Trucuri inedite de tratare a durerilor de cap

14 iulie 2017 Trăiește sănătos
 
 

Cine n-a avut o zi proastă din cauza durerilor de cap? Dacă ţi se întâmplă des să ai această neplăcere, încearcă aceste remedii inedite.

Când te cuprinde durerea de cap, primul lucru la care te gândeşti este un analgezic. Ştiai, însă, că în timp ce acesta îţi afectează ficatul şi rinichii, remediile naturale nu au niciun efect secundar? De aceea, n-ar fi rău să le încerci înainte de a apela la medicamente.

Atenuează durerile cu scorţişoară şi lapte

Consumul de scorţişoară calmează nervii, prin urmare şi durerile de cap. Încearcă un truc simplu: presară puţin praf de scorţişoară într-o cană cu lapte. Aminoacidul esenţial numit triptofan, pe care îl are laptele, şi magneziul din scorțișoară produc serotonină, un neurotransmiţător care reduce sensibilitatea la durere şi atenuează migrenele.

Mai poţi încerca o compresă cu pastă de scorţişoară, pe care o aplici pe frunte şi pe tâmple. Pasta se prepară dintr-o lingură de praf de scorţişoară şi puţină apă.

Mărarul, altfel de cum îl ştiai

Foloseşti mărarul în mâncăruri, dar te-ai gândit vreodată că poate fi bun în alinarea durerilor de cap? Ei bine, o infuzie dintr-o linguriţă de mărar verde mărunţit la o cană cu apă clocotită are acest efect. Infuzează vreo cinci minute amestecul, apoi strecoară-l. Se beau două căni pe zi, de preferat dimineaţa şi seara, după mesele principale.

La fel de bine poţi încerca să mesteci câteva tulpini de mărar, care acţionează în mod benefic asupra sistemului nervos.

Masaj cu uleiuri esenţiale

În situaţii de stres sau de suprasolicitare mentală, poţi controla durerea cu ajutorul uleiurilor esenţiale cum sunt cele de măghiran, mentă sau levănţică. Cu oricare dintre ele masezi tâmplele sau faci aromoterapie diminuezi intensitatea durerii.

Îţi mai dau un pont: pune seara în apa fierbinte de baie câteva picături de ulei esenţial de măghiran. Aburii degajaţi îţi alină durerea şi te ajută să adormi mai uşor.

Gheaţa, un leac la îndemână

Un alt remediu pentru durerile de cap este gheaţa pusă într-un prosop sau sub formă de compresă şi aplicată pe frunte. La fel de bune sunt şi compresele cu apă rece, pe frunte. De ce? Pentru faptul că ele contractă vasele de sânge. După îndepărtarea lor, acestea se dilată din nou, irigând cu mai multă forţă zonele dureroase.

Sursa


 
 

Recomandări