Se pregătește o nouă ediție “Vintage Bazaar”

18 noiembrie 2016 Știri / Recomandări
 
 

Femeile care vor să experimenteze, să îşi îmbunătăţească stilul și garderoba, sunt invitate să participe duminică, 20 noiembrie 2016, la o nouă ediție “Vintage Bazaar” de haine, încălțăminte, accesorii, produse handmade și multe alte surprize, organizat într-un local din capitală.

bazar

Şansa de a găsi accesorii unicat, făcute manual, piese vestimentare de calitate la preţuri mici sunt doar câteva dintre motivele pentru care ar trebui să vii la un astfel de eveniment.

Dar Târgul nu e numai despre haine.

Organizatorii au pregătit şi o acțiune de caritate în susținerea lui Daniel Zubatîi, un tânăr de 18 ani căruia i s-a amputat un picior în urma unui diagnostic nercruțător, cancer la os. Momentan, tânărul se află internat la o clinică din Moscova pentru reabilitare, însă în scurt timp urmează să treacă un curs de chimioterapie.

diana-maftei

“Vă așteptăm cu inima deschisă la Târgul Vintage, mai ales că în cadrul acestuia vom aduna donații pentru un tânăr care și-a pierdut un picior și acum are nevoie de susținerea noastră pentru a se reabilita și a-și achiziționa o proteză”, ne-a declarat Diana Maftei, gazda evenimentului.

Precizăm că cei care vor să doneze bani pentru Daniel Zubatâi o pot face în cadrul Târgului, acolo unde va fi amplasată o boxă în acest sens sau pe contul de donații online creat pe platforma www.caritate.md.

Targul își va deschide porțile începând cu ora 10.00, iar expozanții își vor lua la revedere de la vizitatori la ora 16.00.

Așadar “Vintage Bazaar” va avea loc duminică, 20 noiembrie 2016, la restaurantul “Moldoviţa”, str. Vasile Alecsandri, nr. 78, Chișinău. Intrarea este liberă.

Mai multe detalii găsiți pe pagina de facebook a evenimentului.

Text: Alina MATEI

 
 

Îți recomandăm