Zece pentru Moldova 2013: Mihai Volontir a câştigat trofeul la categoriile "Cel mai iubit moldovean" şi “Actori şi regizori”

Zece pentru Moldova 2013: Mihai Volontir a câştigat trofeul la categoriile "Cel mai iubit moldovean" şi “Actori şi regizori”

Mihai Volontir (79 de ani) a primit două trofee în cadrul Galei Zece pentru Moldova 2013, organizată de Publika TV - la secţiunea “Actori şi regizori”, precum şi trofeul pentru "Cel mai iubit moldovean".

Înainte de a anunţa câştigătorul, Mihai Fusu, a declarat: “Să spui că este Doctor Honoris Causa sau Artist al Poporului, că a fost distins cu Ordinul Republicii sau că este laureat al Premiului de Stat este doar o parte lucioasă a medaliei vieţii lui. Este propriul său învăţător şi elev şi un model despre cum să întelegem ce înseamnă o personalitate autentică. Tot ceea ce a obţinut a făcut cu mâna lui. Totuşi, de ce l-am ales pe el, este o chinesenţă a identităţii noastre naţioanle pe care o căutăm în ultimul timp. În pofida sucecsului care l-a avut în industria cinematografică, el nu şi-a abandonat niciodată Teatrul din Bălţi.

Forţa şi profunzimea talentului lui Mihai Volontir este un boţ de humă din pământul Basarabiei. Şi dacă există unităţi de măsură pentru evaluarea diferitor fenomene din fizică, Mihai Volontir este unitatea indivizibilă de măsură a identităţii noastre”, a afirmat Mihai Fusu.

Şi pentru că celebrul actor se află în continuare internat în spital, cea care a ridicat trofeul a fost soţia acestuia, Eufrosinia Dobândă-Volontir. “Suntem onoraţi şi vă transmit cele mai frumoase gânduri şi urări de sănătate din partea dlui Mihai Volontir.

De 11 luni se află în spial, a trecut prin cea mai cumpltă perioadă, dar a reuşit, se face bine pentru că simte căludra oamenilor dragi, simte susţinera dvs. Sunt ferm convinsă că are aceleaşi bătăi de inimă pe care le am şi eu. Suntem de-o viaţă împreună şi în creaţie şi în famile”, a declarat dna Volontir.

Printre cei 10 actori şi regizori finalişti s-au numărat Boris Bechet, Eugenia Butnaru, Mihai Curagău, Anatol Durbală, Sandu Grecu, Valeriu Jereghi, Svetlana Toma, Nicu Ţărnă şi Gheorghe Urschi.

Text: Alina Matei

Recomandări