Cristina Poştaru, o mămică de succes care şi-a transformat pasiunea în afacere

Cristina Poştaru, o mămică de succes care şi-a transformat pasiunea în afacere

Cristina Poştaru (25 de ani) este o mămică fericită care face totul cu bucurie şi pasiune atât în viaţa personală, cât şi cea profesională. În prezent trăieşte minunea maternităţii, este mămica unei fetiţe de un an şi cinci luni, Raluca-Teodora şi, în acelaşi timp, a pus bazele unei afaceri handmade, frumoase, "MonChéri Accesorii la Comandă". Dar să vedem ce înseamnă pentru Cristina, fostă angajată în sistemul bancar şi cu activiţăti în modeling,  să fie mamă şi, în acelaşi timp, să-şi transforme o pasiune în afacere.

Cristina, ai pus bazele unei afaceri în timp ce te afli în concediu de maternitate. Povesteşte-ne mai multe despre activitatea ta, cum a început totul, ce te-a motivat?

Din necesitatea de a-mi ocupa timpul cu ceva plăcut şi util, mi-a venit ideea să creez ceva pentru mica mea fetiţă Raluca-Teodora, însă nu intenţionam să fac din acest lucru o afacere. Am început cu câteva jucării de pluş, apoi au urmat nişte bentiţe, o fustiţă pufoasă de Crăciun, o rochiţă de care aveam nevoie pentru o ceremonie şi, când mi-am dat seama, eram deja implicată de-a binelea în activităţi handmade. Cea de la care am moştenit firea creativă este scumpa mea mămică, care îmi crease prima mea rochiţă de matineu şi multe altele, pe când eram şi eu la fel de mică precum e fetiţa mea acum, de 1,5 ani. Pentru asta şi pentru multe altele o iubesc şi îi mulţumesc.

Ce gen de accesorii creezi? Te ajută cineva?

Creez accesorii de orice tip: bentiţe, agrafe, elastice de păr, broşe, inele, brăţări şi papioane. Fustiţe şi rochiţele pufoase, chiloţei, botoşei, cordon pentru mămici cu burtici, huse pentru tablete şi telefoane, şi cred că lista ar putea continua din moment ce voi avea nevoie, atât eu, cât şi clientele mele, de ceva anume.

Fac totul de una singură, nu am ajutoare, deocamdată şi nici maşină de cusut, aşa că tot ceea fac este lucru manual în care depun mult suflet şi sârguinţă.

Pe lângă faptul că faci ceea ce îţi place, reuşeşti să câştigi şi bani, ceea ce presupune o satisfacţie enormă pentru o mămică. Unde vinzi aceste minunăţii?

Ideea de a mai bucura şi pe alţii cu "operele" mele mi-a venit atunci când am văzut că accesoriile pe care le fac sunt întrebate. Indiferent dacă erau prieteni sau necunoscuţi, se întâmpla adesea să fiu întrebată despre activitatea mea, să mi se ceară detalii. Aşa că le-am expus pe internet, pe renumitele reţele de socializare şi, astfel, au apărut primii clienţi. După părerea mea, este cel mai eficient şi non-costisitor mod de a comercializa ceva.

Presupun că afacerea ta a necesitat la început şi nişte cheltuieli. Cine te-a susţinut financiar?

La capitolul susţinere, cred ca toată afacerea asta n-ar fi durat foarte mult dacă n-aş fi fost susţinută, moral şi financiar, de scumpul meu soţ, căruia îi sunt recunoscătoare întru totul.

Pe viitori ce planuri ai: intenţionezi să dezvolţi afacerea sau revii la activitatea în domeniul bancar?

Am vise măreţe şi sper să reuşesc să le îmbin pe ambele. Atât eu, cât şi părinţii mei, am făcut multe sacrificii şi eforturi pentru ca eu să urmez studii în domeniul bancar, de aceea nu cred că sunt pregătită să renunţ atât de uşor. Cât priveşte mica mea pasiune pentru handmade, mă gândesc pe viitor să-mi iau “o mână de ajutor” şi să-mi procur o maşină de cusut. Însă, până la urmă, tot timpul este cel care le pune pe toate la locul lor. Când va mai creşte micuţa mea Raluca voi fi în măsură să văd cum îmi pot organiza timpul liber.

Ai fost preocupată, în adolescenţă, de modeling. Mai există şanse să revii la această pasiune?

