Ce trebuie să știi despre Covid-19 și epidemia de coronavirus care amenință Europa

Ce trebuie să știi despre Covid-19 și epidemia de coronavirus care amenință Europa

Epidemia de Covid-19, noul coronavirus care a debutat în Wuhan, China, amenință Europa, cu un număr scăpat de sub control de noi cazuri apărute în Italia. Iată tot ce trebuie să știi despre simptome, transmitere și cum se poate preveni răspândirea bolii cauzate de virus.

Covid-19, noul virus care a generat o epidemie de proporții în China, inițial în Wuhan, este un coronavirus a cărui transmitere a fost observată pentru prima oară în zona pieței de pește din Wuhan. Cu zeci de mii de cazuri confirmate, panica se răspândește cu rapiditate în întreaga lume!

Așadar, ce e de știut despre Covid-19, noul coronavirus?

Simptomele Covid-19, asemănătoare cu cele ale unei gripe sau viroze, sunt în general ușoare. Medicii chinezi care au tratat până acum pacienți cu noul coronavirus au arătat că 81% dintre cei afectați vor avea simptome ușoare. Doar 14% dintre infectați au simptome severe și doar 5% devin cu adevărat grav bolnavi.

Deși inițial se credea că femeile sunt mai puțin afectate de virus decât bărbații, noile date arată că ambele genuri au riscuri comparabile de infectare.

Ce simptome are Covid-19?

Pacienții cu noul coronavirus internați și supravegheați în spitale au prezentat o serie de simptome care ar trebui să atragă atenția oricărei persoane care presupune că a venit în contact cu o persoană purtătoare de virus. Febra, starea de oboseală și tusea uscată se numără printre cele mai frecvente simptome. Însă, atenție – conform BBC, care citează echipele de specialiști de la spitalele Zhongnan și Jinyintan din Wuhan, nu toți cei care contractează virusul vor manifesta aceste simptome. Din datele obținute de ei, 31% dintre pacienți prezintă dificultăți în respirație, 11% au dureri musculare, 9% au declarat că se simt confuzi, 8% au reclamat dureri de cap, iar 5% aveau căile respiratorii inflamate.

Ce se întâmplă cu oamenii afectați de Covid-19?

După cum spuneam, cele mai multe dintre persoanele contactează noul coronavirus vor avea simptome ușoare – unele, chiar nedetectabile. Însă în cazurile mai grave, virusul poate să cauzeze pneumonie, și chiar și moarte.

Mai vulnerabile sunt, conform observațiilor de până acum, persoanele trecute de o anumită vârstă, cele care suferă deja de anumite afecțiuni sau care, ca urmare a fumatului, au dificultăți respiratorii. Centrul chinez de control al bolilor a făcut publică informația conform căreia mai puțin de 0,5% dintre pacienții cu vârsta sub 50 de ani au murit în urma bolii. Însă, pe măsură ce vârsta pacienților crește, crește și riscul de deces – 15% dintre cei cu vârsta peste 80 de ani nu au rezistat bolii, la fel și 8% dintre cei de peste 70 de ani, și 3,6% dintre cei cu vârsta peste 60 de ani.

În anumite cazuri, riscul de deces în urma contactării Covid-19 crește – atunci când cei care au virusul au și probleme de tensiune arterială, spre exemplu, rata mortalității este de 6%. Același procent este valabil și pentru fumători. Încă și mai afectate sunt persoanele care suferă de diabet – 7%, sau de boli cardiovasculare – 11%.

Deocamdată nu este clar cât de periculos este virusul, însă rata medie a mortalității este de 2%, în condițiile în care gripa de sezon are o rată de 1% sau chiar mai mică. Sars, spre exemplu, a avut o rată de 10%. Sars și Mers au fost, și ele, tipuri de coronavirus care s-au transmis la oameni dinspre animale. Mers a avut o rată a mortalității de 35% dintre infectați.

Cum se tratează?

În acest caz, fiind vorba despre o pneumonie virală, antibioticele nu funcționează, și același lucru este valabil și pentru medicamentele comune folosite împotriva gripei. De aceea boala îi afectează în special pe cei care au sistemul imunitar slăbit.

Tratamentul este unul al simptomelor, momentan, cu pacienți care primesc oxigen atunci când au dificultăți respiratorii sau sunt tratați pentru șoc septic. Altfel, se tratează afecțiunile care există deja în anumite cazuri, când tratamentul nu ar interfera cu noile simptome.

Tratamentul cu corticosteroizi NU este recomandat de Organizația Mondială a Sănătății pentru persoanele suspectate de a fi afectate de Covid-19.

Când trebuie să mergi la medic?

Toți cei care au călătorit în zonele afectate sunt sfătuiți să stea în case și să sune la medic în momentul apariției primelor simptome, indiferent cât de ușoare ar fi acestea. Atenție, ultimele constatări ale medicilor indică faptul că boala este transmisibilă înainte de a exista simptome.

Cum previi contactarea Covid-19

Spre deosebire de gripă, încă nu există un vaccin pentru Covid-19, noul coronavirus, așa încât rămâne în grija fiecăruia dintre noi să ne protejăm, pe cât posibil, în vreme ce îi protejăm și pe cei din jur. Sunt esențiale o bună igienă – în special spălarea frecventă și temeinică pe mâini și evitarea persoanelor care au manifestat orice fel de simptom care ar putea fi unul de coronavirus. Sursa

Recomandări