Cele mai bune sfaturi oferite de milenialii care și-au triplat salariile în 10 ani

Cele mai bune sfaturi oferite de milenialii care și-au triplat salariile în 10 ani

Doi tineri care au lucrat în marketing și au ajuns la salarii de șase cifre în zece ani dezvăluie cele mai bune moduri de a-ți mari venitul. Înainte de a se lansa în antreprenoriat, Julien și Kiersten Saunders au lucrat în marketing, pentru o companie din domeniul hotelier. Cuplul din Atlanta, SUA, a renunțat la slujbele de până atunci pentru a se concentra pe lansarea propriului site, Rich & Regular, și a urma o carieră în afaceri.

Nu o duceau rău nici când lucrau în marketing, pentru că reușiseră să-și mărească salariile semnificativ: Julien, care a lucrat 10 ani în companie, fusese promovat de cinci ori și aproape își triplase venitul. Kiersten, care muncea de 11 ani în firmă, a fost și ea promovată de mai multe ori, ajungând până la poziția de director, cu un salariu triplu. Când au plecat din companie, amândoi aveau venituri de țase cifre, scrie CNBC. Julien, în vârstă de 39 de ani, și Kiersten, 35 de ani, spun că soluția pentru a-ți spori averea este să-ți crești veniturile și să găsești mai multe moduri de a câștiga bani. Unul dintre motivele pentru care ei au renunțat la slujbele cu program de la 9:00 la 17:00 este că nu mai doreau să depindă de o singură sursă de venit. Ca antreprenori, au venituri tot din șase cifre și se așteaptă ca până la sfârșitul anului să depășească câștigurile de la fostele locuri de muncă.

Julien și Kiersten spun că este posibil să obții o mărire de salariu chiar dacă ai un singur job și muncești cu program, iar cel mai simplu mod de a reuși e să ceri mai mulți bani pe munca ta, ceea ce mulți oameni nu fac.  

Iată și celelalte sfaturi pe care ei le oferă celor care vor un salariu mai mare:

Perfecționează-ți aptitudinile!

Cu cât aduci mai multă valoare companiei, cu atât mai ușor va fi să ceri o mărire de salariu. „Să încerc să rămân înaintea valului a fost mereu trucul meu magic. Dacă erau aptitudini de analiză de date sau instrumente de marketing pe care am simțit că le pot învăța și pe care alți oameni din echipă nu le înțelegeau sau nu le învățau, căutam să-mi șlefuiesc aptitudinile ca să mă pot diferenția”, a spus Julien pentru programul Make It al postului de televiziune american CNBC.  Poate fi destul de mult de muncă, dar dezvoltarea unor noi aptitudini de care va beneficia compania îl va determina pe șeful tău să înțeleagă mai ușor de ce meriți mai mulți bani.

Contruiește-ți o rețea în afara departamentului

”Nu ține legătura doar cu oamenii pe care îi vezi și cu care lucrezi în fiecare zi. M-am asigurat mereu că am o rețea în afara departamentului meu”, recomandă Julien. Ținând legătura și cu oameni din afara sectorului său, el a căpătat o vedere de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă în companie și a înțeles cum poate contribui mai mult la obiectivele acesteia.

„Asigură-te că această rețea include oameni care prelucrează date și fac analize. Ai nevoie de cineva la care te poți duce și să-i spui: explică-mi ce s-a urmărit prin această decizie. Mulți oameni doar acționează pe baza deciziei luate, dar odată ce ai înțeles motivul și datele care au condus la luarea acestei hotărâri, rămâi în fața valului”, a spus el.

Toate acestea te ajută să găsești noi moduri prin care poți adăuga valoare echipei tale și companiei, arată Julien și Kiersten. Cu cât știi mai mult, cu atât mai mult poți oferi. Și cu cât oferi mai mult, cu atât mai multe dovezi îi poți prezenta managerului tău când îi ceri mărirea de salariu și îi poți explica de ce o meriți. 

Mergi la interviuri la alte companii pentru a-ți cunoaște valoarea

Kiersten a investit timp în interviuri susținute pentru alte posturi, atât interne, cât și externe. A făcut-o pentru a-și dovedi că încă este competitivă și poate obține alt job. „În plus, să ai oferte pentru alte joburi a fost un avantaj notabil în negocierile pentru salariu”, a explicat ea.

Această strategie consumă timp și te costă emoțional. „La început, simțeam că e o trădare, pentru că făceam asta deși nu era nicio problemă. Suntem educați să ne simțim îndatorați organizațiilor noastre, dar realitatea este că firmele nu au un mod convenabil de a păstra evidența aptitudinilor noastre. Din păcate, salariile nu sunt ajustate dinamic în funcție de schimbările de pe piața muncii. Singurul mod de a-ți da seama de asta este să mergi la interviuri”, spune Kiersten. „Nu doar pentru bani, ci și pentru că m-a făcut un manager mai bun”, explica ea.

Până la urmă, dacă vrei un salariu mai mare, nu poți să aștepți să ți-l ofere cineva, oricât de mult muncesti. Trebuie să te pregătești pentru a-l cere și să ai o soluție de rezervă, spune Kiersten.

„Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le am este să nu crezi niciodată că munca ta vorbește pentru tine. Ar fi fost de presupus că se vede sigur ceea ce fac. În realitate, șefii sunt ocupați, dacă nu chiar mai ocupați decât ești tu. Iau sute de decizii, primesc de cinci sau zece ori mai multe mailuri decât tine”.

Contează și cui ceri

Kiersten subliniază că este foarte important nu doar să ceri, ci să și ceri cui trebuie mărirea de salariu: „Aș atribui succesul meu nu doar faptului că am cerut, ci și faptului că am cerut aliaților potriviți. A fost clar pentru mine cine m-ar fi putut ajuta în mod concret și semnificativ”, spune ea.

Există câteva moduri de a recunoaște un potențial aliat la locul de muncă. Începe prin a le urmări modul de lucru: „Dacă sunt lideri de echipă, vezi cât de des au fost promovate raportele lor directe. Am căutat de obicei genul de oameni neutri și dezinteresați, oameni care se implică în cauze de voluntariat sau care nu ezită să ajute la curățenie după o ședință mare.”

În cele din urmă, când începi negocierile, ține cont că „salariul” nu este un indiciu al valorii tale sau al prețului timpului tău. Este doar ceea ce compania decide că trebuie să plătească pentru acel job… Deschide-ți mintea către posibilitatea ca timpul și contribuția ta să însemne mai mult decât primești la jobul tău”, este sfatul ei.
Sursa

Recomandări