Cosmin Neidoni, despre “Viața la 40 de ani”

Cosmin Neidoni, despre “Viața la 40 de ani”

Cele cinci cărți lansate până acum de Cosmin Neidoni, scriitor din România, au venit ca o consecinţă naturală a pasiunii sale pentru scris şi al constatării că este capabil să adune poveşti şi să le pună pe hârtie. În cea mai recentă carte a sa, ,,Viața la 40 de ani”, apărută la edutura "Libris Editorial", scriitorul vorbește despre lucrurile care i-au făcut viața infinit mai frumoasă și ne îndeamnă să trăim frumos, senin, în echilibru și armonie cu vârsta, cu viața, cu visele.

Cosmin Neidoni ne-a oferit un interviu, în exclusivitate, în care ne dezvăluie mai multe despre el, despre pasiunea pentru scris și lecțiile de viață și valorile care contează.

Cosmin, am citit dintr-o răsuflare cea mai recentă carte a ta, “Viața la 40” de ani, în ce măsură se regăsește în carte tot ce ai învățat până la această vârstă?

Mă bucur mult, Alina, pentru timpul pe care l-ai acordat cărții mele. Faptul că între atât de multe cărți te-ai aplecat cu interes asupra ei mă onorează. Am cuprins în carte tot ce am considerat că merită spus, dar mai ales tot ce am reusit să redau prin intermediul cuvintelor. Sunt multe stări sufletești, trăiri și emoții, care rămân inaccesibile discursului rațional.

Încercarea de a spune totul rămâne, fatalmente, un demers neîmplinit. Trăirile noastre interioare sunt copleșitoare și labirintice unori și nu se lasă captate cu ușurință în trupul perceptibil al scriiturii.

Care sunt cele mai importante lecții de viață pe care le-ai învățat până în acest moment? Cea mai prețioasă lecție de viață pe care ai primit-o?

Cele mai importante lecții de viață le-am invățat în afara școlii. Am învățat, bunăoară, că atunci când ni se face un bine avem datoria de a proceda la fel într-o situație similară, multiplicând binele de care am avut parte. Am invățat, tot în afara școlii, că nu avem voie să întunecăm seninătatea altor vieți prin lipsa noastră de seninătate. Că, altfel, spunând, este vital să nu sporim amarul lumii cu indispozițiile pe care le avem uneori. Am învățat că imprejurările vieții nu pot fi schimbate, ci doar atitudinea cu care ne raportăm la ele. O bună parte din tot ceea ce trăim este dat de felul în care reacționăm la ceea ce ni se intamplă. A te păstra calm în momentele limită ale vieții este extrem de important. Mie nu îmi reușeste de fiecare dată.

Sunt și regrete? Lucruri pe care le-ai schimba?

Da, sunt și regrete. Regretul de a nu fi spus la timp oamenilor importanți din viața mea cât de mult i-am apreciat si i-am iubit. Când iubești un om, spune-i azi că îl iubești, mâine s-ar putea să fie prea târziu. Am și regretul binelui uneori nesăvârșit. Toate astea trebuie să le îndrept.

Regret momentele în care nu am știut să fiu mai îngăduitor cu cei din jurul meu, regret toate momentele mele marcate de vanitate. Vanitatea nu este bună. Singura ei justificare, dacă ar fi să găsim una, este aceea de a servi ca mecansim de protecție personală, ca mod de a păstra distanța sanitară față de cei care ne invadează cu indiscreție teritoriul sufletesc. Discretia, modestia, faptul de a fi tolerant și bun – sunt vitale în oridinea echilibrul nostru și a relaționării cordiale cu cei din jur.

Cum te simţi în perioada asta, azi, acum? Cum arată echilibrul tău interior în acest moment? Ce te preocupă? Ce aspect al vieții ai vrea să schimbi cel mai mult în 2018?

Mă simt, în general, în echilibru și fac zilnic, în pofida oricăror mefiențe, exercițiul de a fi senin, îmi impun o viziune optimistă asupra lucrurilor. Echilibrul interior nu este perfect, are anumite fragilități și sincope, dar ori de câte ori simt un ușor delcin, mă gândesc la toate binecuvântările din viața mea: faptul de a fi sănătos, faptul de a fi părinte, faptul de a citi și a scrie, faptul de avea o mână de prieteni mă reașează în echilibru atunci când îl pierd.

Mă preocupă evoluția mea ca om care scrie, dar într-un plan mai general sunt preocupat de tot ceea ce mă edifică și mă sporește. Nu mai am timp să îmi asum angajamente cu miză discutabilă și alienantă!

În 2018 aș vrea să acord mai mult timp vieții mele afective.

În general, ce te bucură?

Mă bucură cel mai mult timpul petrecut cu copiii mei. Știu că la un moment dat ei vor creste, își vor lua zborul, iar asta mă face să trăiesc asumat momentele pe care le petrecem acum împreună. Cine are copii în preajmă este mai aproape de propriul său rai.

