5 trucuri prin care să te motivezi să mergi la sală

5 trucuri prin care să te motivezi să mergi la sală

Ți-ai făcut abonament la sală, dar încă nu ai binevoit să ajungi? Te gândești că ar cam trebui să faci mai multe exerciții fizice, dar găsești mereu motive care te țin departe de gym?

Iată cele mai eficiente 5 modalități prin care să te motivezi să mergi la sală, fără a renunța după o săptămână de antrenament.

1. Obiective inteligente

Pe principiul „work smarter, not harder”, încearcă să-ți setezi țelurile prin atingerea unor praguri. Altfel spus, nu decide chiar de la început că în luna X vei slăbi 10 kilograme, pentru că nu este un plan realist sau ușor. În schimb, vei avea mai multe șanse de reușită dacă debutezi programul pe etape: în prima lună, un număr mai puțin de kilograme, care crește apoi proporțional cu nivelul antrenamentelor.

Apoi, un alt factor motivațional eficient în acest sens pleacă de la felul prin care îți spui că trebuie să slăbești. În loc să te gândești că vrei să fii mai slabă până în vară, de exemplu, încearcă să-ți spui că vrei să slăbești X kilograme până în vară.

2. Antrenamentul potrivit

Cum suntem diferite și nu oricui îi place sau i se potrivește același tip de exerciții fizice, ia-ți timp să descoperi cum funcționezi cel mai bine la sală. Box, dans, fitness, pilates, tenis, înot, cardio… Plaja este mare și undeva sigur este locul tău, mai ales că un antrenament eficient nu implică doar lucrul la aparate. Apoi, instructorul te va ajuta să urmezi un regim bun și te va motiva să depășești obstacolele.

3. Beneficii colaterale

Motivația vine și spunându-ți mereu că sportul nu contribuie numai la sculptarea corpului. Prin intermediul exercițiilor la gym va crește tonusul muscular, se va îmbunătăți flexibilitatea, precum și nivelul general de energie.

4. Un playlist dinamic

Și muzica ajută incredibil de mult. O să observi că te va motiva să ieși din starea latentă. Piesele perfecte pentru antrenament se înscriu în genuri muzicale dinamice, cum ar fi hip-hop, R&B, rap, rock, electronic… Practic, orice te va face să te simți de neoprit.

5. Prietenie la sală

Factorul social este și el primordial, spun specialiștii. Nu ne referim la formarea unei prietenii clasice, ci la una tip grup. Ședințele de grup, orele de cycling, înotul sunt câteva exemple excelente pentru motivație. Sursa

Recomandări