Comunicarea sexuală, extrem de importantă pentru o relaţie fericită

Comunicarea sexuală, extrem de importantă pentru o relaţie fericită

Comunicarea este unul dintre elementele principale care stau la baza unei relații de dragoste reușite. Dacă suntem capabili să învățăm să comunicăm, viața noastră de cuplu va fi una foarte fericită. Oamenii, prin natura lor, sunt dependenți de comunicare în toate formele ei, fie ea și sexuală.

Dacă susții că iubești partenerul, comunicarea dintre voi ar trebuie să fie cu atât mai bună, iar viața sexuală la fel. Oare iubirea pe care o simți față de partener nu înseamnă și faptul că reușești să comunici cu el foarte bine pe orice plan? Discuțiile despre starea vieții sexuale nu trebuie ignorate.

1. Feed-back-ul este foarte important

De multe ori auzim “I-am spus dar nu ține seama de asta”, “Deși am vorbit cu ea, nimic nu s-a schimbat”, “Orice îi spun, pare că nu aude”, “Face tot cum vrea el chiar dacă știe că mie nu-mi place”. Altfel spus, oamenii se așteaptă să fie auziți atunci când vorbesc, ca vorbele lor să aibă un efect în celălat, altfel ce rost ar avea să exprimăm ce simțim?

De multe ori însă în viața sexuală lucrurile se petrec așa, adică feed-back-ul celuilalt lipsește chiar dacă discuția are loc. Unii parteneri se plâng că, deși îl întreabă pe celălat, nu obțin răspuns sau obțin răspunsuri de tip “nu știu”, “oricum”, “cum vrei tu”, “nu contează”.

Sigur că această lipsă de manifestare a celuilalt întrerupe comunicarea. Nu vedem rostul de a întreba pe cineva care nu ne răspunde sau a vorbi cu cineva care nu are nicio replică, niciun cuvânt de spus, asupra căruia vorbele nu au niciun efect.

2. Tăcerea afectează viața sexuală

Nu evita să vorbești despre sex! Legat de lipsa reacției, putem continua cu falsa comunicare și cu minciuna, dar și cu ceea ce se leagă de a ascunde adevărul sau a evita să vorbești despre acest subiect. O comunicare falsă este cea lipsită de conținut, adică a vorbi fără a spune ceva, fără a trasmite ceva.

În această situație, partenerii pot afirma că vorbesc între ei dar fără a spune mai nimic despre ei, despre ce simt, despre sexualitate. A vorbi ca să vorbești – am mai putea-o denumi.

Nu trebuie să îți fie rușine să îi faci cunoscute propriile dorințe. Tăcerea nu are ce căuta în viața voastră sexuală. Lipsa comunicării atrage după sine frustrări, dezamăgiri, nefericire, iar, de multe ori, sexul devine doar o nevoie ce trebuie satisfăcută, plăcerea lipsind cu desăvârșire. În orice activitate pe care o întreprizi trebuie să existe plăcere, iar dacă nu există, înseamnă că faci acel lucru mecanic, fără suflet – și atunci de ce să îl mai faci?

3. Îndrăznește mai mult

Discutați despre fanteziile voastre și, dacă sunt realizabile, puneți-le în practică. Femeile sunt mult mai timide și nu îndrăznesc să spună ce își doresc. Cel mai bun moment pentru o astfel de discuție este chiar în timpul actului sexual. Atunci o să aibă mai mult curaj. Menționează-i că orice adult cu o viață sexuală activă are fantezii, așa că este în regulă să ți le împărtășească.

Dacă nu comunicăm, nu avem de unde să știm dacă ceea ce facem este într-adevăr bine și provoacă plăcere, putem deveni nesiguri că putem satisface în totalitate partenerul, toată viața noastră sexuală devenind un stres continuu, iar acest lucru nu poate duce la nimic bun. Sursa

Recomandări