Ce-i spui fetei tale despre transformările de la pubertate

Ce-i spui fetei tale despre transformările de la pubertate

Copiii nostri cresc si trebuie sa fim pregatiti pentru fiecare etapa a dezvoltarii lor. Cand se apropie de pubertate, ei trebuie sa stie deja prin ce transformari urmeaza sa treaca, astfel incat sa nu inceapa sa creada ca este ceva in neregula cu ei, ca sunt bolnavi etc.

Iata cateva intrebari pe care s-ar putea sa le primesti de la copiii tai si pentru care ar trebui sa ai un raspuns corect, clar si bine documentat.

1. Cum imi dau seama ca sunt la pubertate?

Pubertatea incepe in jurul varstei de 9-13 ani. Insa poate incepe si mai devreme, si mai tarziu, in functie de dezvoltarea fiecarui organism in parte. Datorita hormonilor de estrogen, sanii vor incepe sa creasca, iar corpul va capata curbe feminine, incet-incet alura de fetita dispare si in locul ei apar trasaturile unei domnisoare. De asemenea, ar trebui sa-i spui si ca este normal sa aiba sanii diferiti ca marime si ca sfarcurile isi vor schimba culoarea si marimea, pe masura ce sanii se dezvolta.

Este posibil ca in aceasta perioada sa apara si prima menstruatie.

2. Ce e cu atata par?

Parul axial si pubian are rolul sau. Apare intai ca un puf, apoi din ce in ce mai gros si mai inchis la culoare. Se poate oricand apela la serviciile unei cosmeticiene pentru a rezolva si aceasta problema.

3. Cat de mult voi creste?

In timpul pubertatii, corpul va continua sa creasca. La unele fete cresterea este spectaculoasa, la altele se produce incet. Cresterea in inaltime incepe in jurul varstei de 9-11 ani si se opreste la 18 ani. Ritmul de dezvoltare, insa, este diferit de la o fata la alta.

4. Cand o sa am nevoie de sutien?

Este destul de incitant pentru o fata sa-si aleaga primul sutien. Poate face acest lucru cu tine sau cu o prietena, important este sa o sfatuiesti sa si-l aleaga pe cel mai potrivit.

5. Ce e cu pielea mea?

Este normal sa aiba cosuri – 85-90% dintre copii le au. Acneea este primul semn vizibil al pubertatii. Aceasta poate aparea pe fata, pe piept sau pe spate. In timpul pubertatii, glandele sebacee sunt hiperactive, ceea ce duce la acnee. Stresul, ciclul menstrual si fardurile uleioase pot accentua acneea. Daca lucrurile par mai complicate, cereti sfatul medicului care ii va prescrie tratamentul corespunzator pentru acnee. Vestea buna este ca la sfarsitul perioadei de pubertate cosurile vor disparea ca prin minune.

6. De ce transpir asa de mult

In timpul pubertatii intre 2 si 4 miloane de glande sudoripare devin active. De-acum si mirosul corpului va fi altul, iar pentru a scapa de senzatia urat mirositoare, dusurile zilnice si deodorantul sunt aliati de nadejde.

7. Am o pata pe chiloti, ce e cu ea?

La pubertate apar scurgerile vaginale. Este normal sa vada pe lenjerie pete albe sau galbene. Acest fluid ajuta vaginul sa ramana curat si umed. Insa daca apar mancarimi, un miros neplacut sau disconfort in zona vaginala trebuie cerut sfatul unui specialist. Cel mai probabil este vorba despre o infectie.

8. Cum stiu ca trebuie sa-mi vina ciclul?

De cele mai multe ori, fetelor le vine prima menstruatie la aceeasi varsta la care a avut-o mama sau sora mai mare. Se poate intampla intre 9 si 16 ani, uneori mai devreme, alteori mai tarziu, in functie de dezvoltarea organismului fiecareia. Arata-i fetei ce sunt tampoanele si explica-i cum se utilizeaza. Nu va fi luata prin surprindere cand va veni vremea folosirii lor.

9. Pot sa ies de-acum cu baietii?

Un capitol sensibil din viata fiecarei fete. Incurajeaz-o sa se intalneasca cu baietii doar pentru ca ea se simte pregatita, nu pentru ca celelalte fete o fac. Vorbiti despre sex, despre sexul neprotejat, despre sarcinile nedorite si despre bolile cu transmitere sexuale pe care le poate contracta, despre implicatiile emotionale.

10. De ce nu arat si eu ca fetele din reviste?

O problema destul de des intalnita, mai ales ca se promoveaza fetele inalte si slabe. Explica-i fetei tale ca nu toata lumea trebuie sa arate la fel si ca este mult mai important sa faca sport, sa manance sanatos si nu sa se infometeze pentru a intra in tiparele de frumusete din reviste.

Vorbeste cu deschis si cu sinceritate cu fata ta despre absolut orice transformare a corpului ei. Ofera-i toate informatiile de care are nevoie pentru a nu le cauta in alta parte. In acest fel risti sa fie influentata de alte persoane. Si chiar daca ai baiat, si el trebuie sa stie transformarile prin care trece o fata.

Recomandări