Mă bucură interacțiunea cu oamenii inteligenți și buni de la care am ceva de învatat. Mă bucur de lucrurile simple, mă las atras de mirajul lor: o seară linistită, o carte bună, o plimbare cu bicicleta, o conversație cu prietenii de care mi se face dor. De fapt, de la o anumită vârstă începem să descoparim splendoarea simplităților.

Te sperie trecerea timpului?

Nu mă sperie trecerea timpului. A trăi înseamnă a accepta faptul că timpul este o resursă fatalmente limitată. Mă sperie doar gândul de a nu face ceva durabil și frumos cu timpul care mi s-a dat. Mă sperie eventualitatea de a nu mă bucura la momentul potrivit de frumusețile radiante ale lumii. Faptul de a nu culege mierea ficărei zile – asta mă poate întrista.

În altă ordine de idei, noi, ca oameni, avem o relație ambivalentă cu timpul, într-un sens suntem o parte din curgerea lui, însă, pe de altă parte, simțim deseori nevoia de a ieși de sub povara timpului. Când iubim, când petrecem timp cu persoana iubită, suntem proiectați salvator în afara lui. Dar sunt și alte momente de benefică evaziune!

Există ceva ce ai fi vrut să înțelegi, să cunoști mai devreme în viață?

Fiecare etapă a devenirii noastre își are popriul farmec și fiecare vârstă își revelează propria lecție camuflată în susbsidiarul a tot ceea ce ne este dat să trăim. Farmecul vârstei de 20 de ani este să crezi că nimic nu poate sta în calea visurilor tale, că inima ta, iubind, nu se va frânge niciodată. La 20 de ani ești locatarul ipotetic al șanselor care stau neconsumate înaintea ta. La 40 realizezi că nu mai ai timp de pierdut cu activități și cu oameni care nu se situează în același orizont axilogic cu tine. Realizezi apoi că inima ta s-a frânt de multe ori, dar descoperi că în pofida cicatricilor interioare mai ai încă resurse de tandrețe și bunătate.

Aș fi vrut să am conștiința celor spuse mai sus la 20 de ani, dar asta nu se poate, este ca și cum aș cere primăverii să-și păstreze toată florescnța, dar să-mi dea și rodul toamnei și chiar mirajul seren al iernii. Ori asta, e limpede, că nu se poate!

Îmi vine în minte o poezie a lui Lucian Blaga care definește liric specificul și frumusețea fiecărei vârste.

Copilul râde:
"Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"
Tânărul cântă:
"Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!"
Bătrânul tace:
"Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!"

Te rog să ne spui mai multe despre tine, astfel ca cititorii din R. Moldova să te cunoască mai bine și aș vrea să ne vorbești și despre pasiunea pentru scris.

Deși majoritatea scrierilor mele au un caracter confesiv, îmi este totuși cel mai greu să vorbesc despre mine. Dar acum pentru că îmi ceri o voi face cu drag!

Locuiesc în Timișoara, un oraș pe care îl iubesc și în care mă regăsesc. Lucrez în domeniul traducerilor și predau cursuri de limbă germană la câteva centre de limbi străine. Nu sunt un om sofisticat, trăiesc simplu, îmi place să citesc și să scriu, îmi place să petrec timp cu copiii mei, să fotografiez și să călătoresc. Scrisul este modul în care aleg să dau consistență bucații de suflet care mi-a fost încredințată la naștere, modul meu optim de a fi în competiție cu mine însumi, felul în care aleg să îmi petrec orele de liniște. Fiecare om își are propriul univers interior, propria reprezentare a împlinirii sale. Eu, scriind, încerc să dau contur elegant și o noimă zbaterilor de fiecare zi.

Îți mai amintești despre ce era prima ta scriere?

Da, prima carte publicată la 18 ani, în ultimul an de liceu, era o carte de poezie. Cartea aceasta nu are, sunt conștient de asta, nicio valoare literară, singurul merit al cărții, pentru mine zic, este de a reflecta simțiriile mele de atunci. Cartea aceea de versuri avea un pronunțat caracter emoțional.

Care sunt cărțile pe care le-ai scris până acum? Sunt curioasă dacă, atunci când începi să scrii, te gândești exact la mesajul pe care vrei să îl transmiți?

Am scris 5 cărți, 2 de poezie, iar 3 sunt cărți de fragmente și eseuri. Una dintre aceste cărti este scrisă în limba germană. Da, atunci când scriu, știu de la bun început mesajul pe care doresc să îl transmit, iar faptul de a scrie presupune a găsi forma optimă de transmitere a acestui mesaj. Sunt atras aproape hipnotic de muzicalitatea textului și de felul în care emoția și gândirea se cuibărește în câmpul semantic al celor mai fragile cuvinte. Dimensiunea estetică a limbajului este importantă pentru mine.

