Premieră gastronomică pentru Moldova

07 februarie 2015 Food story
 
 

După Valentine’s day nu vă relaxaţi prea mult, pentru că urmează un alt eveniment frumos, care apropo, este o premieră pentru ţara noastră. Este vorba de “Restaurant Day”, un carnaval gastronomic, dedicat tuturor gurmanzilor și tuturor celor pasionați de gastronomie, care face înconjurul lumii și se petrece în 64 de țări concomitent (peste 200 de orașe). “Conceptul evenimentului este de a deschide un restaurant pentru o zi în mai multe colțuri a lumii și de a crea o atmosferă degajată în care vizitatorii s-ar putea bucura de mediul activ în societate.

În Moldova suntem o echipă de inițiativă, care organizăm acest eveniment, în baza ideii pe care am preluat-o din Finlanda, unde pentru prima dată s-a organizat un eveniment de acest gen. Cu alte cuvinte, am decis să devenim ambasadorii acestui eveniment în Moldova, deoarece ne dorim să fim văzuți ca o țară prosperă a tinerilor activi”, spune Nathaniel Kowalsky, membrul al echipei organizatorice.

 

Din experienţa anilor trecuţi, evenimentul a fost mereu unul de succes, indiferent de ţara sau oraşul în care a fost organizat. “Cel mai interesant mi se pare faptul că într-un oraș se pot deschide mai multe restaurante de acest gen, astfel creîndu-se o diversitate de bucate. Noi am decis la evenimentul nostru să deschidem un restaurant internațional și tradiţional. Pe parcursul evenimentului vom avea bucate a diferitor naționalități, ca Italia, Marea Britanie, Spania, Mexic chiar și Filipine, şi desigur mâncare naţională. De la participanții din Moldova ne așteptăm la o colaborare activă și creativă, așteptăm bucate inedite și neobișnuite, o aranjare a spațiului comercial cât mai creativă și neapărat zîmbete pe fețele tuturor. Într-un cuvânt, orice idee poate fi pusă în practică!”, adaugă Nathaniel Kowalsky, unul dintre organizatorii evenimentului.

Așadar, toți cei pasionați de gătit, cu sau fără studii gastronomice, sunt aşteptaţi duminica viitoare 15.02.2015, începând cu ora 11:00, la Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, str. Ștefan cel Mare, 169, pentru a găti orice îşi doresc sau pot. Ulterior, un juriu din trei experți va decide care din restaurantele participante la ediția „Check IN Moldova” va avea cea mai delicioasă rețetă, iar câștigătorul va primi un premiu-surpriză. Taxa de înregistrare este de 50 lei. Pe lângă bucate gustoase, cei prezenți la eveniment vor avea parte de o tombolă și de un program artistic oferit de Centrul Republican pentru Copii și Tineri ARTICO. Pentru cei care nu gătesc, dar sunt curioşi să vadă cum decurge aceste eveniment, intrarea va fi liberă.

text: Daniela BORODACHI


 
 

Recomandări