Diagnosticat cu cancer, Andrei Caracu are nevoie URGENT de sprijin financiar pentru operaţia la Istanbul

Diagnosticat cu cancer, Andrei Caracu are nevoie URGENT de sprijin financiar pentru operaţia la Istanbul

Andrei Caracu, un bărbat în vârstă de 39 ani din Anenii-Noi, diagnosticat cu o formă rară de cancer, are nevoie urgentă de ajutor pentru a putea fi operat la o clinică din Istanbul, Turcia. Momentan, bărbatul se află internat la clinică pentru investigații amănunțite și va fi suspus unei intervenții chirurgicale imediat ce va avea 26000 de dolari în cont. Familia lui cere ajutorul pentru a-l putea salva.

Andrei a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer: sarcoma agresiva epitelioidă. În urma investigaţiilor făcute şi a drumurilor interminabile pe la spitale, a urmat la Chișinău două ședințe de chimioterapie, dar starea lui nu s-a ameliorat semnificativ.

”Medicii din Chișinău au strâns din umeri și au zis că nu știu ce să facă, că este un caz rar întâlnit, că șansele lui în Moldova sunt zero, că nu au aparataj pentru investigare și ne-au trimis acasă. Andrei trebuia să facă și al treilea curs de chimioterapie, dar ei mereu găseau motive să nu îl primească, stătea de dimineață până seara sub ușă și nimic. Am decis să nu ne dăm bătuți și am început să căutăm soluții. Am trimis dosarul lui Andrei la o clinică din Istanbul, care l-a evaluat în regim de urgenţă. În urma investigațiilor, medicii ne-au anunțat că boala progresează rapid, dar există șanse și trebuie cât mai urgent să fie operat”, ne-a declarat Tatiana Caracu, soția lui Andrei. 

Greul pentru această familie abia acum începe. Și asta pentru că în lupta cu cumplita boală ei au nevoie de 26000 de dolari, suma necesară pentru intervenție, bani pe care familia nu îi are. 

”Suntem în mare impas, abia de am reușit să adunăm 2000 de euro pentru a veni la clinică, ne-au ajutat sătenii, rudele, cât au putut fiecare și le mulțumim pe această cale. Din păcate, suma pe care trebuie să o plătim este una foarte mare pentru noi de aceea apelăm la voi, oameni dragi, și, vă rugăm, ajutați-l pe Andrei să se întoarcă acasă la copilași sănătos! Aceasta este cea mai mare dorință a noastră”, este rugămintea fierbinte pe care o face Tatiana către noi, toți.

Acasă îl așteaptă doi copilași, o fetiță de 8 ani și un băiețel de 10 ani. Timp de mai mulți ani familia Caracu nu au putut avea copii. După eforturi considerabile, au adoptat un băiețel, însă Dumnezeu le-a răsplătit gestul, dăruindu-le, la nici doi ani, o minunăție de fetiță. Din păcate, în loc să-și trăiască cei mai frumoși ani ai tinereții, viața lui Andrei s-a schimbat complet, el fiind atras într-o luptă nedreaptă pentru supraviețuire. 

Cum puteți dona

Să nu stăm nepăsători, așadar! Oricât de nedreaptă pare să fie viața uneori, suntem siguri că Andrei este un luptător și va reveni acasă învingător în lupta cu nemiloasa boală. 

Haideți să-l ajutăm, să facem un mic gest care, în detrimentul situației actuale, însemnă enorm, și să-l ajutăm pe Andrei în aceste momente de cumpănă!

Toți cei care își doresc să-l ajute pe Andrei o pot face folosind informațiile de mai jos:

http://paypal.me/caracufam

Sau

VISA MD03MO2259ASV61658337100
IBAN VISA MD89FT225980100198459498
IBAN VISA MD03ML000002259A34418501
Caracu Tatiana Vladislav

Donații online pot fi făcute și pe www.caritate.md, accesând contul AICI.

Orice sumă contează!

Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto Deschide galeria Foto

Recomandări