Îmi amintesc cu exactitate când am văzut-o prima dată. Veneam una în întâmpinarea celeilate, iar momentul în care am ajuns una în fața alteia se derulează ca o bandă de film cu încetinire, fixându-mi-se în memorie cele mai neînsemnate detalii: în ce era îmbrăcată, ce culoare avea rochia și chiar ce gând mi-a venit în momentul în care privirile noastre s-au întâlnit. Sunt o femeie normală, nu am devieri de gusturi, dar fata asta avea ceva în priviri. Un val de aer ce răbunfnea din adâncul ochilor ei, un vânt rece cu miros de mentă și mușețel. Un vânt ce îngheață și îți tămăduiește rana.
Unii oameni apar în viața noastră ca o binecuvîntare, ei apar în momentul în care ți se pare că tunelul nu se mai sfârșește, că ploaia de afară e doar un blestem pentru tine personal și guturaiul care nu mai trece de trei zile sunt cătușile ce îți sunt predestinate pentru a te sufoca. Și uite apare EA sau EL, aici intervine Divinitatea, doar Ea știe de cine ai nevoie în aceste momente, și îți luminează calea. Omul acesta nu face nimic extraordinar, ci doar te ajunge din urmă și se oferă să meargă odată cu tine. Atâta tot. În doi întunericul e mai vesel. Și certitudinea că el e lângă tine pentru că și el e cu tine în acest tunel, și el are nevoie de tine. Nevoia de a fi ajutat îți tulbură mândria din inimă, e umilitor să realizezi că ești slab. Dezgustul față de tine pornește din sufletul tău. Tu ești acela care îți scrii pe o tăbliță enormă, cu litere majuscule: RATATUL și tot tu ești ăla care te condamni să o agăți de gâtul tău. Abia când te prezinți în public, cu condamnarea agățată la gât, lumea realizează că nu știau acest amănunt despre tine!
Ea s-a apropiat de mine și s-a oferit să ducă în locul meu tăblița asta. ”O să fie bine!” - e primul lucru care mi l-a spus. Și eu am fost convinsă că așa va fi. Iar la capătul străzii a scos tăblița și a pus-o jos, lângă un coș cu gunoi, spunându-mi că după cotitura asta sunt liberă.
Unele prietenii se leagă din nimic, fără interes, fără noimă sau sens. De multe ori nu îți poți explica cum este posibil ca două persoane să fie prietene ani de zile, deși diferența dintre ele este ca de la cer la pământ! Orice lucru se face cu daruire, așa e și într-o prietenie, eu fac totul pentru tine, iar tu - pentru mine. ȘI UIȚI... Asta e important într-o prietenie: să uiți că l-ai ajutat sau că el a căzut, sau că te-ai îmbătat și ai dormit în hol sau la baie. El nu-și amintește că ai promis să vii și ai uitat. Un prieten adevărat te iartă necondiționat. Îți găsește scuza potrivită pentru a te elibera de chinul inventării unei minciuni. Și nu te lasă niciodată să crezi că el e mai bun ca tine. Am foarte puțini prieteni. Nu se cunosc între ei poate pentru a nu da un motiv de gelozie în plus, însă fiecare știe că într-o zi le voi apărea în prag neinvitată, pe neașteptate, după mult timp de absență din viața lor. Voi veni precum zăpada în luna mai. Și atunci când eu le cad pe cap, toate planurile lor pentru acea zi se schimbă într-o fracțiune de secundă. Ea este unica care, din respect față de prietenia noastră, acceptă să bea cu mine o oribilă cafea cu un gust acru și o culoare cărămizie. Ea știe că vorba vine mai dulce dacă bem o cafea grecească, pe care eu o iubesc, și un pahar de apă. A îndragit-o doar ca să îmi facă mie pe plac. Și nu e dragoste falsă, ci într-adevar îi place cafeaua mea, cum îi spunea cineva, “lioarca asta de soluție”.
Anastasia MAOUGES
Dacă ți-a plăcut acest articol, urmarește TheWoman.md pe FACEBOOK
