Portocale, mandarine sau clementine. Care sunt mai bune?

28 decembrie 2017 Nutriție
 
 

Au un gust asemănător, dar forme și mărimi diferite. Unele sunt mai dulci, altele au un gust ușor acrișor, clementinele, portocalele și mandarinele sunt în mod cert fructele iernii. Dar care sunt mai bune?


Ei bine, se pare că din punct de vedere nutrițional, toate sunt bune, doar gustul lor diferă ușor, astfel încât să fie pe placul tuturor.

Deși sunt mai multe feluri de citrice, iată ce valori nutritive au cele pe care noi le consumăm cel mai des:

Portocalele

Sunt cele mai cunoscute și cumpărate citrice, mai ales iarna. O portocală de mărime medie conține aproximativ 60 de calorii, 12 g carbohidrati, 181 mg de potasiu, 2.4 g fibre alimentare. Portocala conține și vitaminele A, C, D, B12, B6, 40 mg calciu și 10 mg magneziu.

O mulțime de motive pentru care portocala să fie inclusă în alimentația ta zilnică, nu-i așa?

Mandarinele

Deși mai mică, o mandarină este mult mai dulce decât portocala, prin urmare aceasta conține în jur de 47 de calorii, 11 g zahăr, 0,8 g proteine și 1.8 g fibre alimentare.

Prin comparație, spre deosebire de portocale, mandarinele au mai puține valori nutritive, dar gustul mai dulce le face să fie mai populare decât acestea.

Clementinele

O clementină conține 36 de miligrame de vitamina C, 22 mg calciu și 131 mg potasiu. Fiind mult mai mici decât mandarinele și portocalele, clementinele conțin doar 35 de calorii per fruct, 1.3 grame de fibre, ceea ce ajută digestia și scăderea în greutate.

Indiferent de soiul pe care îl consumi, citricele sunt excelente pentru sănătatea organismului. Previn cancerul, ajută digestia, îmbunătățesc vederea și întăresc sistemul imunitar.

Sursa

 


 
 

Recomandări