Top 10 locuri pe care le poți vizita în Paris, întocmit de o moldoveancă

24 aprilie 2015 Escapade
 
 

Parisul este un oraș cosmopolit, pe care trebuie să îl vizitezi măcar o dată, însă de asemenea este și un oraș al contraselor, al intersecției dintre diferite culturi sau religii. Vă propunem un TOP 10 locuri pe care să le vizitezi în Paris, în viziunea Anei Beschieru, o moldoveancă stabilită de 7 ani în capitala Franței.

 

Pentru provinciala de mine, cu 7 ani în urmă Parisul a fost o adevărata revoluție! Din toate punctele de vedere! Paris este o rochița neagră, o femeie elegantă cu tocuri de 12 cm, o aromă de croissant cald, o așteptare într-o coadă de muzeu! Un amestec de arome, culori, culturi care te învăluie și te surprind zi de zi, oră de oră! Haideți să vă spun ce ador eu în orașul ăsta care mi-a fost drag din prima! Parfumul de libertate și locurile! De neuitat! Iată 10 din preferatele mele!

1. Răsfață-te cu preparate franțuzești

Dacă ești un pofticios, dacă mâncarea bună, rafinată își lasă apă în gură atunci Parisul este destinația unde îți poți alinta papilele gustative!
Regula nr.1: evită arterele turistice, deseori ce servesc în farfurii bistro-urile și restaurantele aici nu are nimic cu gastronomia franceză.
Regula nr 2: nu refuza nimic! Gustă și din melci, și din “foie gras”, și din brânză, și din vin! Chiar dacă ai să te încrețești un pic, cu siguranță nu ai să regreăi! Și dacă vrei să guști din bucătăria franceză, revizitată de un bucătar cu câteva stele Michelin în buzunar, optează pentru “Lazare”! Pentru toate gusturile, pentru toate buzunarele. După ce petreci o seară în acest restaurant înțelegi de ce gastronomia franceză este o artă! Sau dacă vrei să stai la un pahar cu prietenii, să asculți jazz, să râzi zgomotos “La Baroche” este cel mai cosy și simpatic local cunoscut de mine la chiar câteva minute de Champs Élysée. Bon appetit!

2. Crazy Horse, pentru nopți pline de charm

Pentru cei cu sângele fierbinte, nopțile pariziene pot fi toride, pline de charm, senzuale… Trebuie doar să împingi ușa unui cabaret și te infiltrezi în lumea penelor, paietelor! Cancan-ul francez adolat în toată lumea este în elementul său la MOULIN ROUGE, LIDO… Iar dacă vrei mai mult decât cancan, vrei senzualitate, erotism, trupuri dumnezeești, spectacol blufant, CRAZY HORSE e tot ce-ți trebuie! Înghițiturile din cupa de șampanie care îți este oferită cu biletul de intrare o să te răcorească ca niciodată, iar dansatoarele care poartă doar pantofi Laboutin o să-ți bântuie mult timp nopțile! Crede-mă!

3. Catacombele pariziene, pentru o vizită plină de aventuri

 

Pentru cei ce adoră senzațiile tari, misterul și lugubrul Catacombelor pariziene sunt locul ideal pentru o vizită plină de aventuri! Dacă Paris la suprafață este cel mai romantic și luminos oraș, atunci când te aventurezi să cobori în subteranele pariziene decorul se schimba imediat! Ai impresia că te afli într-un film de groază: oseminte, cranii, umiditate, semiîntunetic și lilieci! Cu toate astea, numeroși sunt cei ce îndrăznesc să coboare la 20 metri sub pământ, în aceste tunele-carieră în care au fost depozitate osemintele mai multor cimitire parisiene încă de prin secolul 18! Această vizită este pentru cei cu nervi de oțel, căci în orice moment unul dintre miile de cranii se poate desprinde și rostogoli până la picioarele tale…!

4. Printemp, templul shopping-ului parizian 

Și când vorbim de Paris, vorbim de shopping, de modă, de creatori, de “haute-couture”, de fashion week! Pe lângă enormele centre comerciale care au împânzit periferiile, Paris își are templele sale unde a face shoping devine o plăcere. Le Bon Marche, BHV, Printemps, care nu sunt doar magazine unde îți poți cumpăra o rochie sau o pereche de ciorapi! Sunt monumente, o odă a bunului gust, a eleganței și a rafinamentului. PRINTEMP-ul, preferatul meu, care primăvara asta face 150 ani! O sută cincizeci de ani pe care îi va întâlni în roz! Fațada magazinului, spre bucuria trecătorilor, a fost amenajată cu zeci de roze, pe cupola interioară, care e impresionantă, au fost plantate 5500 flori, 11 artiști francezi și internaționali au fost chemați să amenajeze vitrinele… Să expună viziunea lor de roz! Și credeți-mă, rezultatul este blufant! La 150 ani, templul shopping-ului parizian vede viața în roz!

5. “La RECYCLERIE”, locul unde te simți ca în curte la bunica

Și dacă vă voi spune că eu ador un loc unde caprele se cațără pe garduri, iar găinile cu tot cu cocoși se simpt ca în poiată, chiar în coasta Parisului, vă veți gândi la imposibil! Improbabil, dar posibil! “La RECYCLERIE” este unul din locurile pariziene unde te simți ca în curte la bunica. La prima vedere locul e impresionant! Vechea gara Ornan, abandonată și dezafectată, s-a transformat peste noapte în cea mai mare reciclare! Aici totul e făcut cu materiale de recuperare, cu obiecte găsite care nu mai trebuiau nimănui, dar care atrag mulțimea prin șarmul și originalitatea ce o dau locului! Vizitatorii se înghesuie să bea un pahar la una din mesele puse chiar pe calea ferată, să mănânce o omletă din ouăle găinilor ce li se încurcă printe picioare, să participe la un atelier de consum responsabil, să cotrobăiască prin brocantele organizate pe cheiuri sau să cineze la cantina unde se servesc doar mâncăruri făcute din produse locale, proaspete și doar de sezon! Din ce în ce mai mulți parizieni aderă la acest mod de viață bazat pe consum responsabil, convivialitate, schimb de idei, ecologie! Și cine zicea că ecologia este plictisitoare?

