Alina Danilov: “Am învăţat meseria de părinte împreună cu soţul”

Alina Danilov: “Am învăţat meseria de părinte împreună cu soţul”

Este genul de mămică care le reuşeşte pe toate, iar copilul nu este un impediment în realizarea visurilor sale. Vorbim despre Alina Danilov, tânăra care a ştiut foarte abil să îmbine maternitatea cu fotografia. În ziua interviului am prins-o între două şedinţe foto, un pic epuizată, dar mulţumită de munca depusă. A acceptat să discutăm, fericită că şi după doi ani de la plecarea din ţară, nu este uitată. Discuţia a fost una de suflet, despre familie şi, în special, despre fiica ei de trei anişori Amelia, despre fotografie şi despre Italia, ţara care între timp i-a devenit a doua patrie.

alina1_opt

Naşterea unui copil înseamnă, inclusiv, naşterea unei mămici. Prin ce te-a schimbat apariţia Ameliei?

Adevărat spui – naşterea unui copil înseamnă naşterea unei femei. Cel puţin în cazul meu, Amelia a însemnat începutul unei noi vieţi, schimbarea radicală a tuturor concepţiilor despre viaţă, pe care le adoptasem anterior. Fetiţa mea m-a învăţat adevăratul sens al cuvântelor femeie, mamă, soţie.

Amelia te-a luat prin surprindere sau a fost un copil multaşteptat?

A fost un copil planificat şi multaşteptat, de aceea împreună cu soţul am luat în serios această responsabilitate: analize, consultaţii, specialişti de profil şi, în final, undă verde din partea medicilor pentru a deveni părinţi.

danilov1_optCare a fost cea mai mare provocare a ta în timpul sarcinii? Dar ulterior, după naşterea Ameliei?

Până în prezent totul este o provocare. De fapt, cred că această provocare are durata unei vieţi. Însă ca orice părinte, îi facem faţă, pentru că fiecare situaţie sau eveniment prin care trecem este o lecţie. Şi sunt de părere că noi doi am învăţat-o.

Ce evenimente frumoase ai trăit alături de fetiţa ta?

La cât de grea a fost sarcina, toate s-au spulberat în momentul în care am văzut-o pentru prima dată. Naşterea Ameliei a fost şi va rămâne cel mai frumos eveniment din viaţa mea. Restul sunt plăceri pe care le savurez zi de zi, fără ca să mă satur.

Cine te-a ajutat la creşterea Ameliei?

Până în prezent nu am implicat practic pe nimeni în creşterea ei. Doar eu şi soţul. Ambii suntem părinţii acestui copil şi am învăţat să împărţim totul la jumătate, atât drepturile, cât şi responsabilităţile. A fost perioada în care am învăţat meseria de părinte împreună şi asta a dus la sudarea familiei noastre. Azi creăm un cuplu care se completează reciproc.

amelia5

Ţinând cont de pasiunea ta pentru fotografie, să înţeleg că ai avut noroc de un bebeluş cuminte, care te-a lăsat să practici şi alte activităţi?

Amelia este un copil foarte activ, dar în acelaşi timp foarte cuminte. Nu ştiu cum să explic asta. Cert este că am avut noroc nu doar de un copil active-cuminte, ci şi de un soţ care mi-a fost suport în toate şi care mi-a oferit timp pentru plăcerea mea de suflet - fotografia.

Prin ce te-a fascinat obiectivul aparatului de fotografiat şi fotografia în sine?

Am zis-o de nenumărate ori şi mă voi repeta şi azi – familia şi fotografia sunt eu. Asta mă reprezintă. De fapt, fotografia m-a fascinat de mic copil. Încă nu aveam un aparat de fotografiat pe atunci, şi captam pozele cu „obiectivul” minţii pe care le revedeam imaginar. Apoi mi-am cumpărat primul telefon cu cameră foto, cu care am făcut mai multe încercări stângace. Din fericire, m-a auzit soţul şi mi-a făcut o surpriză – un aparat de fotografiat, pe care ulterior, tot el, mi l-a schimbat cu unul profesionist.

De ce anume domeniul fotografic şi nu altul?

Fotografia e ceea ce îmi produce plăcere maximă. La finalul fiecărei şedinţe foto mă surprind că îmi zâmbesc mie însămi, fericită de ceea ce am realizat. După care, pornesc generatorul de idei pentru alte proiecte...

... în care văd că sunt implicaţi în mare parte copii? Te-ai specializat în fotografia pentru copii?

