Care este cea mai mare frică a ta în funcție de zodie?

Care este cea mai mare frică a ta în funcție de zodie?

De la fobia de întuneric, de spațiile închise și până la frica de singurătate, fiecare persoană poartă în suflet anumite temeri. Experiențele din viața de zi cu zi pot da naștere acestor frici, însă și zodia poate reprezenta un element important care să ducă la apariția acestora.

În timp ce unele persoane reușesc să țină sub control cele mai mari frici pe care le au, altele nu pot scăpa de ele oricât de mult ar încerca, iar acest lucru poate sta în calea fericirii lor.

Berbec
Berbecii nu știu să piardă, iar frica de eșec îi macină de foarte multe ori. Își doresc să facă performanță în domeniul lor de activitate, să ocupe poziții înalte, sunt foarte ambițioși, iar atunci când pierd se demoralizează și devin nesiguri.

Taur
Taurii vor să aibă tot timpul lucrurile sub control, iar cea mai mare teamă a lor este reprezentată de lipsa banilor. Cei născuți în această zodie iubesc banii, dar nu într-un sens negativ, ci pentru că prin intermediul acestora pot obține o anumită siguranță, potrivit thesun.co.uk.

Gemeni
Ideea de a fi controlați îi sperie foarte tare pe cei născuți în zodia Gemeni, având în vedere că sunt firi libere și care refuză să dea tot timpul explicații.

Rac
Racii au tot timpul nevoie de iubire și de atenție, iar simplul gând că pot fi abandonați îi sperie mai tare decât orice altceva.

Leu
Leii își doresc să fie admirați, să fie mereu în centrul atenției. Cei născuți în această zodie se tem de respingerea celor din jur, iar atunci când sunt ignorați, lumea lor se prăbușește.

Fecioară
Fecioarele sunt foarte organizate și calme, iar orice lucru care poate schimba acest lucru nu este deloc pe gustul lor. Acestor nativi le este teamă de situațiile care pot aduce haosul în viața lor.

Balanță
Singurătatea îi sperie cel mai tare pe cei născuți în zodia Balanță. Adoră să fie înconjurați de prieteni, persoane apropiate și să petreacă timp în compania partenerului de viață.

Scorpion
Scorpionii sunt firi curajoase și chiar dacă pare că nimic nu îi afectează, există totuși un punct sensibil, intimitatea. Acești nativi se tem că cei din jur pot intra în viața lor privată.

Săgetător
Săgetătorii sunt claustrofobi. Se tem de spațiile închise, dar și de persoanele care le pot impune limite. Cel mai mare coșmar al lor este să fie obligați să facă lucruri pe care nu și le doresc.

Capricorn
Capricornilor le este frică de eșec. Nu pot accepta situațiile jenante și nici pe cele în care sunt nevoiți să accepte că nu au dreptate.

Vărsător
Vărsătorii se tem foarte tare să nu își piardă libertatea. Acestea este lucrul la care țin foarte mult și nu acceptă ca persoanele din viața lor să le îngrădească acest drept.

Pești
Peștii au tot timpul grijă să fie alături de cei care au probleme, motiv pentru care îi sperie foarte rău ideea de a fi total nefolositori. Sursa

Recomandări