Am făcut primele cursuri de modeling la vârsta de 14-15 ani, peste aproape doi ani mi-au propus să semnez un contract, după care au urmat şedinţe foto, Grand Openning-uri, expoziţii şi prezentări de modă ale unor colecţii vestimentare atât clasice, cât şi artistice, în diverse localuri publice din capitală. Nu aş putea spune că am abandonat acest domeniu, totul s-a întâmplat de la sine, odată ce începusem să lucrez în domeniul bancar. Aveam alte griji şi priorităţi. Dar, aşa cum îmi place să mă implic în toate, cine ştie dacă nu voi relua activitatea.

E uşor să împaci “cariera” de mămică cu afacerea?

E uşor dacă ai un soţ care are o capacitate extraordinară de înţelegere şi este disponibil de a te ajuta şi încuraja. Ziua o dedic tot timpul micuţei mele Raluca şi treburilor casnice, iar noaptea - handmade-ului. Odată ce îţi planifici ziua pe ore, totul merge ca pe roate.

Descrie-o în câteva cuvinte pe fetiţa ta. Cu cine seamănă? De ce este preocupată la această vârstă?

Raluca este un titirez de fetiţă la ale ei 18 lunişoare. Este foarte activă, trebuie să fii într-o formă fizică bună că să ţii pasul cu ea. Îi place mult apa, toboganele, adoră să ţipe pe palier pentru că se face ecou, să privească răţuştele noastre care zbor deasupra lacului, să lupte cu mănuşile de box ale lui tati, îi place să mănânce chiar şi broccoli. De obicei, în doar câteva clipe te poţi trezi cu toate sertarele deschise prin casă şi cu tot ce se găseşte prin ele aruncat pe jos. Fie că e vorba de capacele cratiţelor, farfurii, tacâmuri sau de o pungă cu mazăre vărsată în toata sufrageria. În general, nu ştiu ce e aia monotonie. În acelaşi timp, uneori o pot surprinde în camera ei răsfoind o carte sau bodogănind cu păpuşele/animăluţele ei. E o scumpă! Nu ai cum să nu o adori!

Toţi cei care mă cunosc de mică îmi spun că Raluca seamănă cu mine şi invers, toţi cei ce îl cunosc de mic pe Ciprian, soţul meu, spun că seamănă cu el. Eu zic că a luat tot ce e mai bun de la ambii.

A fost o sarcină planificată sau te-a lua prin surprindere? Cum ai reacţionat când ai aflat că eşti însărcinată?

Prima senzaţie a fost de bucurie, combinată cu câteva lacrimi de fericire. A fost o zi de neuitat, o zi de iarnă. Am aşteptat şi planificat cu soţul meu această sarcină cu lux de amănunte. Astfel, nu am făcut totul la repezeală şi nu am trecut prin obişnuitele depresii pre şi post natale.

Cum a decurs sarcina?

În mare parte bine, ca la majoritatea mămicilor, toxicoză gravidică, edeme, pofte la o bucată de noapte, o atenţie deosebită din partea tuturor, gustoşenii care, în mod normal, sunt excluse, dar pe care ţi le permiţi în acea perioadă pentru că s-ar zice că îngeraşului îi este poftă, plimbări romantice prin parc şi senzaţia aceea deosebită pe care o ai în timpul frumoasei perioade de sarcină!

Care a fost primul gând pe care l-ai avut când ţi-ai văzut fetiţa?

Când am văzut-o pentru prima dată eram impresionată de cât de frumoasă poate fi. Iar când ne-a auzit vocile, pe a mea şi pe a lui Ciprian, a deschis ochişorii şi a început să clipească uşor şi timid pentru că o deranja lumina. Primul gând a fost că e atât de mică şi speriată şi, în acelaşi timp, m-am bucurat că moştenise năsucul şi sprâncenele tăticului său.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învăţat de când eşti mamă?

Am învăţat a mă dedica sută la sută, 24 de ore din 24, unui ghemuleţ care creşte pe zi ce trece, fără a simţi oboseală, a fi omniprezentă pentru ea, a fi mai receptivă, operativă, mai atentă şi am înţeles cum e să fii în calitate de mamă.

Ce gânduri, sfaturi ai pentru mămicile care se află în concediu de maternitate, care stau acasă cu copiii?

Unicul meu sfat ar fi să vă ascultaţi instictul matern. Veţi fi uimite cât de multe cunoaşteţi şi cât de îndemânatice sunteţi! Şi ţineţi legătura cu alte mămici, informaţi-vă din toate sursele posibile (cărţi, internet, reviste), dar procedaţi, până la urmă, cum credeţi că e mai bine pentru odoraşul dvs.

Spunea cineva: “A fi mămică este un amestec dulce şi amar”. Vă doresc să aveţi parte de cât mai puţin amar.

Text: Alina Matei
Foto: arhivă personală

Recomandări