Boli care pot fi vindecate de mare

Boli care pot fi vindecate de mare

Nicio piscină nu se poate compara cu efectele benefice pentru sănătate pe care le oferă apa marină. Fiind extrem de bogată în minerale, scăldatul în apele mării face te va ajuta să-ţi recapeţi starea de bine.

Şi totuşi, înainte de a petrece câteva zile pe litoral, trebuie să ai în vedere câteva lucruri. Cura heliomarină este contraindicată dacă ai suferit, în ultimul timp, o intervenţie chirurgicală serioasă, dacă ai probleme cu inima, ai anemie, insuficienţă renală sau hipertiroidism.

Valurile stimulează circulaţia sângelui

Suferi de sindromul mâinilor şi picioarelor reci? Niciun re­mediu nu funcţionează mai bine ca terapia cu valuri, pentru că ajută circulaţia peri­ferică. Curenţii marini, care an­trenează apa, acţio­nea­ză ca un masaj fin asupra muş­­chi­lor şi a vaselor de sânge, tonifi­cân­du-i.

În zi­lele când nu sunt valuri foar­te mari, poţi face jogging timp de 10-20 de minute, prin apă, aceasta nu trebuie să depăşească genun­chii. Pro­­­­cedura în­lătură chiar şi celulita.

Apa de mare vindecă acneea

Tot la mare te vindeci de acnee. Atât soarele, cât şi apa salină cicatrizează şi vindecă urmele coşurilor. Particulele fine de nisip sunt abrazive şi regenerează pielea, înlăturând celulele moarte, iar sarea reglează sebumul,­ acţionează ca un antiseptic şi un antiinflamator la nivelul pielii, prevenind apariţia altor coşuri.

În plus, la recomandarea dermatologului, mai poţi urma un tratament special cu apă de mare, dacă suferi de eczemă sau de dermatoză.

Algele refac ţesuturile

Algele eliberează în apa mării nu­meroase minerale şi oligoelemente - iod, magneziu, calciu, fier şi enzime care, absorbite prin piele, ajută la refacerea ţesuturilor după trau­matismele osoase şi musculare.

În afară de beneficii­le pe care le aduce simpla îmbăiere în apa de mare, mai poţi urma împachetările sau cataplas­mele calde cu alge. Acestea au un efect detoxifiant şi antiîmbătrânire, de reducere a ­tran­s­­piraţiei, cât şi antiinflamator, pentru cei care suferă de reumatism.

Nămolul alină durerile reumatice

În sanatoriile şi în bazele de tratament de la malul mării poţi face diverse tratamente cu nămol. Împachetările dau rezultate foarte bune, mai ales în cazul afecţiunilor reumatice de tip inflamator. În plus, băile de nămol sunt benefice dacă suferi de boli de piele precum eczemele sau dermatitele. Pentru a putea merge la una dintre aceste baze, ai nevoie de un bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la ­specialist.

Simplele aplicări de nămol pe plajă cicatrizează arsurile şi regenerează părul.

Aerosolii te scapă de bronșite

Pentru persoanele care suferă de afecțiuni cronice ale aparatului respirator precum bronșite, sinuzite sau rinite alergice, aerul marin, lipsit de praf și de microbi, tratează eficient căile respiratorii. Din acest motiv populațiile insulare nu au niciodată probleme cu sinusurile. Sărurile minerale și substanțe precum magneziu, sarea, calciul și potasiul, pe care aerul marin le conține, sunt un adevărat medicament pentru aparatul respirator. Prin urmare,  plimbă-te zilnic câte trei ore pe malul mării.

Iodul ajută tiroida

Te simți obosită și nu ai chef de nimic? S-ar putea să fie la mijloc o disfuncție a glandei tiroide. Atunci când tiroida duce lipsă de iod apar și se instalează stările de moleșeală și apatie. Din acest motiv doctorii recomandă plimbările lungi, de aproximativ 3-4 ore pe zi, la malul mării, în aerul impregnat de iod.

Relaxare musculară

Atunci când mergi la plajă, în loc să te întinzi comod pe șezlongul din plastic mai bine rămâi la varianta clasică: pe nisip. În acest fel coloana vertebrală se întinde și se relaxează mai bine pe sol. Să nu uităm că doctorii recomandă să ne odihnim pe saltele de pat tari și să renunțăm la pernă.

Mai mult, în apa sărată, corpul cântărește numai a șaptea parte din greutatea lui. Prin urmare, șira spinării, împreună cu oasele bazinului și musculatura, se relaxează, se odihnesc și se destind. Pentru efecte maxime, specialiștii recomandă practicarea înotului alternativ, când pe burtă, când pe spate.

Valuri de fericire

Marea și înotul în valurile agitate sunt un remediu atât pentru trup, cât și pentru suflet. Înotul și sporturile de pe plajă activează metabolismul, stimulează secreția de endorfine și alungă tristețea și depresia. În doar o săptămână de stat la mare starea de oboseală și lipsa apetitului pentru viață vor dispărea ca prin farmec.

Mai mult, specialiştii afir­mă că marea îi linişteşte pe nevrotici. Astfel, 10-15 minute zil­nice de ex­punere la valurile mării acţionează ca un sedativ.

Cercetările arată că sunetul valurilor te ajută să intri într-o stare profundă de relaxare, care promovează reîntinerirea minții și a corpului.

Marea și înotul întăresc sănătatea inimii

Spre deosebire de alte sporturi care stimulează sistemul circulator, precum joggingul sau ciclismul, prin înot inima pompează sângele numai pe plan orizontal. Mai mult, lumina soarelui echilibrează nivelul colesterolului, reducând astfel riscul infarctului.

Text: Sabina NICOLAEV

Recomandări