Când scriu îmi reprezint că am în fața mea omul pe care îl respect cel mai mult, iar asta mă obligă să pastrez o linie elegantă a scriiturii. Este respectul față de cititor și față de mine însumi.

Ce cărți te-au marcat, te-au format ca personalitate, ți-au format scrierile, convingerile?

Orice om este modelat de cărțile pe care le citește și de oamenii pe care îi admiră. Sunt, fără îndoială, suma cristalizată a cărților pe care le-am citit și a oamenilor pe care îi iubesc și admir.

Îmi vin în minte câteva cărti care m-au marcat: “Lupul de stepă” a lui Hermann Hesse, “Moartea lui Ivan Ilici” a lui Tolstoi, “Minima Moralia” a lui Andrei Pleșu, “Lacrim și sfinți” a lui Cioran, “Jurnalul de la Păltinis” a lui Gabriel Liiceanu, “Zbor în bataia săgeții” a lui H.R. Patapievici, Scrierile unor filosofi antici, Seneca, Epictet, Marc Aureliu etc, îmi vine în minte “Plânsul lui Nietzsche” a lui Irvin D. Yalom, corespondența lui Cioran cu cei de acasă, Poeziile lui Lucian Blaga. Lista poate continua.

Ce citești acum?

Acum citesc cartea lui Mario Vargas Llosa numită “Civilizația Spectacolului” și în paralel “Arta Romanului” a lui Kundera. Sunt foarte captivante ambele cărti. Mă așteaptă o lungă listă de titluri pentru că anul acesta mi-am propus să citesc jumătate din literatura de premiu Nobel.

Mi-ar fi greu să îmi imaginez o viață fără cărți. Dacă ar trebui să dau o reprezentare plastică a raiului aș spune că el are forma unei imense bibiloteci, iar ca stare de spirit este toposul mental al acelor oameni care nu și-au frânt coloana vertebrală. Sarpanta lumii, dacă mai rezistă, rezista datorită candorii nealterate a unor asememnea oameni.

Ne pregăteşti ceva nou de citit. La ce să ne aşteptăm în acest an?

Da, am început să scriu o nouă carte și dacă timpul îmi va permite și zeul inspirației va fi de partea mea, o voi publica spre sfârșitul anului.

Sper să-i pot bucura pe cititori cu texte bine scrise și sper să fiu la înălțimea exigenței lor. Cititorii mei sunt oameni cu apetența estetică bine atrenată – așadar nu pot scrie oricum.

Ce crezi că vei face peste 10 ani? Ce alte dorințe se mai regăsesc pe lista ta?

Nu știu cu exactitate ce voi face peste 10 ani. Sper că orice aș face să o fac cu pasiune, sper să scriu și să citesc cu bucuria cu care o fac acum. Dream-chartul meu arată cam așa: îmi doresc să fac un pelerinaj în Santiago de Compostela, îmi doresc să fac o călătorie în jurul lumii, aș vrea să traduc în limba română poeziile scrise în perioada tinereții de Hermann Hesse. Îmi doresc să învăț încă vreo 2 limbi străine. Îmi doresc să scriu o carte care să fie tradusă în toate limbile europene.

Să rămâi bine ancorat în visurile tale poate da o noimă chiar și celui mai absurd demers. A visa cu ochii larg deschiși, a ținti departe, dincolo de linia orizontului, te menține viu.

În planul vieții private îmi doresc, înainte de orice, să-i vad pe copiii mei oameni mari și să-mi trăiesc bucuriile de peste 20 ani prin delegație, adică să mă bucur de reușitele lor. Noi, ca părinți, supraviețuim prin pulsul și bătaia inimii copiilor noștri, pășim mai departe, când obosim, prin pașii lor. S-ar putea ca asta să fie singura veșnicie dată pământenilor. Cine știe?

De unde putem cumpăra cartea ta? În R. Moldova iei în calcul o lansare, o întâlnire cu cititorii?

Cartea poate fi cumparată online pe www.libris.ro și alte librării online din România. Mi-ar face o deosbită plăcere să pot lansa cartea și în R. Moldova, însă acum nu știu câți cititori am peste Prut așa încât să pot organiza un asemenea eveniment. Trebuie să spun că una dintre cele mai frumoase recenzii ale cărții mele, “Viața la 40 de ani” a fost scrisă de o tânără doamnă, Corina Moisei, din Chișinău.

Mă bucur că prin intermediul revistei “The Woman” pot întâlni virtual cititorii din R. Moldova. Dacă am să reușesc vreodată să-i cuceresc, voi ști că o bună parte din reușită o datorez acestei reviste.

Îţi mulţumesc și îți doresc ani frumoși, plini de inspirație și succes în toate activitățile!

Cu drag! Și eu îți mulțumesc!

Interviu realizat de Alina MATEI
Foto: arhivă personală

Recomandări