Cum arată casa de 80 de milioane de dolari a fondatorului Amazon

Cum arată casa de 80 de milioane de dolari a fondatorului Amazon

Prospăt divorțat, miliardarul Jeff Bezos, CEO al gigantului de e-commerce Amazon, și-a cumpărat un apartament incredibil situat pe celebrul 5th Avenue, din Manhattan, într-o tranzacție evaluată la aproximativ 80 de milioane de dolari, potrivit Wall Street Journal.

Potrivit presei, este vorba de un penthouse și două apartamente care, împreună, reprezintă circa 1600 metri pătrați locuibili și 12 camere. Aflat foarte aproape de Madison Square Park, imobilul are trei etaje, dispune de o sală de sport, un simulator pentru golf, o sală de jocuri și una de cinema, un lift interior şi terase generoase, cu o panoramă spectaculoasă.

Deocamdată nu este clar dacă Bezos se va muta în noua locuinţă cu noua sa iubită, după ce miliardarul a divorţat în luna aprilie de soţia sa, MacKenzie Bezos, după 25 de ani de căsnicie.

Achiziția făcută de Bezos este a doua cea mai scumpă înregistrată în acest an pe piața din New York. Miliardarul Ken Griffin a cheltuit aproximativ 238 de milioane de dolari pentru achiziția unui penthouse.

Proprietarul unei averi estimată la peste 120 de miliarde de dolari, Jeff Bezos și-a sprorit, cu această nouă achiziție, patromoniul său imobiliar. Cel mai bogat om din lume posedă, de fapt, de mai multe reședințe în Beverly Hills, la Washington sau la Media, în imediata vecinătate a sediului social al Amazon.

Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto

Recomandări