6. La cite du mode et du design, deasupra apelor tulburi ale Senei!

 

La primele raze de soare îți vine cheful să ieși, să-ți tragi ochelarii de soare și să te lași mângâiată de soarele parizian! Terase cât miile, ai de unde alege, eu însă prefer să traversez Parisul și să mă cocoțez pe spatele “omizii” ca să fiu mai aproape de soare, deasupra apelor tulburi ale Senei! LA CITÉ DU MODE ET DU DESIGN e locul unde o viață să ai, ai găsi ce să faci! Poți, pur și simplu, sta tolănit pe un chaise-longue sau să-ți tragi repede o fotografie alb-negru la photomatonul vintaige de pe loc, sau să guști un burgher vegetarian, sau să-ți dezmorțești oasele la o lecție de yoga, sau să nu reziști și să guști din măestria bucătarului de la un food-truck instalat pe loc, sau dacă te mai ține tinerețea, să dansezi până în zori pe mix-urile DJ de la Wanderlust! Și ea, întinsă, suspendată deasupra Senei, în forfota și hărmălaia maselor rămâne imobilă! Ca o omidă!

7. Muzeele

Parizienii sunt cei mai înfometați consumatori de cultură! Și cea mai mică expoziție, vernisaj, deschidere de galerie sau festival adună cozi la intrare! Și nu pot spune că sunt puține! Oferta este foarte generoasă… Muzee… Că despre ele vreau să vă vorbesc! Ca să vizitezi Louvre-ul, Musee d’Orsay, Grand Palais trebuie să te înarmezi cu multă, multă răbdare, căci grupurile numeroase de turiști îți taie din plăcere, te împiedică să admiri o operă mai mult de câteva secunde! În fine, e hărmălaie, busculadă, gălăgie… De aia, eu prefer muzeele mai micuțe, precum Muzeul Picasso, care și-a redeschis de curând porțile, după o renovare de câțiva ani! După un tur prin simpaticul hotel particular, admirând rând pe rând operele lui Picasso, Monet, Degas și mulți alții de la care Picasso s-a inspirat, cu care a lucrat, îți zici că, fără îndoială, el este stăpânul indetronabil al bizarului. Al bizarului care face un bine nebun atunci când îi permiți să intre în viața ta!

8. Jardin de Louxembourg, o adevărată oază de verdeață

Odată ce mercurul din termometre o ia razna peste +15 parizienii încep a ieși la iarbă verde, la un picnik, la o baie de soare… Cățel, bărbat, copil, o carte în geantă, o sticlă cu apă și duminica poate să treacă tolănită pe iarbă verde sau pe unul din scaunele din Jardin de Louxembourg! O adevărată oază de verdeață… Unde involuntar te întorci în copilărie, participând cu ardoare la o cursă de bărcuțe teleghidate organizate pe bazinele cu apă! Unde poți admira cuplurile de bătrânei cărora anii nu le-a tăiat din pofta de viață! Unde studenții de la universitățile din preajmă, printre două înghițituri de bere și câteva glume, încearcă să recapituleze pentru examene! Așezat pe gazonul bine îngrijit, aici parcă și soarele e mai soare, și verdele mai verde, și florile mai colorate, și Parisul mai plin de viață, mai proaspăt, mai crud…

9. Celebrul Turn Eiffel

Să împlinești 126 de ani, dar să rămâi cea mai adorată, vizitată, visată “doamnă de fier”, doar o pariziană de talia sa poate să o facă! Parizienii l-au urât cu scopul să-l distrugă după 20 de ani dupa construcție. A rezistat, că doar e din oțel turnat la Reșița și, în final, a devenit un adevărat simbol pe care îl vizitează anual 7 milioane de vizitatori! Da, despre Turnul Eiffel vorbesc! Locul unde trebuie să ajungi și tu când treci prin Paris! Chiar dacă rândurile de turiști te descurajează, chiar dacă ai amețeli la 324 metri, chiar dacă trebuie să urci 1665 de trepte (să nu exagerez, vreo 1000, căci ultimul etaj îl poți atinge doar în ascensor) ajuns acolo sus îți dai seama că a meritat efortul! Că străzile, acoperișurile, traficul parisian nu au fost niciodată atât de minuscule. Că ai Parisul la picioarele tale..!

10. Pierde-te la pas prin Paris!

fata_notre_dame_w4c

Și, în final, dacă te-ai săturat de cozi, de artă, de shopping, încalță o pereche de baskeți și mergi pe jos! Pierde-te prin Paris! Majestatea monumentelor sale, care te pândesc la orice colț, va fi ca o terapie pentru tine! Admiră orice colț de piață, trecătorii, nonșalanțele pariziene! Intră întro bulangerie, cumpără un croissant, mănâncă-l! Ascultă ce discută lumea în stradă! Așează-te pe o bancă! Urmărește porumbeii! Trage aer adânc în piept! Chiar dacă e poluat, are un gust de libertate, de glorie, de drame, de paradoxuri… El are gust parizian! De veșnicie…

Text: Ana BESCHIERU


 
 

Recomandări