Membrii Asociației ”Moldova Autentică” au lansat o Campania de caritate, ”Dăruim Acasă”, prin care își propun să cumpere o CASĂ pentru o familie aflată în dificultate, formată dintr-o mamă singură cu 7 copii, dintre care 3 sunt minori.
Pe cât de numeroasă este familia Reuleț, din satul Puhoi, r. Ialoveni, pe atât este de necajită. Locuiesc cu toții într-o casă bătrânească, cu doar două camere și un hol, pusă la dispoziție temporar de un consătean. Vestea proastă este că locuința are în jur de 130 de ani și prezintă risc sporit pentru securitatea și siguranța traiului în ea.
Familia Rreuleț nu a avut niciodată o casă proprie: au locuit mulți ani în gazdă, iar după ce proprietarul a vândut casa, s-au pomenit în stradă cu copiii mici. Au dormit sub cerul liber o vreme până când i s-a făcut milă unui consătean și le-a oferit să stea, temporar și gratuit, în casa moștenită de la bunici. Din păcate, pentru că respectiva locuință se află într-o avansată de degradare, proprietarul susține că își face griji pentru siguranța lor și a propus să se implice și el în prezenta campanie pentru a-I ajuta să aibă, în sfârșit, o locuință a lor.
Familia Reuleț de află la evidența Direcției Asistență Socială, iar singurul venit lunar al lor este format din ajutorul social oferit de stat, insuficient pentru hrană, medicamentele, haine, rechizite şi toate cele necesare traiului. Dar nici nu sunt genul de familie care să trăiască din ajutoare, astfel, când sunt solicitați, muncesc cu ziua prin sat sau adună plante și flori de pe câmp și le vând la Piața Centrală.
”Eu muncesc, culeg flori și ierburi pentru că altceva nu știu să fac. Nu culeg mult… pentru că știu să am respect față de flora şi fauna țării noastre, sunt conștientă că dacă distrug într-un an, în celălalt an nu voi avea ce strânge. Le dau pe puțin, tot ce fac îmi ajunge de mâncare… Nu poți să ceri mulți bani pentru că lumea te vede că ești sărac și te mai ia în râs… Deși mi se rupe sufletul, știu că nu trebuie să las mâinile în jos pentru că am copii cărora trebuie să le asigur un minim necesar. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am copii sănătoși și buni”, a declarat mama copiilor, care acum doi ani a trecut printr-o operație la cap și este nevoită să urmeze, periodic, tratamente.
Inițiatorii Campaniei au identificat deja o casă în satul lor, în stare foarte bună, pe care proprietarul o vinde cu 8500 de euro. Astfel, aceștea vin cu îndemnul către toți oamenii cu suflet mare să doneze câte 1 euro pentru ca această familie să poată avea un loc pe care să-l numească ACASĂ. Pentru că totul începe ”acasă” pentru cei ce o au. Sigur că orice sumă ajută și e binevenită.
Cei care doresc să contribuie la această campanie, pot face donații ONLINE, accesând butonul DONEAZĂ ACUM, de pe ACEST LINK
Pentru mai multe detalii cu privire la această campanie puteți lua legătura cu Alina Matei, jurnalistă, producător TV.
Vă rugăm să faceti cunoscută această Campanie, distribuind și invitând prietenii să doneze, accesând linkul de mai sus.
#impreunafacembine
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK