Da, viața bate filmul! Interpreta Larisa Busuioc și-a cunoscut mama biologică!

27 februarie 2020 by Alina Matei

A fost o dată ca niciodată o fetiță care s-a născut din iubirea a doi studenți, dar care a crescut în o altă familie, cu doi parinți care au iubit-o, au răsfățat-o, au educat-o și i-au dat aripi în viață. Cu toate acestea, i-au ascuns un adevăr! L-a aflat ea. Întâmplător și nemilos. La vârsta la care nu înțelegea cum părinții tăi pot să nu fie… ai tăi! A avut nevoie de timp și de multe căutări pentru a le înțelege.

După care a crescut, a devenit o interpretă cunoscută, o femeie care se bucură de succes, un om apreciat pentru frumusețea sufletului său, care și-a întemeiat, la rândul ei, o familie extrem de frumoasă. Totuși, avea să descopere că, pe alocuri, era nefericită. Își dorea să-și cunoască părinții biologici. Să facă pace cu trecutul, cu necunoscutul care o împiedica să-și trăiască viața.

Recent, și-a cunoscut mama biologică, iar emoțiile nu pot fi descrise în cuvinte.

Acea fetiță se numește Larisa Busuioc!

Da! Viața bate filmul!

Îți prezentăm, pe scurt, povestea unei regăsiri, într-un interviu sincer și emoționant, despre căutări, despre răspunsuri, despre acceptare și împăcare, despre întâmplări adevărate din viața interpretei Larisa Busuioc!

Larisa, spune-mi te rog mai multe despre familia ta?

Am crescut într-o familie obișnuită, părinții mei au fost oameni simpli, cu un bagaj mare de bunătate, dragoste și omenie. Au fost cinstiți, atenți față de toată lumea, dar din lipsa experienței sau a înțelepciunii, nu prea au putut să fie atât de atenți și unul față de altul. Nu au știut cum să-și păstreze în armonie relația până la sfârșit. Îmi pare foarte rău că, având sentimente unul față de altul, nu au reușit să evite unele încercări ale vieții. Până la urmă, aceste situații negative s-au răsfrâns asupra relației lor. Eu eram micuță și nu înțelegeam situația, pentru că ei cu mine erau cei mai atenți, cei mai grijulii, iubitori și adevărați părinți. Ca din poveste…

Sunt sigură că au păstrat familia doar pentru mine. Le sunt recunoscătoare și mă bucur că am fost la mijloc pentru a-i uni pe acești doi oameni până la capăt. Le port dorul și îi iubesc foarte mult!

Cum a fost copilăria ta? Ce amintiri păstrezi din acele timpuri?

Am avut o copilărie foarte fericită. Am trăit în multă dragoste și atenție. Am fost foarte alintată și nu am dus lipsă de nimic. Cu toate acestea, existau două realități pentru micuța Larisa: una adevărată și alta inventată sau, cum se spune acum, virtuală. Evident că realitatea și adevărul ies mereu învingătoare și, de fiecare dată, o ajutau să lupte cu o altă lume pe care a inventat-o Larisa. Care, de fapt, era plină de fobii, de personaje imaginare, cu caracter de poveste, strașnice, rele, care o făceau pe Larisa să se teamă de ele. Să se teamă că și-ar putea pierde părinții și binele oferit de Dumnezeu. Copila Larisa se temea că aceste personaje rele îi vor lua totul într-o bună zi și, cel mai important, că o vor lipsi de dragoste.

Când și cum ai aflat că ai fost adoptată?

Până la 4 ani totul era minunat în viața mea. Creșteam, savuram copilăria, primeam și ofeream multă dragoste. Dar, într-o zi s-a întâmplat ceva ce se răsfrânge asupra mea până în prezent. Eram la grădiniță și, în momentul în care doamna dădacă îmi aranja părul pentru a mă fotografia, stând în spatele meu, mi-a spus așa, pe neprins de veste, că părinții mei nu sunt adevărați. Acel moment i-a schimbat într-o secundă toată armonia și existența micuței Larisa. Și acum am acea fotografie care redă o fetiță speriată de strășnicia noutății.

Micuța Larisa nu știa că pot exista părinți adevărați și neadevărati care, potrivit spuselor acelei doamne, ar putea să se dezică de ea dacă nu va fi ascultătoare.

Având și ea fetiță de vârsta mea, doamna dădacă, probabil că era curioasă de reacția unui copil mic. Sau… Nu știu… Nu-mi explic ce a fost în capul ei și ce scop a urmărit. Nu înțeleg de ce nu a apucat-o de mânuță pe Larisa pentru a-i spune aceste lucruri în față, uitându-se în ochi, dar a ales o metodă strașnică și lașă pentru a-și satisface curiozitatea…

Ce a urmat după acest episod teribil?

Din acel moment am perceput-o pe acea dădacă ca pe ceva rău. Micuța Larisa a înțeles atunci că, pe lângă bunătate, dragoste și oameni buni, mai există, în această lume, rău, pericol și că trebue să se teamă, rău de tot, că ar putea pierde dragostea și pe părinții săi. De fapt, ea nu înțelegea de ce aceștea o mint, ce urmăresc…

Au urmat multe nopți strașnice pentru micuța Larisa. Nopți în care o urmăreau întunericul, broaștele și vrăjitoarele, trimise pentru a-i lua părințiii.

Apoi, Larisa a crescut și a mers la școală. Evident că unii învățători și elevi erau curioși dacă ea știe adevărul. Unii o întrebau, alții o jigneau sau inventau diferite povești despre ea... Dar ea a învățat să țină piept tuturor provocărilor. Nu a îndrăznit, însă, să-și întrebe părinții, să vorbească cu ei.

Probabil, că și ei aveau aceeași teamă: că dacă fetița lor, Larisa, va afla, e posibil să nu îi mai iubească. Așa au trăit cu acest secret până la sfârșitul vieții, când părinții iubitori au părăsit acestă lume fără să discute pe acest subiect.

Acum îmi pare rău că nu am avut inițiativă, că nu am luat situația în propriile mâini. Ar fi fost atât de simplu pentru toți, iar dragostea și relația noastră ar fi putut fi mai puternică. Dar, asta e!

Când, în ce moment anume te-ai hotărât să-ți cauți mama biologică?

După ce s-au născut copiii mei am avut curiozitatea să știu mai multe despre mine. Despre cine sunt, de unde vin…

Cât a durat căutarea? A fost dificil?

Acum 15 ani am făcut o primă încercare de a-mi căuta familia și am reușit să aflu doar numele mamei biologice, cea care m-a nascut la maternitate. Apoi s-au rupt toate firele, nu puteam găsi o așa persoană. Și iată că, anul trecut, înainte de Revelion, m-am gândit că, totuși, ar fi bine dacă aș mai face o încercare. Simțeam că am nevoie nu doar eu, dar și ea. Acum, cu noile tehnologii, cu atâtea rețele de socializare, lucrurile s-au întâmplat foarte rapid. Am găsit-o în trei zile.

Povestește-mi cum a fost întâlnirea voastră? Cum a reacționat ea? Ce v-ați spus?

Întâlnirea a fost foarte emoționantă și importantă. Eu întotdeauna am avut față de ea doar gânduri bune. Am fost recunoscătoare că mi-a dat viață. Ea, desigur, a așteptat acest moment ani în șir. Era foarte tânără când m-a abandonat. Era o studentă speriată și dezorientată. Nu o pot acuza. Cred că tot ce se întâmplă este spre binele nostru. Misiunea ei a fost să mă aducă pe acest pământ, iar părinții mei - să mă crească și să-mi ofere dragostea lor. Întâmplările din copilărie să-mi fie o lecție de viață, valorile să fie valori, relația să fie relație, dragostea să fie dragoste.

Da, ne-am întâlnit și, după doar cinci minute nu mai aveam emoții. Am vorbit două ore, dar mi s-au părut ca zece minute. Nu ne mai săturam să aflăm detalii: eu despre ea, ea despre mine. Acum suntem într-o relație foarte atentă. Ea se simte încă incomod să mă deranjeze, chiar și cu un telefon. Eu, în schimb, îmi doresc ca ea să scape de gândul că a greșit față de mine.

Pe scurt, încercăm să ne cunoaștem.

Care a fost povestea ei de viață?

Nu a știut nimeni de acest secret al ei. Doar mama ei a aflat, peste ani, și a îndemnat-o să mă caute. Are o familie frumoasă dar, cel mai frumos este că urmează să le spună copiilor ei despre existența mea. Am un frate și o soră stabiliți în SUA de mulți ani. Sunt oameni de artă și de succes. Îmi place deja de ei și știu că vom fi fericiți de cunoștință.

Ce urmează? Ce îți mai dorești?

Acum doresc să-mi cunosc și tatăl biologic, care nu știe de existența mea. El nu este de aici. Era student la Medicina și, în momentul în care a plecat, ea a rămas însărcinată. Deși este mai greu, pentru că încă nu am multe detaliii, nu-mi pierd speranța. Sunt fericită! Știu că noi toți avem o cale. Evident că această cale, dată de Dumnezeu, este în mâinile noastre. Noi putem proceda ori într-un fel sau în alt fel. Totul ține de alegerea și înțelegerea noastră cu Dumnezeu.

Vă iubesc!

Îți mulțumesc, Larisa!