Prin inocenţa lor, copii dau pozelor un farmec aparte. Ba mai mult chiar, vârsta copilului, starea lor de spirit, rămâne ca o amintire pecetluită pentru totdeauna în fotografie. Această amintire, de fiecare dată când o priveşti, o vezi cu ochi diferiţi.

Că tot veni vorba de copii, cum s-a împăcat Amelia cu acest hobby al tău, cu micii tăi clienţi, cu lipsa ta de acasă?

Amelia nu a simţit lipsa mea. Cât priveşte pasiunea mea pentru fotografie, ea a luat-o ca atare, pentru că aparatul foto este unealta cu care mă vede în mâni încă de când era un bebeluş. Nu o sperie nici micii mei clienţi, pentru că ştie, copii pe care îi fotografiez vin şi pleacă, iar ea rămâne ca şi mai înainte inspiraţia mea.

Care ar fi următorul pas în acest domeniu – un studiou sau poate o şcoală de fotografie?

Nu alerg după timpul care se scurge. Mai sunt la etapa când învăţ tehnici şi metode noi în arta fotografică. Un studiou cu ferestre foarte mari (deoarece lumina naturală este cea care face minuni) unde să pot lucra, aş putea să-l deschid atunci când voi fi suficient de „antrenată”. Cât priveşte o şcoală de fotografie, să ştii că m-am gândit, dar o văd într-un viitor mai îndepărtat.

amelia2_opt

Ce sfat ai pentru mămicile care vor să facă poze frumoase bebeluşilor lor?

Pentru început, să înveţe a utiliza aparatul de fotografiat, făcând poze în regim automat. Să aibă totdeauna în spate un cadru natural, care să nu eclipseze protagonistul imaginii. Personal, ador pozele unde copii sunt în vecinătatea părinţilor.

Când aţi plecat în Italia? De ce anume Italia şi nu altă ţară?

Iniţial aici s-au stabilit părinţii mei, respectiv, Italia a fost ţara pe care am vizitat-o cel mai des. Acum doi ani, Italia ne-a „adoptat” şi pe noi. Îmi place această ţară pentru că aici este locul unde se întâlneşte marea şi muntele, unde zilnic ai parte de privelişti de o frumuseţe rară. Chiar dacă suntem aici de atâta vreme şi s-ar părea că le-am văzut pe toate, mai rămân atâtea locuri de văzut şi atâtea lucruri de cunoscut.

Cum v-au primit italienii?

Locuitorii sunt mereu zâmbitori şi binevoitori, dar până să ajungi să obţii încrederea lor, ai atâtea trepte de urcat şi atâta muncă de depus...

Aţi depăşit repede bariera lingvistică?

Totdeauna am asociat limba italiană cu cea franceză. Probabil, pentru că înţelegeam intuitiv unele cuvinte. Dar pentru ca să posezi la perfecţie această limbă trebuie să faci şcoală şi să exersezi zilnic.

Schimbarea locului de trai a însemnat pentru tine şi schibmarea anumitor valori şi priorităţi în viaţă?

Cu siguranţă. Am învăţat să pun preţ pe familie, sănătate, să fac mult sport, să mă alimentez corect, să mă odihnesc suficient. Restul, cu timpul.

Cum s-a încadrat Amelia într-un nou colectiv?

Amelia a venit aici exact la vârsta când nu a sesizat schimbarea locului de trai. Acum a început să frecventeze o şcoală-grădiniţă, să îşi facă prieteni şi să se încadreze în societate nu mai rău decât un copil născut in Italia.

Care este atitudinea italienilor faţă de maternitate?

Italienii, devin părinţi la o vârstă avansată, foarte rar sub 30 de ani. Respectiv, sunt conştienţi de deplinătatea sensului acestui cuvânt. Copilul creşte şi se dezvoltă paralel cu activităţile părinţilor.

amelia4_opt

Dar faţă de fotografie?

Domeniul fotografic în Italia nu este atât dezvoltat. Există fotografie fashion, fotografie pentru nuntă, fotografia de familie. Cât priveşte fotografia pentru copii, aceasta este la un stadiu incipient. Italienii sunt foarte rezervaţi şi nu preferă să fie fotografiaţi.

Şi atunci cine sunt clienţii tăi?

Tot italienii (râde). Abia după ce au văzut rezultatul lucrărilor mele, au început unul câte unul să îmi solicite serviciile, dar cu condiţia ca pozele să nu fie expuse pe reţelele de socializare.

Când te revedem acasă?

Acasă este locul unde rămân oamenii dragi nouă, de unde ni se trag rădăcinile. Voi reveni în Moldova în vacanţă sau când voi avea vreun proiect interesant pentru oamenii de acasă.

Text: Daniela Borodachi
Foto: arhivă personală

Recomandări