Conferința “De la Strasbourg la Chișinău: o punte culturală, economică și socială”, organizată în premieră în Franța

Conferința “De la Strasbourg la Chișinău: o punte culturală, economică și socială”, organizată în premieră în Franța

Recent, la Strasbourg, Franța, s-a desfășurat Conferința “De la Strasbourg la Chișinău: o punte culturală, economică și socială”, organizată de către Asociația Alsace-Moldavie, la care au participat atât reprezentanți din comunitatea moldovenescă din Alsacia, cât și alsacieni și prieteni de diferite naționalități, stabiliți în Alsacia.

 

 

În jur de 60 de persoane, oficiali de nivel înalt precum deputați, ambasadori, șefi de înterprinderi, reprezentanți ai Consiliului Europei printre care menționăm : Reprezentanta Permanentă pe lângă Consiliul Europei, Dna Ambasadoare Corina Călugăru, membrul Adunării Naționale franceze și Vice-Președinte al Grupului de Prietenie Franco-Moldav, deputatul Frédéric Reiss, Dl Emmanuel Skoulios, Președintele Camerei de Comerț și Industrie France-Moldavie și Director al Alianței Franceze din R. Moldova, Dl Gérard Staedel, Președintele Uniunii Internaționale a Alsacienilor în lume, Dna Victoria Dunford, Fondatoarea MAD-AID și decorată de către regina Elisabeth a Marii Britanii pentru proiectele sociale pe care le face pentru R. Moldova, Părintele Vasile Iorgulescu, reprezentant al Bisericii ortodoxe române din Strasbourg, Alsacia.

 

 

Scopul acestui eveniment este de a construi o punte de legătură între Alsacia și Moldova, de a stabili ȋntre ele relaţii, schimb de experiență atât pe plan cultural, economic, cât și social.

Participanții au împărtășit experiențele lor de colaborare între Republica Moldova și Alsacia pe plan economic, cultural și social, au adus exemple practice și au încurajat întărirea legăturilor de prietenie între aceste două teritorii și dezvoltarea în continuare a relațiilor de parteneriat.

Dna Ambasador Corina Calugaru a intervenit cu o descriere a aspectului cultural al Republicii Moldova și a modului în care conaționalii noștri stabiliți în Alsacia percep cultura franceză (alsaciană, care diferă puțin de restul Franței din motive istorice), cum se încadrează în societatea alsaciană, care sunt diferențele și asemănările, astfel dând posibilitatea francezilor să cunoască și să înțeleagă mai bine ce este Republica Moldova, tezaurul său istoric, cultural și social, și, desigur, uman.

Deputatul Frédéric Reiss a vorbit despre relațiile de cooperare parlamentară între cele douăa țări, aducând exemple practice privind cooperarea, viziunea asupra fortificării relațiilor de prietenie prin intermediul Grupului de Prietenie Franco-Moldav și obiectivele pentru viitor.

Pe plan economic, Camera de Comerț și Industrie joacă un rol primordial care are drept vocație de a apropia și motiva înterprinderile și a le însoți în căutarea piețelor noi de desfacere.

Dl Emmanul Skoulios, Președintele CCI France-Moldavie, în discursul său, s-a referit dla relațiile și schimburile economice existente între Franța și Republica Moldova, posibilitățile de investiții și piața de desfacere din țara noastră, precum și dezvoltarea parteneriatelor și oportunitățile pentru viitor.

Relațiile economice conduc deseori înterprinderile să se instaleze în țările în care doresc să investească și să dezvolte facilități de producție și/sau piața de desfacere. Aceasta, deseori, este însoțită de expatrierea funcționarilor în diferite țări străine.

 

 

Uniunea Internaționlă a Alsacienilor din lume este o organizație franceză/alsaciană, care a regrupat toate asociațiile alsacienior expatriați în toată lumea. Președintele UIA, Dl Gérard Staedel, a împărtășit în cadrul evenimentului experiența și misiuniile acesei Organizații, ce aduce aceasta membrilor săi și a țării gazdă și ce proiecte implementează.

Nu în ultimul rând, este important de menționat că Asociația Alsace-Moldavie este și ea membră a UIA cu care va colabora pe viitor, UIA alături de CCI fiind unii din susținătorii și partenerii Alsace-Moldavie pe termen lung.

O națiune reprezintă în primul rând cetățenii săi. Unul din factorii cei mai importanți fiind aspectul uman. Acțiunile de caritate ocupă un loc fundamental în cadrul relațiilor de apropiere a oamenilor, a națiunilor. Oaspetele nostru din Marea Britanie, Dna Victoria Dunford, fondatoarea MAD-AID, ne-a împărtășit experiența sa în implementarea proiectelor sociale în Republica Moldova. Întâmpinând greutăți și imense bariere birocratice la începutul activității, Dna Dunford a reușit să mobilizeze, în scop nobil, atât britanicii, cât și reprezentanți ai diasporei din Marea Britanie, astfel înfruntând aceste obstacole și realizând proiecte exraordinare în Moldova. În colaborare cu autoritățile locale și centrale, MAD-AID a creat Centrul “Feonix” pentru copiii cu dizabilități și din familii vulnerabile, și acum urmează deschiderea Centrului pentru persoanele în etate. Asociația sa trimite în medie 20 de camioane de echipament medical pe an în Moldova. Pentru aceste proiecte importante pentru țara noastră, Dna Victoria Dunford a fost decorată cu Ordinul Reginei Elisabeta a Marii Britanii, fiind unicul reprezentant al disporei care a primit o astfel de înaltă distincție și apreciere.

 

 

Experința domniei sale a impresionat mult alsacienii care sunt și ei deschiși și prezenți în acțiunile sociale în Republica Moldova și și-ar dori implicare și pe viitor.

Mulți conaționali de ai noștri stabiliți în Alsacia și, fiind departe de casă, au de asemenea necesitatea de a-și îngriji și sufletul. Un reconfort în acest sens pentru comunitatea moldovenească din Alsacia a devenit Biserica ortodoxă română din Strasbourg. Părintele Vasile Iorgulescu a vorbit despre credința noastră în valori și despre felul în care comunități cu obiceiuri diferite pot să se întâlnească și să-și împărtășească obiceiurile și tradițiile, în respect reciproc și ajutându-și membrii atunci când întâlnesc dificultăți. Cooperarea spirituală poate să creeze și ea relații între membrii diasporei.

 

 

Acest eveniment a deschis ușa unor noi colaborări între cetățeni și organizații moldovenești și alsaciene. Am decis să continuăm eforturile de a asigura schimburi economice, mai ales în domeniile în care Moldova are avantaje comparative, cum ar fi desigur viticultura, dar și domenii noi, precum IT-ul. Urmează să se intermedieze și organizarea unor cooperări de tipul înfrățire între comunități alasciene și moldovenești. Printre altele, vom asigura și cooperarea între două cluburi sportive de arte marțiale, unul moldovenesc și unul alsacian; urmează să fie organizat un eveniment cultural de Mărțișor, împreună cu Reprezentanta Permanentă a Moldovei pe lângă Consiliul Europei, pentru membrii comunităților noastre, precum și alte proiecte ambițioase pe viitor.

 

 

Sursa : după comunicatul de presă

 

Recomandări