Augustina Șiman. Manuscris

Augustina Șiman. Manuscris

Se întîmpla la “Mijloc de Mine” – așa am botezat eu perioada de tranziție dintre tot ceea ce mi-a reușit să devin și ceea ce urmează să se întîmple... Perioada dintre mai multe nopți lungi în care am iubit și am scris cîteva cărți bine-primite și incertitudinea terminării celei de a patra carte, fiindcă demult nu am mai stat trează noaptea... Perioada dintre “ei toți” și “oare cine?”... Dintre zilele în care îmi strângeam cu ardoare mâinile într-un pumn în care îmi ascundeam emoționată rugăciunea și...

În amiaza în care mi-am dat seama că nu știu care ar putea fi următoarea mea speranță mare de viață mi-am procurat un bilet pentru Paris... Fiind lipsită de idei, mi-am adus aminte de un citat mai mult decât sugestiv: “Paris e întotdeauna o idee bună!” – Audrey Hepburn.

Am conchis toată experiența de viață care a durat 24 de ani și 320 de zile într-un zâmbet, am închis ochii ca să simt mai bine presiunea avionului care decolează și am lăsat în urmă numere de telefoane, nume de persoane, promisiuni, pantofii cu toc, ondulatorul de păr și agenda mereu completată cu foi mici colorate care atenționează asupra unor priorități puțin importante odată finisate... pentru aproape 72 de ore.

Mi-am golit sufletul de toate, așa încât să încapă în el totul, și am dat tinerei care promovează cu dedicație emanciparea femeilor, reinventarea lor și mesajul că trebuie să aibă în buzunar banii câștigați de ele, un ruj potrivit și multă încredere, suficient spațiu încât să pună la dubiu totul în ce crede sau ca să se încredată și mai mult.

Diminețile pariziene începeau la brutăriile locale, numite “Boulangerie”, acolo se analizau grijile mărunte și plăcute de viață: tartă de lămâie sau croissant, Turnul Eiffel sau Panthéon-ul?

Mă dizolvam în oraș, mă furișam printre oameni în stațiile aglomerate ale metrourilor, alergam cu balerinii în picioare pe pavajele largi și îmi lăsam respirația tăiată de frumusețile zărite în jur: plimbările matinale răcoroase prin grădinile Luvrului, detaliile arhitecturale ale clădirilor seculare, panorama Parisului de amiază de pe Arca de Triumf, lumina colorată care trecea prin vitraliile uriașe ale Notre Dam-ului, nenumăratele sculpturi, poduri, havuzuri și librării în aer liber care întregeau frumusețea orașului!

În ultima seară am cinat într-un restaurant de pe Champs-Élysées, repaosul de Chișinău m-a umplut de curaj și am deschis manuscrisul cărții pe care cred că îmi era prea frică să o termin... Citeam câteva rânduri, iar apoi mă opream și îmi odihneam pentru câteva clipe privirea înspre mulțumea care trecea grăbită în jur... femei, femei frumoase, cu piele albă, ușor nuanțată asemenea mierii sau cu piele întunecată care părea să strălucească la soare... Femei tinere care se prindeau joviale de braț și râdeau în hohote, femei mai în vârstă, care își încâlceau ușor degetele de cele ale bărbatului de alături și treceau fără grabă pe lângă vitrinele magazinelor, ocazional odihnindu-și fruntea de umărul lui...

Reveneam la texte și mă lăsam întreruptă de parfumurile celor care se așezau lângă mine... În dreapta mea două bătrâne își explicau insistent ceva în franceză și purtau note profunde citirice și iasomie, erau îmbrăcate în rochii bej și de un verde pal și complementau prezența lor cu o atitudine temperamentală, în dreapta era o mulatră care purta cercei galbeni, rotunzi, masivi, clătindându-și ușor creții în aer și împrăștiind din plete mirosul de cocos... Și toate aveau un lucru în comun: păreau atât de suficiente, de echilibrate... Femei care își celebrau feminitatea prin libertatea de a fi, oricând, oriunde, în pantaloni sau în rochii scurte de mătase, fericite.

Am ajuns la finele manuscrisului și mi-am dat seama că este Despre Ea... Ea – neînfricata, care e gata să mai iubească o dată după ce din iubire era cât pe ce să se piardă pe sine odată cu bărbatul plecat, Ea care depășește orice stereotip și, prin urmare, își trăiește visurile, Ea carnală și în același timp deloc superficială, indiferent de culoarea ochilor, de înălțime sau de kilograme, Ea profundă și dăruitoare de sine, care, în pofida bunătății infinite din inima sa, a învățat deja și știe când să se oprească, Ea ambițioasă, carieristă, dar care nu denigrează și nu neagă fericirea de a fi mamă, Ea cea care nu caută „un cap al familiei”, ci un partener egal ei, lângă care să poată întemeia o familie, Ea cea pentru care „a fi deșteaptă” nu înseamnă “a fi șemecheră” sau “a fi isteață”, ci literalmete “a fi deșteaptă”... Ea cea căreia i se datorează cel puțin câteva realizări importante de viață, cea care reușește prin efort propriu... Ea cea care înțelege că poate fi orice din toate...

Am notat pe un colț de hârtie titlul... și pe măsură ce terminam Tartare-ul eram tot mai nerăbdătoare să ajung acasă și să duc manuscrisul la editură... În noptea aceea nu am mai adormit, de fericire, și am bănuit cu o extraordinară liniște în suflet... că mai urmează câteva la fel.

Text: Augustina ȘIMAN

Recomandări