A fost odată ca niciodată, în îndepărtatul ţinut al Moldovei, o crăiasă frumoasă şi foarte ambiţioasă. O chema Doina Sîrbu-Pantaz şi, împreună cu Traian, fiul său, fusese vrăjită de toate poveştile din cărţile pentru copii. Atât de tare îi plăceau, încât a hotărât, ca într-o bună zi, să le citească și celorlalți copii toate poveştile acestea minunate.
Şi, pentru că este o crăiasă modernă, le citește online, în fiecare seară, începând cu ora 19.30, pe pagina de Facebook a Bibliotecii Publice raionale "Mihai Eminescu" din Rezina, împreună cu micul prinț al său, Traian.
Vestea că cele mai frumoase povești sunt spuse online făcu rapid înconjurul țării și, încet, încet, tot soiul de părinţi se adunară în jurul Doinei și a lui Traian şi dădură ”follow” la pagina online. Mai că nu-i venea nici ei să creadă cât de frumos și fermect este poiectul dat.
Așadar, dragi copii, vă invităm, seară de seară, în îndepărtatul ţinut al Doinei, acolo unde se promovează educaţia prin lectură. Iar pe părinții voștri îi îndemnăm să dea sfoară în țară că cele mai frumoase poveşti din cărţile pentru copii sunt citie online de Doina, astfel încât să ajungă la şi mai mulţi copii.
Şi iată așa, vom trăi cu toții fericiţi și educați, până la adânci bătrâneţi!
Proiectul ”Povestea de seară” cu Doina Sîrbu-Pantaz, prezentatoare Radio ”Plai” și Biblioteca Publică ”M. Eminescu” din Rezina este un proiect care promovează educaţia celor mici prin lectură. Ideea de a lansa o astfel de inițiativă îi aparține dnei Galina Davîdic, directoarea Bibliotecii.
”Am demarat acest proiect pe 30 martie 2020 și mă bucur că Doina a acceptat să fie parte din el. Astfel, seară de seară, copii, părinți, bunicii și nu numai, ne privesc cu drag. Împreună cu Doina avem mai multe idei realizate, printre cele mai recente se numără ”Ora să ȘTIM”, unde Doina a fost invitată să lectureze cu voce tare pentru copiii, beneficiary ai bibliotecii”, ne-a declarat dna Galina Davîdic, directoarea Bibliotecii Publice ”M.Eminescu”.
Pentru a intra în împărăția poveștilor, accesați ACEST LINK!
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK