ceea ce spun.

Așa trăiesc eu, am și eu momentele mele de jos, am și momente de exaltare, important este să conștientizăm că nici unele, nici celelalte nu țin. Totul este într-o continuă schimbare și transformare, și este bine să păstrăm o armonie în ființa noastră. Trebuie doar să îți dorești, pentru că dacă tu îți dorești, toate astea îți vin la tine. Dacă tu ceri „arată-mi, Doamne, lecția mea de viață, spune-mi ce am de învățat în viața asta”  – lecție de viață pe care poți să o afli în această viață sau nu, depinde ce îți dorești – Dumnezeu te lasă cu o moștenire.

Te-ai întrebat ce lași tu în urma ta? Lași prăpăd, lași un copil, o carte scrisă, un business dezvoltat, o ființă care evoluează? Dumnezeu îți lasă, între toate astea, liberul arbitru. Ori, mai departe e treaba noastră ce alegem. Nu-i ușor. Cine-a zis că viața e ușoară? Dar e așa de frumoasă! Și fiecare experiență de viață și victorie asupra unei situații neplăpcute îți aduce un plus de valoare.

Venim singuri și plecăm singuri, nu ducem cu noi nimic, lăsăm în urmă, dacă avem copii, niște ființe rotunde cu picioarele bine înfipte în pământ, care să genereze frumos și bine în jurul lor și care să se descurce singuri foarte bine și ducem cu noi un spirit evoluat. Dacă vrem! Pentru că nu-i așa, noi alegem ceea ce vrem să fim!

Vă mulțumesc pentru interviu și pentru inspirație!

Text: Alina MATEI


 
 

Vezi mai multe despre:

Recomandări