Să ajutăm o familie cu 17 copii din Nisporeni!

25 mai 2016 Campanii sociale
 
 

Emisiunea “Stil Nou” de la TV Moldova 1, realizată de Mariana Mihăilă, pregătește o ediţie specială dedicată Zilei Iinternaționale a Copiilor, cu o poveste impresionantă şi emoţionantă a unei familii minunate.

Familia Tertiuc din orașul Nisporeni este foarte numeroasă, formată din 17 copii: 11 dintre ei sunt copiii biologici ai soților Viorel și Lidia, iar șase sunt copii ai unei familii greu încercate de soartă. Mai exact, sunt nepoţii de la sora geamănă a femeii, care a decedat în urma unui atac cerebral. În total 11 fete și șase băieți, cu vârste cuprinse între 8 și 21 de ani.

Pentru o familie atât de numeroasă, venitul lor este foarte mic. Cu 4400 de lei, bani proveniți lunar din alocațiile copiilor și cei 380 lei, cât e pensia soțului, invalid d egradul II, nu le este deloc ușor să crească atâtea suflete. Ca să se descurce, copiii au învățat de mici să muncească și fiecare știe exact ce are de făcut.

Lidia Tertiuc

În ciuda greutăților, copiii Lidiei Tertiuc sunt niște elevi cu rezultate deosebite la școală.

Așadar, astăzi, 25 mai 2016, au loc filmările pentru ediția specială a emisiunii “Stil Nou”, iar cei care vor și pot să ajute această familie sunt așteptați la ora 20:00, pe str. Armeneasca, nr. 51, Chișinău, în incinta magazinului “Cristina”, acolo unde va fi prezentă toată familia Tertiuc.

Orice ajutor înseamnă pentru ei foarte mult! Fie că vorbim de haine, încălțăminte, produse alimentare, produse de igienă, obiecte de uz casnic sau bani.

Copiii au următoarele vârste: fetițe de 8, 9, 10, 11,12, 13, 15 și respectiv 21 de ani (cea mai mare este deja căsătorită și are și ea un bebeluș), băieți de 15, 16, 17, 19 și 20 de ani.

casa Tertiuc

Text: Alina MATEI

 
 

Vezi mai multe despre:

Îți recomandăm