Tratamente de înfrumusețare cu portocală

16 martie 2015 Corp
 
 

4 rețete făcute acasă, pentru a hrăni și răsfăța pielea.

Descoperă patru tratamente cu portocale pentru frumusețea ta, pe care le poți face acasă și care îți vor revitaliza tenul. Se știe că portocala este o sursă importantă de calciu, împrospătează şi îmbunătăţeşte elasticitatea pielii.

Spray de împrospătare

Ai nevoie de: o jumătate de litru de apă, coajă de portocală, o sticlă cu pulverizator.
Procedură: Se fierbe apa și se pune într-o sticlă cu capac. Se toarnă cojile de portocală și se lasă să stea timp de o zi. A doua zi se toarnă lichidul într-o sticlă cu pulverizator și se pune la frigider. Aplicați acest lichid atunci când aveți nevoie ca pielea să arate tânără și luminoasă. Folosiți-l în decurs de 5 zile de la preparare.

Tratament revigorant pentru piele

Aveți nevoie de: Sucul de la o portocală mare, ¼ ceașcă de apă minerală, forme pentru gheață.
Procedură: stoarce sucul de la portocală și combină-l cu apă minerală. Se toarnă amestecul în forme pentru gheață și dă-le la congelator. Seara ia un cub de gheață și trece-l peste față (mai ales pe zona T), apoi clătește cu apă rece. Este important să vă spălați fața dimineața înainte de a ieși afară, la soare, pentru a evita petele. Acest tratament are efect de închidere a porilor, ține la control acneea și oferă strălucire pielii.

Exfoliant citric

Aveți nevoie de: 1 cană de zahăr brun, 1 linguriță miere, ¼ ulei de măsline și 3 linguri de suc de portocale proaspăt stors.
Procedură: Se amestecă zahărul, mierea și uleiul de măsline într-un castron. Apoi se adaugă sucul de portocale. Dacă este necesar, se mai adaugă o lingură de ulei de măsline. Se toarnă într-un recipient de sticlă cu capac și se pune la frigider. Utilizați acest scrub pe maini, picioare, coate sau genunchi. Ajută la a eliminarea pielii moarte, revitalizează și înmoaie pielea.

Loțiune tonică astringentă pentru față

Aveți nevoie de: 1 portocală, 1 ceașcă de apă minerală, o dischetă de vată.
Procedură: Puneți apă minerală într-un castron cu gura largă. Adăugați un strop de suc de portocale proaspăt stors și amestecați bine. Luați o dischetă de bumbac și aplicați acest tonic pe zona T, după care clătiți fața cu apă rece. Această procedură trebuie să facă parte din ritualul de demachiere seara, înainte de culcare.

Text: Sabina NICOLAEV


 
 

Recomandări