O fetita de cinci ani din Nigeria, pe nume Jare, a fost declarată de internauţi "cea mai frumoasă din lume", după ce câteva fotografii ale acesteia, semnate de Mofe Bamuyiwa, au ajuns pe Instagram.
"Da, este om. Dar este şi un înger!", a declarat artista, precizând că micuţa nu s-a sfiit de aparatul de fotografiat, pozând cu naturaleţe în faţa obiectivului, deşi era la prima ei experienţă de acest gen.
Fotografa a mai menţionat că Jare mai are două surori, Jomi (7 ani) şi Joba (10 ani), dacă nu la fel de frumoase, cel puţin la fel de spectaculoase şi cu un caracter la fel de puternic.
Surorile cochetează cu lumea modelling-ului pentru copii. Au şi instantanee împreună, chiar şi o pagină de promovare.
La numai cinci ani, Jare este extrem de fotogenică, pozând într-un decor simplu, care îi pune în valoare ochii mari şi părul impresionant, consemnează dailymail.co.uk.
"E pur şi simplu splendidă", "chiar e cea mai frumoasă fată din lume", "n-am văzut niciodată aşa o frumuseţe", "OMG! E uluitoare", "chiar arată ca o păpuşă", au comentat cei care au văzut fotografiile cu fetiţa.
Reamintim că anterior, cea mai frumoasă fetiţă din lume era considerată Kristina Pimenova, o fetiţă supermodel din Rusia.
Text: Sabina NICOLAEV
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK